După anunțul PSD-AUR privind moțiunea de cenzură, a urmat o zi și ceva de tăcere din partea președintelui Nicușor Dan.
Iar atunci când, într-un final, a deschis gura, a fost doar pentru a da asigurări că rămâne pe mai departe în consacrata-i echidistanță, ca și pentru a da niște asigurări chiar mai indigeste: “Sunt niște oameni în funcția de lideri de partid, când ei spun ceva, trebuie să îi luăm în serios”.
În speță, Nicușor Dan se referea la seriozitatea-beton a liderului PSD, citatul complet din Nicușor Dan fiind următorul și fiind grăitor: “E extrem de improbabil un guvern PSD-AUR, așa cum a spus președintele PSD. Sunt niște oameni în funcția de lideri de partid, când ei spun ceva trebuie să îi luăm în serios”.
Două observații se impun de la sine:
- Tăcerea lungă a președintelui Dan a contrastat puternic cu agitația care a cuprins imediat spațiul public: Consiliul Investitorilor Străini, partidele din arcul guvernamental și voci importante din societatea civilă au reacționat imediat și consistent. Și nu a fost nicidecum vorba de actori ușor impresionabili, nici guralivi în mod gratuit și nici incapabili să măsoare corect potențialul unei crize politice, atunci când îi dau primii muguri (din contră, în ultimele două decenii, toate aceste trei categorii au fost pe fază de fiecare dată când România a început să derapeze grav). Prin urmare, aerul imperturbabil al șefului statului nu a făcut decât să ridice noi semne de întrebare cu privire la capacitatea acestuia de a măsura adecvat ceea ce se întâmplă în jurul său.
- Siguranța de sine pe care o afișează președintele Nicușor Dan, atunci când, luând în sfârșit poziție, vorbește de seriozitatea lui Sorin Grindeanu și de greutatea cuvântului dat de liderul PSD, devine ridicolă, odată pusă în contextul faptelor. De pildă, în 2017, când Sorin Grindeanu era prim-ministru, iar propriul partid îi retrăgea sprijinul, Sorin Grindeanu a refuzat să demisioneze din fruntea guvernului. Argumentul folosit atunci a semănat la literă cu cel folosit azi de Ilie Bolojan: “Nu îmi dau demisia. Am obligaţia să mă comport responsabil faţă de România şi faţă de partidul din care fac parte. E Guvernul României, nu al CEX-ului şi toţi trebuie să ne simţim responsabili de acest lucru”. Cu toate astea, azi, lui Bolojan, Grindeanu îi reproșează fix atitudinea pe care o avusese el însuși acum nouă ani. Mai mult, același Sorin Grindeanu spusese în trecut că nu va colabora cu AUR, pentru ca acum să se alieze tocmai cu AUR și nu pentru orice banalitate, ci chiar pentru a doborî guvernul. În fine, tot Sorin Grindeanu promisese nu demult că va demisiona rapid de la șefia Camerei Deputaților, pentru ca în prezent să spună și să facă contrariul – senin, ca și cum ar fi primul care nu dă doi bani pe propriul său cuvânt. Dar Sorin Grindeanu are un nesperat noroc: președintele țării îi prețuiește vorbele fără să clipească, ba mai mult, tinde să pozeze, public, în garantul absolut al seriozității lui Sorin Grindeanu (ironie sublimă a unui vechi slogan pesedist de campanie – “Garantat Vanghelie” devine “Garantat Dan”). Numeroasele semne de întrebare ridicate până acum de atitudinea lui Nicușor Dan nu fac astfel decât să câștige alături de ele și numeroase semne de exclamație !
Noul șoc produs, marți, de ieșirea la rampă a șefului statului, nu este egalat decât de mai vechiul șoc în serie produs de Nicușor Dan de-a lungul ultimelor cinci luni, în care nu a găsit cu cale să sancționeze din fașă tentația PSD de a o apuca pe drumul demolării guvernului; cinci luni în care nu a găsit cu cale să pună greutatea funcției sale în sprijinul unui premier sistematic presat de PSD să ia piciorul de pe accelerație în privința reformelor.
Spre deosebire de Nicușor Dan, la vremea lui Traian Băsescu și-a asumat riscuri și costuri politice infernale pentru a-și susține prim-ministrul pus la zid de un întreg aparat politic și de influență, dezlănțuit feroce împotriva lui Emil Boc – tot pe motiv de reforme structurale.
Drama cea mare, însă, nu e nici măcar asta – faptul că, pe zi ce trece, Nicușor Dan pălește tot mai mult prin comparație cu Traian Băsescu. Drama cea mare este, în schimb, aceea că, pe măsură ce lucrurile o iau razna, Nicușor Dan pare să semene tot mai mult cu Ion Iliescu din vremea când, pe un ton didactic, bătrânul bolșevic îi preda unui popor (pe care probabil îl considera infantil) lecția liniștii și a stabilității plenare.
Distanța dintre mandatul și orizontul de așteptări cu care Nicușor Dan a câștigat peste șase milioane de voturi la prezidențiale și ceea ce livrează el azi, ca președinte, nu putea fi mai cosmică, iar pe alocuri chiar tragic de comică.
De când a izbucnit criza politică, președintele țării pare să fi dezvoltat un mod de (in)acțiune în doi timpi:
- Pe de o parte, subevaluează ceea ce este evident, ca și cum adevărul adevărat ar fi strict produsul subiectiv al privirii și interpretării dumnealui, iar nicidecum ceea ce în mod concret se petrece în realitatea obiectivă.
- Pe de alta, atunci când este întrebat ce are totuși de gând să facă, se baricadează în spatele unui rahitic mister: mai vedem mai, observăm, mai vorbim, mai mediem.
Unul dintre cusururile din abordarea lui Nicușor Dan este și acela că partidele care au generat criza (PSD, iar alături de el, AUR), ca și grupurile de interese ce speră la dividende din adâncirea ei au ocazia să își optimizeze din mers planurile inițiale.
Căci,, încurajate de ceea ce văd în atitudinea Cotroceniului, pur și simplu își pot expanda o agendă subversivă care, inițial, poate că fusese ceva mai modestă.
Aparent indiferent la modul în care este perceput de ceilalți, aparent lipsit și de o idee coerentă cu privire la rolul său, Nicușor Dan nu face decât să-i încurajeze din ce în ce mai strașnic pe cei care zilele astea au început nu doar dărâmarea lui Bolojan, ci și amendarea parcursului strategic al României.
Sorin Grindeanu e neserios. Nicușor Dan a devenit aproape imposibil de luat în serios.
