Luni, 27 aprilie, România a mai trecut un prag al ridicolului absolut, în doi timpi:
- Un condamnat definitiv pentru fapte de corupție (Marian Neacșu – PSD) și un fost consilier al lui Adrian Năstase (Petrișor Peiu – AUR) au anunțat, în cor, demersul comun al PSD și AUR de a depune o moțiune de cenzură pentru înlăturarea Guvernului Bolojan.
- Un președinte, ajuns la Cotroceni ca mare reformist și promițând să fie chiar bătăios, și-a pus cumințel ditamai botnița și ne-a lăsat pe toți muți, afirmând, la Digi FM, că nu este constituțional să spună dacă îl sprijină pe premierul asediat, premier pe care tocmai el, președintele, îl desemnase. De unde și până unde acest diagnostic dubios? Cum poate fi neconstituțional să-ți dai cu părerea despre premier, în calitate de șef al statului, din moment ce, tot ca șef al statului, tocmai tu l-ai numit pe Ilie Bolojan premier? Altfel spus, în universul logicii lui Nicușor Dan, acțiunea poate fi constituțională, dar vorba nu. Domnule președinte, nu este doar alarmant de derutant, ci este de-a dreptul grav!
Asupra originilor actualei crize politice m-am mai pronunțat în acest spațiu editorial:
- Goana neîntreruptă a PSD după blocarea reformelor care lovesc interesele unei game largi de “băieți deștepți”.
- Goana PSD după monopolizarea deciziei strategice la nivel guvernamental, chiar dacă joacă într-o coaliție – și joacă într-o coaliție tocmai pentru că electoratul îl privase, la urne, de posibilitatea de a deține acest monopol.
- Goana AUR nu doar după subminarea reformelor lui Bolojan, ci și după înlocuirea președintelui țării.
- În fine, este de notat și modesta (aproape până la absență) fibră de actor combativ a unui Nicușor Dan care, de când a ajuns la Cotroceni, pare mai degrabă să se fi autosuspendat de facto – bombardându-ne, în schimb, cu ideea lui obsesivă că nu poate fi altceva decât un umil observator/mediator și un banal neutru. Beneficiind de calitatea neabătută de spectator a lui Nicușor Dan, PSD și AUR au avut astfel la dispoziție cinci luni (o cantitate uriașă de timp) pentru a-și pregăti în cea mai mare liniște terenul; iar azi, terenul taberei anti-reforme începe să rodească.
Adevărul este că Nicușor Dan a avut din start o gamă redusă de opțiuni și niciuna nemaipomenit de strălucită.
Cu un PSD ce a acumulat decenii de expertiză în materie de inhibare a reformelor structurale și cu un AUR aflat pe val, Guvernul Bolojan a fost mereu cu sabia deasupra capului.
Cu un astfel de PSD și cu un astfel de AUR, un președinte, la rândul lui, lipsit de un partid al său în spate, iar pe deasupra și timorat anticipat de potențiala concurență pe care i-ar face-o unul ca Bolojan în perspectiva viitoarelor prezidențiale, tot cu sabia deasupra capului s-a simițit și el.
Prin urmare, acesta fiind contextul, Nicușor Dan a avut de ales să își asume din start fie o postură bătăioasă (precum Traian Băsescu), fie una cumințică în raport cu PSD (vezi cazul Iohannis, din al doilea său mandat).
Până acum, în cele aproape 12 luni de mandat, nimic din parcursul lui Nicușor Dan nu a lăsat să se întrevadă o preferință a sa pentru prima abordare și nicio vreo abdicare a sa de la cea de-a doua.
Într-un mediu politic atât de instabil și neprietenos, Nicușor Dan ar fi avut o singură cale pentru a întârzia ori bloca criza dorită de PSD și o singură cale (aceeași) de a-și asigura o poziție relativ solidă pentru momentul în care o astfel de criză totuși ar fi izbucnit: cultivarea opiniei publice în cele aproape 12 luni de mandat, transformarea opiniei publice în partidul său informal.
Căci opinia publică ar fi fost nu doar singurul aliat autentic pe care Nicușor Dan și l-ar fi putut face, dar și aliatul de care un președinte fără partid nu se putea lipsi dacă într-adevăr a venit la Cotroceni pentru a schimba ceva în bine, iar nu doar pentru a privi doct cum se duce țara la vale.
Însă în acest aproape prim an de mandat, degetele de la o singură mână sunt deja prea multe, dacă e să numeri discursurile mobilizatoare și inițiativele percutante ale lui Nicușor Dan; dacă e să numeri momentele în care a ieșit în față și a taxat în forță sabotajele în cascadă ale PSD la adresa guvernului din care PSD face parte; dacă, pe scurt, e să numeri episoadele în care Nicușor Dan a inspirat cu adevărat, în mințile românilor, o direcție clară și fără rabat pentru țara asta.
În schimb, dacă treci în revistă ieșirile publice ale lui Nicușor Dan, tragi rapid concluzia că funcția de președinte ar fi aproape lipsită de puteri reale; că șeful statului ar fi un etern prizonier în palatul său; că între omul politic cu cea mai mare legitimitate și omul de rând ar exista o egalitate absolută în materie de exercitare a puterii politice.
Prin acest tip de prestație, Nicușor Dan transmite un mesaj fals, aspect ușor de dedus deopotrivă din teorie (vezi Constituția și legislația în ansamblu), ca și din practică (vezi mandatele lui Traian Băsescu, un președinte care a supraviețuit unei perechi de suspendări, care a avut de-a face cu un PSD infinit mai potent decât PSD-ul de azi și care a trecut țara prin criza economică masivă din 2008-2010).
După cum notam recent (link la final), actuala criză politică este concomitent și una profund moral, iar tocmai această ultimă dimensiune i-ar fi asigurat șefului statului un teren larg și propice de intervenție deopotrivă pe verticală și pe orizontală.
Există acum în spațiul public și analiști, și vechi susținători ai lui Nicușor Dan care încă mai speră că președintele va schimba în cele din urmă placa.
Pentru că speranța moare ultima, voi intra și eu în acest joc, deși o fac cu o doză strașnică de scepticism. Și totodată, o fac nu fără a remarca faptul că Nicușor Dan a risipit deja timp prețios, iar o eventuală schimbare de macaz a sa va fi oricum marcată de un oarecare handicap, dat fiind timpul ireversibil pierdut până acum și inerția inerentă oricărui debut de repoziționare.
În acest moment, criza politică este o realitate, iar cosmetizarea realității ar fi de un suprarealism nociv. Prin urmare, din perspectiva interesului național, tot ceea ce i-ar rămâne președintelui e pur și simplu intrarea în ringul pe care l-a evitat până acum cu o consecvență demnă de cauze mai bune.
Neintrarea în luptă, măcar acum, când asaltul combinat al pesediștilor și extremiștilor este un fapt împlinit, în mod garantat va face din Nicușor Dan un presedinte, în cel mai bun caz, de carton.
- PS: Peste noapte, ceasul României a fost dat cu câteva decenii înapoi. PSD-Grindeanu, prin concubinajul cu AUR, tocmai a legitimat extremismul așa cum numai PSD-Iliescu a mai făcut-o în anii ’90 – o epocă de tristă amintire, în care România speria lumea civilizată cu mineriadele sale oribile și cu o combinație excentrică, dar letală politico-social, de xenofobie și șovinism.
