Proaspăt ales președinte, Nicușor Dan anunța, în mai 2025, următorul lucru:
- “Prioritatea principală în această perioadă este corectarea deficitului bugetar, iar dialogul cu partidele politice se va axa exclusiv pe identificarea soluțiilor în acest sens”.
Ideea aceasta, a priorității absolute pe care noul președinte o acorda diminuării deficitului bugetar, a figurat în numeroase alte ieșiri publice ale domniei sale, în debutul mandatului.
Mesajul transmis public de Nicușor Dan a fost cât se poate de clar: întâi problema deficitului, apoi vor veni la rând atâtea alte urgențe și restanțe moștenite de la predecesor, precum justiția, numirea șefilor de servicii secrete și așa mai departe.
Faptul că în 2025 Nicușor Dan a făcut din echilibrarea bugetului obiectivul numărul unu și faptul că a făcut ca negocierile pentru formarea noului guvern să orbiteze în jurul acestei teme a fost justificat, realist, inspirat.
De altfel, cifrele lăsate de Guvernul Ciolacu vorbeau de la sine, la fel și semnalele transmise de piețe la acea vreme.
Iar azi, după un an de la acel moment, realitatea care s-a conturat între timp nu a făcut decât să reconfirme faptul că președintele s-a orientat corect desemnându-l pe Ilie Bolojan în funcția de premier și coagulând o coaliție care să susțină o acțiune guvernamentală corespunzătoare priorității absolute a șefului statului.
Căci Ilie Bolojan s-a dovedit a fi un prim-ministru mai mult decât dedicat luptei cu dezechilibrele bugetare, iar partidele din coaliție, cu toate păcatele și cu toate sincopele lor, au sprijinit totuși un minimum de măsuri adecvate.
Iar cifrele disponibile azi vorbesc și ele de la sine: de la un deficit bugetar de 9,3% din PIB pe 2024, România a coborât la un deficit de 7,9% pe 2025; iar de la un deficit de 2,92% pe primele patru luni din 2025, România a coborât la un deficit de 1,17% în primele patru luni din 2026 (“o corecție de amploare“, după cum a etichetat-o ministrul de Finanțe, fiind vorba de o reducere a cheltuielilor cu 32 de miliarde de lei).
În paralel cu tăierile de cheltuieli, același guvern Bolojan a crescut veniturile fiscale și a crescut ponderea investițiilor din fonduri europene și PNRR.
Desigur, tendința aceasta e obligatoriu să fie menținută, căci, cu toate reușitele din aceste 12 luni, povestea diminuării deficitului bugetar e una de termen lung – ținta fiind coborârea lui sub 3% din PIB, iar pentru asta e nevoie de alți ani de eforturi concertate.
Dar pe cât este de lăudabil bilanțul acesta și pe cât de fidel reconfirmă el faptul că șeful statului avusese dreptate, în 2025, să pună un accent absolut pe corectarea deficitului bugetar, cu atât mai de neînțeles devine ceea ce a urmat în comportamentul politic al lui Nicușor Dan din toamna lui 2025 până în primăvara lui 2026: un apetit suspect de slab în a-l sprijini sistematic și puternic pe Ilie Bolojan, respectiv un apetit suspect de slab în a descuraja sistematic și puternic tentația PSD de a frâna reforme și totodată de a doborî guvernul Bolojan.
Așadar, cu ce fel de logică a operat șeful statului, permițând, cu aparentă nonșalanță, forțelor anti-reforme să își adune trupele, să pregătească terenul și apoi, pe 5 mai, să-i și dea lovitura de grație unui guvern care intrase pe făgașul corect, din perspectiva reducerii deficitului ?
Cu ce fel de logică a operat Nicușor Dan, refuzând să țină cu dinții de un guvern și de o coaliție care puneau în operă tocmai obiectivul pe care Nicușor Dan îl considerase strategic, vital și de primă însemnătate?
Căci criza politică aflată azi în plină desfășurare are un potențial profund distructiv pentru ceea ce s-a realizat în aceste 12 luni și are un potențial distructiv din perspectiva a ceea ce rămâne pe mai departe de aprofundat, pornind de la bazele puse în aceste prime 12 luni.
Mai mult, atunci când și-a început mandatul de președinte, explicând că nu este nimic mai urgent decât lupta cu deficitul, Nicușor Dan a făcut și un apel la înțelegere din partea opiniei publice că lucrurile nu pot fi făcute toate dintr-un foc. Că deficitul e primordial, iar justiția vine abia apoi; că deficitul e primordial, iar numirile în fruntea serviciilor de informații vor veni și ele abia apoi.
Și, bineînțeles, mai sunt și alte teme mari lăsate de Nicușor Dan să își aștepte rândul până ce va fi fost pusă pe picioare “operațiunea deficitul”.
Cum justiția, serviciile și altele asemenea nu sunt deloc teme banale, modul în care Nicușor Dan a aranjat prioritățile nu a fost deloc unul lipsit de riscuri.
Oamenii care l-au votat (și, de altfel, nu doar ei) aveau așteptări uriașe și pe zonele astea, iar realitatea este aceea că, în multe feluri, teme precum reforma justiției și reforma serviciilor sunt interconectate cu tema deficitului bugetar. Căci cu cât înfloresc mai mult corupția și zonele gri, cu atât se lărgește și orizontul de posibilități pentru drenarea banului public, pentru frânarea reformelor esențiale, iar implicit și pentru accentuarea deficitului bugetar.
Atunci când Nicușor Dan făcea apel ca oamenii să înțeleagă faptul că lucrurile trebuie apucate unul câte unul, iar primul la rând va fi deficitul și abia apoi restul, unii l-au înțeles și au acceptat, iar alții nu.
Dar după un an de mandat, cei care au înțeles și acceptat apelul președintelui au motive să se simtă păcăliți: da, deficitul a scăzut puternic, restul însă e un dezastru (Nicușor Dan a acceptat aproape toate numele controversate la șefia parchetelor, Lia Savonea a devenit șefa Înaltei Curții, iar numirile de șefi civili la serviciile de informații încă sunt în pom).
În plus, de acum încolo, chiar și povestea cu deficitul s-ar putea zbate ca peștele pe uscat, după ce, grație (și) atitudinii președintelui Dan, guvernul Bolojan a fost demis, moțiunea care l-a dărâmat a fost una profund potrivnică reformelor necesare diminuării deficitului, criza politică a scăpat de sub control, iar perspectivele unei noi guvernări coerente, eficiente și decente sunt slabe.
Nicușor Dan tinde să devină unul dintre cele mai bizare cazuri de autosabotaj: în doar un an, a făcut cu adevărat prioritară o problemă cu adevărat gravă (deficitul); pe plan guvernamental și parlamentar a închegat o echipă (cabinetul Bolojan) și un mecanism (coaliția) care s-au dovedit rezonabil de eficiente în atacarea problemei din care tocmai președintele făcuse adevărata prioritate a țării; iar apoi, la fel de fulgerător, președintele a abdicat de la efortul nu mai puțin esențial de a oferi suport total echipei și de a interveni rapid și decisiv la cel mai mic semn de gripare a mecanismului.
A sacrificat multe pe altarul deficitului, a și reușit multe, dar apoi a pus totul în pericol.
Procedând astfel, Nicușor Dan nu doar a ridicat legitime semne de întrebare cu privire la logica sa, dar a și pus în pericol întreaga operă la care de bunăvoie se înhămase și pe care în mod neechivoc și-o asumase.
Iar toate astea, cu un preț politic costisitor pentru el și exorbitant pentru țară.
