Criza prin care trece USR nu este deloc mică, principalul motiv fiind acela că, în ciuda aparențelor, nu este numai o criză localizată la vârful partidului. De altfel, criza de leadership era deja vizibilă de luni bune, nu doar din seara în care Dacian Cioloș a amenințat cu demisia și cu atât mai puțin din după-amiaza în care și-a oficializat demersul. Ba mai mult, criza „sectorială” de la vârf nici nu se cristalizase abia odată cu instalarea lui Cioloș în funcția de președinte al USR; cunoscuse deja un punct culminant cu mai multă vreme în urmă, atunci când conducerea partidului a calculat că sunt oportune o plecare fără prea multă luptă de la Palatul Victoria și o alianță de pripas cu AUR și PSD, în scopul dărâmării propriului guvern.
Faptul că în strategia USR s-au făcut greșeli cu duiumul și cu costuri multiple pentru viitorul partidului, nu doar pentru prezentul lui, se simte în sondajele publicate o dată pe lună.
Prin urmare, pentru USR, vestea proastă, acum când pleacă Cioloș, este aceea că demisia președintelui, oricât de mult răscolește o tabără și o bucură pe alta, nu este și cea mai proastă veste. Problema de fond este localizată altundeva: la structura și coeziunea USR, nu la vârful lui. Ea ține de faptul că, deși vorbim despre un partid, de fapt el nu a reușit nicicând să fie UNUL singur. Iar ceea ce înrăutățește suplimentar lucrurile e faptul că, bun, ca alegător sau observator din afară, se poate accepta chiar și faptul că nu e UN SINGUR partid, dar, raportat la ceea ce propune publicului această formațiune, e aproape imposibil să vezi rațiunea de a fi a două.
Evoluția USR, până la punctul de față, în care pare mai degrabă să se fi născut talent și să moară speranță, are multe explicații în geneza sa.
USR de azi este, să nu uităm, suma (neclară) a USR și PLUS, două formațiuni distincte care și-au rupt dinții una în carnea celeilalte în numeroasele etape care s-au succedat până la unificarea și alegerea unei conduceri care s-ar fi vrut unitare, dar în care diviziunile și umorile inițiale s-au conservat, poate chiar potențat, schimbat fiind doar formatul, decorul, logo-ul.
Sigur, se poate merge în urmă, pe acest fir al păcatului originar, până la perioada în care Nicușor Dan era președintele USR, iar Dacian Cioloș aspirant la intrarea în noul partid. Dinamica de atunci a format probabil sâmburele care a rodit strâmb ulterior. Au apărut două partide care concurau de fapt pentru același corp electoral și a căror existență în separare a fost probabil principala enigmă pentru numeroșii români care se regăseau în principiile și promisiunile lor, dar care nu înțelegeau cel puțin două lucruri:
- de ce trebuie să fie două formațiuni?
- și cum te orientezi spre care te îndrepți; care sunt filtrele decisive în baza cărora ești fan USR ori fan PLUS?
În paralel, însă, sfidând dilemele legitime ale viitorului alegător, pentru politicienii USR și politicienii PLUS, de la structurile locale până la cele centrale, lucrurile erau cum nu se poate mai clare: USR-iștii se considerau mai buni, mai de la firul ierbii și „mai” originali ca PLUS-iștii, iar PLUS-iștii mai buni ca USR-iștii. Au lucrat împreună, vrând-nevrând, dar nu s-au dorit reciproc niciodată. A fost o condamnare la sinergie, nu o voință în acest sens.
Acesta a fost, probabil, primul moment de sciziune majoră în raport cu potențialii alegători, însă în focurile luptei cu PSD-Dragnea și „patrioții” anti-stat de drept, acest neajuns fundamental al USR și PLUS a trecut ca o nuanță greu de sesizat. Ulterior, fenomenul închiderii în sine și în luptele intestine s-a agravat. Au fost momente în care ferocitatea luptei dintre USR și PLUS părea să o egaleze pe cea angajată de discursul lor și de acțiunea lor comună în bătăliile politice cu PSD și PNL. Poate că, din interior, această stare de fapt păruse perfect logică și naturală, dar din exterior a avut mereu stridența unei dinamici schizoide. Poate că pentru USR-iștii care se zbăteau să piardă cât mai puțin teren sau să câștige cât mai mult în fața „fraților” PLUS-iști (și viceversa), tipul ăsta de abordare venea ca de la sine înțeles, dar pentru posibilii alegători ele nu aveau sens. Reperul la care omul cu votul se raporta era cu totul altul: valorile și promisiunile identice promovate de cele două tabere. Dualitatea USR-PLUS (în interese proprii) și identitatea (în mesaj și obiectiv politic) au tulburat în ritmul picăturii chinezești (și apele din interior, și pe cele din exterior).
Apoi, spiritul „transparent” și „democratic” al luptelor intestine, pe axa USR-PLUS, a adus puține câștiguri solide, din perspectiva consolidării unei formațiuni (demisia lui Cioloș e doar cel mai proaspăt și de mare impact act al acestei piese, deși nu cred că este și cel final) care să fie capabilă să lupte cu adevărații lei din arenă și a suprasolicitat, politic și psihic, pe toată lumea – activ de partid și simpatizanți din afara lui/lor.
Din acest motiv, faptul că s-a ajuns și modul în care s-a ajuns la plecarea lui Dacian Cioloș e consecința naturală a unor fenomene care au fost acolo de la bun început și care, cu fiecare zi în care nu au fost cenzurate, au mai scăpat puțin de sub control.
- polarizările din interiorul mișcării/formațiunii;
- incapacitatea unor politicieni „noi” de a părăsi ei înșiși paradigma politicii „vechi”, cea în care interesul de grup/tabără/facțiune ecranează mereu interesul electoratului care-și pusese la bătaie încrederea și votul (și care trebuia servit);
- neputința multora din USR/PLUS, de la toate eșaloanele, de a depăși nivelul războaielor și răscoalelor izbucnite din te miri ce și duse până la obsesie și epuizare pe grupurile interne de Whatsapp, variile platforme online de „dezbateri” și prin postările în cascadă pe Facebook;
- accentul pus, în momente-cheie, pe ciorovăiala de pe forumurile de discuții, așadar tocmai atunci când hățurile deciziei trebuiau strânse în doar câteva mâini (nu e vorba de dictatură, ci de management – o confuzie la cote neînțeles de mari pentru o formațiune cu atâția oameni care au experiența mediului privat);
Una peste alta, vorbim în cazul USR de o sălbăticie „frumoasă” care s-a urâțit rapid, căci nestrunită la vremea ei a îndepărtat tot mai mult partidul de „oraș” și de cel mai prețios tezaur al său: simpatizanții care nu sunt membri de partid și votanții de pe urma cărora unii, mai norocoși, sunt azi parlamentari și primari, iar alții, încă și mai norocoși, sunt europarlamentari.
„Cetăţenii unde sunt în tot acest episod?”, se întreba, în toiul scandalului, Clotilde Armand. O întrebare de bun simț, dar care vine tardiv. Ea ar fi trebuit să fie pe buzele tuturor și atunci când se duceau luptele pentru primatul USR în fața PLUS și al PLUS în fața USR, ca și atunci când s-a decis ieșirea de la guvernare; dar de ea USR-ul actual fuge rupând pământul. Și fuge de o asemenea întrebare nu doar conducerea, ci și o bună parte din activul de partid, care, precum cei de la vârful său, adesea nu a fost în stare să-și aleagă războaiele. O axiomă ajunsă deja folclor spune că, indiferent despre cine e vorba – individ, partid, națiune, stat – nu putem duce toate războaiele, nu putem deschide lupte pe toate fronturile, inamicii nu sunt mereu un grup compact, iar resursele – de la timp, la energie, răbdare, aspect material – sunt mereu firave, nu din belșug.
Dintr-un anumit unghi, renunțarea pe nepusă a lui Dacian Cioloș la funcția de președinte al USR poate avea și valențele unei șanse pentru partid, a unei oportunități (orice criză vine și cu așa ceva la pachet, am scris recent despre asta – AICI): o răscruce în siajul căreia se poate trage o linie, face un bilanț și, mai mult decât atât, reforme dureroase.
O răscruce în urma căreia vechile metehne să fie date la o parte, într-un efort comun de înțelegere a momentului și decriptare a cauzelor eșecurilor, coroborate cu apariția unui lider capabil să domesticească acest partid „sălbatic”, pe care hiper-democrația internă și fățărniciile atât de mult exersate au potențialul să-l îngroape definitiv, chiar până la startul noii runde electorale, cea din 2024. După cum, e drept, în clipa de față există un și mai mare risc de adâncire a faliilor dintre taberele USR și PLUS, cu efecte, cum ziceam mai sus, ușor de intuit.
În mesajul său de oficializare a demisiei din funcția de președinte, Dacian Cioloș nu a dat nicidecum senzația că această ultimă variantă e și „prea” extremă, și exclusă.
O discuție necesară despre USR, în contextul posibilului război declanșat de Rusia
Buna analiza!Da ,’nascut speranta si risca ,sa moara talent”.USR nu arata ,ca se maturizeaza,ba din contra.Drula nu a apucat ,sa arate un kilometru de autostrada si s-a crezut mare lider improscand in stanga si in dreapta.Azi a reafirmat ,ca au fost dati afara de la guvernare,dupa ce toti ministrii si-au depus demisiile.Nu au nici acum o evaluare corecta a ceea ce inseamna ,sa fii la guvernare,ca doctrina ca strategie ,ca tactica de colaborare intr-o coalitie.Nu -si dau seama nici acum cat rau au facut,nu-si recunosc partea de vina.Fara principii pentru care sa lupte membrii de partid ,sa atraga politicienii si oamenii ,care vor altceva decat politicianismul din celelalte partide nu poti ,sa obtii decat disensiune si divizare.Asta a fost si cauza pentru care USR a fost incapabil de colaborare.USR va fi un meteor in politica romaneasca ,lasand locul unor partide care indeamna la actiuni violente,atata vreme cat nu se aseaza la masa si sa puna ceva valabil pe o coala alba.
Mai multe observatii:
1) Nu mai tot insistati – la fel ca multi alti comentatori politici – (in gresala (prostie?)) cu teoria ca votul („alianta de pripas”) impreuna cu AUR (si PSD?) a insemnat, in realitate, o alianta. USR a declarat deschis, de la inceput, ca va vota impreuna cu AUR pentru a-l da jos pe Citu, un individ cu multe probleme psiho-morale si de caracter, bagat cu forcepsul in PNL si in postul de prim-ministru. Aceasta „alianta” de moment nu a insemnat (nu exista nici cea mai mica dovada in acest sens) ca exista si o comunitate cit de mica de ideologii intre USR si formatiunile respective. A fost doar o alianta pur tehnica, ad hoc.
2) De ce nu apare deloc numele lui Dan Barna in articolul dvs., cind acesta este autorul moral, tehnic, si fizic, al intregii dgringolade a USR?! Acest Barna – un individ destul de arogant – nu a spus niciodata nimic de calitate, memorabil, notabil, ci acreat numai subiecte de birfa de mahala. Dar el a fost ales la conducerea USR de o majoritate de membri!!! De ce o fi fost ales in acea pozitie? Si, daca cei ce l-au ales pe Barna drept conducator de partid gindesc si actioneaza la fel ca Barna, atunci avem tot dreptul sa ne intrebam chiar ce vrea, si ce inseamna acel USR? Deci, dupa parerea mea, scoaterea in fata a lui Barna, in primul rind, a constituit o mare gresala a USR-ului, si de acolo i se trage situatia actuala. Nici Drula nu mi se pare, acum, a fi o solutie… Pare deja prea arogant, si prea insistent in a pune botul pe ciolan (ma rog, daca nu pe bani, atunci pe „prestigiul” functiei de presedinte de partid, cu aspiratii la postul de prim-ministru (unde inca ar putea avea ceva rezultate), si apoi la postul de presedinte al Romaniei. Drula este probabil un mic securisto-sereist, la fel cam cu toti ceilalti din diversele conduceri ale diverselor institutii din Romania, care probabil este sustinu si bagat in fata de anumite grupari de „lupi tineri” din SRI…
3) Nu se mentioneaza aici, dar situatia respectiva este, evident, un rezultat al alegerilor trecute. In schimb, analizele politice de acum sint un rezultat al sondajelor de opinie si electorale, care se pare ca pot fi foarte partinitoare, si sint facute de firme interne, fara prestanta. Iar in toate aceste sondaje, nimeni nu tine cont de faptul ca diaspora, chiar daca a avut mereu o influenta foarte mare in rezultatul alegerilor si a succesului fortelor de centru-dreapta, nu este niciodata parte a sondajelor pentru intentiile de vot. Deci datele de la care pornesc toate aceste analize politice sint, din start, eronate, lucru care duce, evident, ;la un rezultatt eronat al analizelor, asadar la o pierdere masiva de timp si energie, atit din partea analistilor, cit si a publicului care citeste aceste analize.
4) Nu ne explicati cum este posibil ca un presedinte de partid votat printr-o majoritate de toti membrii partidului (sau aproape toti), sa fie oprit din a-si executa programele, de o alta majoritate contrara intentiilor sale (cea din Biroul National de conducere). Acest lucru inseamna ca USR este total deficitar in a organiza partidul – deci societatea – si ca, poate, situatia actuala de prabusire este chiar necesara, pentru a crea conditii de aparitie a unei alte organizatii, de preferinta la un nivel superior de existenta.
5) Ciolos este, probabil, tipul de om care a incercat sa isi impuna programele si punctele de vedere, timp de citeva luni, in interiorul partidului, si, pentru ca a fost contrat permanent, a avut bunul simt, dar si necesitatea, de a afce publice, in sfirsit, problemele respective. daca un partid nu este unit in jurul unui conducator, nu iese decit un kkt din politica acestuia. Asadar, Ciolos probabil ca nu este dorit si agreat prea mult undeva, la nivelul decidentilor din Servicii, care nu il vor presedinte de tara in viitor, asa cum l-au vrut (bagat in fata) pe Iohannis. Ciolos este mai cinstit si mai corect cu mult fata de Iohannis, si probabil – chiar daca securisto-sereist si el – nu este dispus sa faca jocurile din ce in ce mai mulrdare ale clicii securisto-sereiste Iohanisto-PNListo-PSDiste. Deci, cu alte cuvinte, pe Ciolos (si apropiatii sai) i-au lasat nervii incercind sa schimbe macar partidul USR din interior, drepta care au considerat ca este necesar sa taie in carne vie: pe Citu, guvernarea, si acum partidul (USR). In orice caz, asa cum au fost prezentate, propunerile lui Ciolos (de exemplu cea despre incetarea eliminarii imediate din partid a unor membri care au alte puncte de vedere) par niste propuneri de bun simt, normale. El a fost impins sa isi dea demisia de catre nucleul dur, arogant, al partidului, si in primul rind de Barna, si, iata, mai nou, de Drula. Este adevarat, da, ca Ciolos a parut (si a fost) un pic cam moale, si prea putin autoritar, intr-o tara care prefera sa manince autoritatea (de cele mai multe ori nemeritata) pe piine.
Daca iau 6-7% la următoarele alegeri sa fie bucuroși. Dar nu cred… „Unde e multa minte este si multa prostie” tocmai a fost reconfirmata…