Simplul fapt că în Parlament s-a pus în sfârșit în discuție îndepărtarea lui Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei pentru Cultură este un lucru sănătos deopotrivă pentru imaginea instituției, pentru buna funcționare a comisiei și din perspectiva respectului datorat de către aleși alegătorilor și în general contribuabilului.
Simplul fapt că Mihail Neamțu a reușit într-un final să își croiască drum către un confortabil fotoliu de parlamentar a fost un lucru nesănătos pentru Parlament și pentru societate, ca și o tristă înfrângere încasată de bunul simț, măcar pe motiv că astfel a fost practic “încoronat” unul dintre cei mai notorii traseiști politici de după Revoluție.
Iar după cum s-a adeverit în lunile prestate de Neamțu ca parlamentar și ca șef al Comisiei pentru Cultură, “încoronarea” sa a fost și un lucru nepractic deopotrivă pentru comisie și pentru cultură.
Prietenii intelectuali de odinioară ai numitului Mihail Neamțu au depus în ultimele luni și mai ales în ultimele zile un binevenit efort de delimitare de fostul lor amic, i-au pus în evidență tarele de caracter, ca și “gropițele” din obrăjorul de cărturar. Să le fim, așadar, recunoscători!
Ascensiunea politică a lui Neamțu s-a datorat într-adevăr oportunismului său, care nu mai are demult nevoie de vreo prezentare.
Dar lecția ascensiunii sale nu se limitează doar la norocul în viață pe care i-l pot aduce unui individ defectele acelui individ (în speță, individul Mihail Neamțu), ci și la dezastrul pe care îl pot crea la nivel național defectele profunde și structurale ale unui partid (în speță, AUR).
AUR, un partid care, precum cel mai citit dintre membrii săi, “educatorul” Neamțu, are la rândul său o fibră similară de oportunism, așadar din acel tip de oportunism care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Realitatea este că Mihail Neamțu este azi parlamentar întrucât AUR a fost încă de la înființarea sa un aspirator nepereche de rebuturi morale (desigur, nu numai morale).
Dacă AUR s-a priceput într-adevăr la ceva, acel ceva a fost faptul de a ști să ambaleze de minune produse cu mari probleme de funcționare și să le pună rapid pe piață pe post de bunuri premium; și a făcut-o cu un talent de târgoveț fără scrupule, de piețar care te fură la cântar.
Azi, în contextul internațional binecunoscut, tarele profunde și structurale ale AUR devin cu atât mai stridente. Căci pe lângă faptul de a pune la un loc o sumă fără precedent de indivizi certați cu bunul simț și cu simțul răspunderii, animați de un discurs abject și înrăiți de propriile frustrări, acest partid așa-zis suveranist a injectat în cea mai importantă instituție a democrației, Parlamentul, un număr imens de personaje care rezonează cu ceva și mai abject, și mai periculos: putinismul. Putinismul – o dictatură oribilă, un curent genetic ostil dezbaterii în general, dezbaterii civilizate în particular, diversității de opinie, respectului pentru instituții, pentru stat de drept, libertate și democrație.
Mihail Neamțu este doar unul dintre acești democrați în straie moscovite, așezați de AUR în instituțiile de la București, este doar unul dintre putiniștii autohtoni, dar se desprinde oarecum de pluton prin faptul de a fi și putinistul cel mai cu moț.
