O activistă pentru mediu, înşelată să aibă o relaţie cu un ofiţer sub acoperire, a câştigat un proces cu Poliţia londoneză

O activistă pentru mediu din Marea Britanie, care a fost înşelată să aibă o relaţie de aproape doi ani cu un poliţist sub acoperire, a câştigat un proces – considerat istoric – cu Poliţia Metropolitană din Londra, pe care a dat-o în judecată pentru încălcarea drepturilor omului, informează DPA, potrivit Agerpres.

Kate Wilson, în vârstă de 41 de ani, a început o relaţie cu Mark Stone la scurt timp după prima lor întâlnire din 2003. Cei doi au trăit împreună „o poveste de dragoste înflăcărată” timp de mai bine de un an înainte de despărţirea lor amiabilă din 2005, care s-a produs atunci când Kate s-a mutat în Spania.

În 2010, Kate Wilkson a descoperit că Mark Stone era un poliţist căsătorit care se numea în realitate Mark Kennedy şi care fusese trimis în misiune pentru a-i spiona pe activiştii de mediu în timp ce lucra pentru o unitate specială din cadrul Poliţiei Metropolitane, denumită National Public Order Intelligence Unit (NPIOU).

Kennedy a întreţinut raporturi sexuale cu alte 10 femei în timpul misiunilor sale, inclusiv cu o femeie cu prenumele Lisa. Relaţia lor a durat şase ani, înainte ca Lisa să găsească un paşaport emis pe numele adevărat al agentului.

Mark Kennedy era unul dintre cei şase poliţişti sub acoperire trimişi de NPIOU sau de „divizia-soră” a acelei unităţi, Special Demonstration Squad (SDS), cu care Kate Wilson a intrat în contact între anii 1998 şi 2010.

Ea a dat în judecată Metropolitan Police din Londra şi National Police Chiefs Council (NPCC) la Tribunalul pentru Competenţe de Investigaţie (Investigatory Powers Tribunal – IPT) pentru încălcarea dreptului ei la libertate, tratament inuman şi degradant, încălcarea dreptului ei la viaţă privată şi încălcarea libertăţii sale de exprimare.

Reprezentanţii Poliţiei Metropolitane din Londra şi cei ai NPCC au recunoscut că acţiunile poliţistului Mark Kennedy au dus la încălcarea acelor drepturi, însă au negat că ceilalţi agenţi sub acoperire – cu excepţia lui Kennedy şi a ofiţerului său de legătură – ar fi ştiut sau ar fi bănuit că poliţistul avea o relaţie de natură sexuală cu Kate Wilson.

Cu toate acestea, în decizia sa de joi, IPT a stabilit că afirmaţiile făcute de Poliţia Metropolitană conform cărora agenţii sub acoperire (Undercover Officers – UCO) ştiau foarte bine că relaţiile sexuale sunt interzise cu persoanele supravegheate „au fost subminate efectiv de frecvenţa ridicată cu care Kennedy şi alţi agenţi au întreţinut raporturi sexuale, fără ca nicio întrebare să le fie pusă şi fără ca nicio acţiune să fie întreprinsă de ofiţerii superiori”.

„Am ajuns la concluzia că fie ofiţerii superiori erau extraordinar de naivi, fie au ignorat sau au închis ochii în faţa acestor comportamente, aşa cum au făcut cu siguranţă în cazul comportamentului (avut de Kennedy) manifestat în timpul acelei misiuni”, au adăugat reprezentanţii tribunalului.

IPT a ajuns totodată la concluzia că eşecul Poliţiei Metropolitane şi al NPCC în ceea ce priveşte combaterea riscului ca agenţii lor sub acoperire să întreţină relaţii sexuale cu femeile vizate de acele anchete a dus la o discriminare ilegală a femeilor.

Tribunalul londonez a ajuns la următoarea concluzie: „Acesta nu este doar un caz despre un poliţist renegat care profită de misiunea lui sub acoperire pentru a ceda în faţa tentaţiilor sale de natură sexuală, deşi chiar şi acest aspect este fără îndoială unul foarte grav. Am constatat că autorizaţiile emise (în virtutea Legii privind competenţele de investigare din anul 2000) au fost profund viciate şi că acea operaţiune sub acoperire nu putea fi justificată ca ‘o măsură necesară într-o societate democratică’, dezvăluind totodată eşecuri tulburătoare şi lamentabile la toate nivelurile fundamentale”.

„Evenimentele din cazul meu s-au petrecut în urmă cu mai mulţi ani, însă eşecul Poliţiei de a le proteja pe femei de prădătorii sexuali aflaţi chiar în rândurile sale, precum şi încercările Poliţiei de a-i pedepsi judiciar pe protestatari, sunt două chestiuni cât se poate de prezente şi în zilele noastre. Trebuie să combatem misoginia şi sexismul instituţionalizat din rândul Poliţiei, o instituţie care are nevoie de o regândire fundamentală a puterilor care îi sunt oferite pentru supravegherea protestelor şi a celor care participă la astfel de evenimente”, a declarat reclamanta, Kate Wilson.

Într-un comunicat comun, Poliţia Metropolitană din Londra şi NPCC au acceptat verdictul, au recunoscut gravitatea faptelor comise de Mark Kennedy şi au prezentat reclamantei scuze publice „şi fără rezerve”.

Mark Kennedy a demisionat din Poliţia londoneză în anul 2010.

Potrivit presei britanice, cel puţin 139 de poliţişti s-au infiltrat în peste 1.000 de grupări începând din 1958, mai ales în cele de stânga, dar şi în organizaţii de extrema-dreaptă, sindicate, asociaţii ecologiste, organizaţii antirasiste, pacifiste şi feministe, informează AFP.

Metropolitan Police a prezentat deja scuze publice mai multor femei în 2015, acordându-le şi despăgubiri financiare. Poliţia Metropolitană afirmă că relaţiile sexuale ale agenţilor săi cu diverse „ţinte” nu erau autorizate şi că astfel de cazuri ţin de domeniul trecutului, întrucât actualele infiltrări ale poliţiştilor sub acoperire se produc în baza „unui cod etic foarte clar şi a unui cadru legislativ”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here