O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean. „Avem de-a face cu grupuri infracţionale cu influenţă regională”

Foto: Facebook

O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean Dritan Abazovic ca răzbunare pentru arestarea recentă a mai multor membri ai acesteia, a anunţat luni ministerul de interne de la Podgoriţa, transmite Agerpres, care citează AFP.

Poliţia muntenegreană i-a arestat săptămâna trecută pe Slobodan Kascelan, presupusul şef al acestei grupări cunoscute sub numele de „clanul Kavac”, localitate din golful Kotor, pe coasta adriatică, precum şi pe alţi cinci membri ai acestei grupări infracţionale.

Membrii acestei bande duc un război nemilos împotriva unei bande rivale din localitatea învecinată, Skaljari, după dispariţia în 2014, într-un port spaniol, a aproximativ 300 de kilograme de cocaină, potrivit presei locale.

Aceste reglări de conturi au provocat de atunci peste 40 de victime, în Muntenegru, Serbia, dar şi în Grecia, Spania, Ucraina şi Austria.

După aceste arestări, vicepremierul Dritan Abazovic a salutat „cel mai mare succes din ultimul deceniu” în lupta împotriva infracţionalităţii organizate.

Autorităţile au dezvăluit însă luni detaliile unui plan de răzbunare pregătit de membrii acestei bande.

Aceştia intenţionau „să întreprindă acţiuni menite să pună în pericol viaţa vicepremierului (…) ca răspuns la arestările şi urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor”, a declarat ministerul de interne într-un comunicat de presă.

Ei sunt acuzaţi pentru diverse infracţiuni, inclusiv crime.

Alţi opt membri sunt căutaţi de poliţie.

„Avem de-a face cu grupuri infracţionale cu influenţă regională”, a mai spus Abazovic.

„Muntenegru va înfrunta infracţionalitatea organizată (…). Promitem că ea nu va domni în această ţară”, a spus el.

Muntenegru are o populaţie de 620.000 de locuitori şi este considerat o placă turnantă pentru traficul de ţigări şi droguri.

Se crede că bandele locale au legături directe cu grupuri infracţionale din America de Sud, ceea ce le oferă o poziţie dominantă în livrarea de cocaină în Europa. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here