O companie de electricitate din România a raportat un profit net în creştere de şapte ori şi jumătate, în primele nouă luni

Veniturile operaţionale ale Grupului Electrica, în primele nouă luni ale anului, au înregistrat o valoare de 10,22 miliarde lei, de două ori mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, de 5,16 miliarde lei. Profitul net a crescut de şapte ori şi jumătate, în primele nouă luni, la 534 milioane lei, de la 72 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, notează News.ro.

”Profitul net consolidat al Grupului Electrica, pe primele 9 luni din 2022, este de 534 milioane lei, în creştere cu 462 milioane lei faţă de perioada similară a anului trecut. EBITDA a înregistrat o valoare de 1,104 miliarde lei, o creştere cu 629 milioane lei comparativ cu primele 9 luni ale anului 2021”, anunţă compania.

Veniturile operaţionale ale Grupului Electrica, în primele 9 luni ale anului 2022, au înregistrat o valoare de 10,221 miliarde lei, în creştere cu 5,061 miliarde lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Veniturile din furnizarea de energie electrică şi gaze naturale au crescut cu 1,886 miliarde lei, în principal din efectul net al creşterii preţurilor de vânzare pe piaţa cu amănuntul cu 54% şi al reducerii cu 9% a cantităţii de energie furnizată pe piaţa cu amănuntul;

Veniturile din subvenţii sunt în valoare de 2,063 miliarde lei, înregistrate în anul 2022 fără a avea o valoare corespondentă în anul 2021, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, deconturile pentru sumele datorate fiind depuse în anul 2022 şi pentru diferenţele din anul 2021.

Veniturile din distribuţia energiei electrice au crescut cu 536 milioane lei, influenţate pozitiv de majorarea tarifelor de distribuţie la 1 ianuarie 2022, în medie cu 8,6% comparativ cu 2021, urmată de creşterea medie a tarifelor de distribuţie cu 20,3% la 1 aprilie 2022, comparativ cu primul trimestru din 2022, compensate de efectul negativ al scăderii volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 3,2%.

Veniturile din producţia de imobilizări necorporale, în valoare de 780 milioane lei, sunt înregistrate în anul 2022 fără a avea o valoare corespondentă în anul 2021 şi reprezintă capitalizarea costului suplimentar cu achiziţia energiei electrice realizate în anul 2022, în vederea acoperirii CPT faţă de costurile incluse în tarifele aprobate de ANRE pentru anul 2022.

EBITDA consolidată are o valoare pozitivă de 1,104 miliarde lei, în creştere cu 629 milioane lei faţă de valoarea din primele 9 luni ale anului 2021. Creşterea EBITDA este determinată, în principal, de capitalizarea CPT.

Volumul de energie electrică distribuită s-a redus cu 3,2% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2021. Volumul de energie electrică furnizată pe piaţa cu amănuntul a scăzut cu 9% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2021.

Venituri din subvenţii în valoare de 2,063 miliarde lei, reprezentând valori aferente cererilor de decontare, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

Grupul Electrica a distribuit, în primele 9 luni ale anului 2022, aproximativ 13,4 TWh (scădere cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021) către un numar de aproximativ 3,85 milioane de utilizatori.În primele nouă luni ale anului 2022, Grupul Electrica a furnizat pe piaţa cu amănuntul aproximativ 6,4 TWh (reducere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021) către un număr de aproximativ 3,51 milioane de locuri de consum.

„Dacă rezultatele înregistrate la nivelul Grupului Electrica în prima jumătate a anului au fost marcate semnificativ atât de contextul extern, cât şi de modificările cadrului de reglementare autohton, la finalul celor 9 luni ale lui 2022 ne bucurâm să putem observa că eforturile depuse de întreaga echipă se reflectă în rezultatele pozitive obţinute, în special în condiţiile în care provocările din piaţa de energie au continuat. La finalul celui de-al treilea trimestru al anului, valorile celor mai importanţi indicatori financiari ai Grupului Electrica sunt peste cele ale perioadei similare de anul trecut: valoarea profitului net consolidat a depăşit-o pe cea înregistrată în 2021 cu 462 milioane lei, ajungând la 534 milioane lei, EBIDTA a avut o creştere cu 629 milioane lei, ajungând la 1,104 miliarde lei, iar veniturile operaţionale au crescut cu 5,061 miliarde lei, la valoarea de 10,221 milioane lei”, spune Alexandru Chiriţă, director general Electrica.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice.

Grupul Electrica oferă servicii la aproximativ 3,85 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here