O femeie se destăinuie: Ce înseamnă să ai o problemă serioasă cu alcoolul

Sursa: Pexels

Alcoolul era cel care îmi reducea stresul, mă ajuta să lupt cu realitatea, cel care îmi oferea bucurii artificiale. Era și cel care făcea ravagii în viața mea, explică Nancy Wartik.

Într-o zi din toamna anului 2018, m-am trezit simțindu-mă distrusă. Cu o seară înainte, băusem câteva beri cu colegii și sfârșisem prin a-i da sfaturi unei colege, în gura mare, în legătură cu niște confidențe pe care mi le făcuse.

„Mi-aș dori să nu-ți fi spus niciodată asta”, a izbucnit ea în cele din urmă și mi-am dat seama că îi trădasem încrederea.

Cu câteva nopți înainte, am făcut o prostie și mai mare. Împreună cu un grup de cunoștințe am participat la o întâlnire în memoria unui prieten. La o adunare mai târziu, am băut un martini cu prosecco, apoi am stârnit o ceartă lipsită de sens cu gazda noastră, o prietenă apropiată, la fel de îndurerată ca și mine.
Acum iată-mă, cu capul zvâcnind și stomacul agitat. Era încă o dimineață dintr-un lung șir de dimineți când mă trezeam dorindu-mi să mă sufoc cu o pernă.

Alcoolul: Nu-mi trebuia mult să simt efectele. Alcoolul putea face nopțile strălucitoare și distractive, mă putea face să iubesc toată omenirea. De asemenea putea, în mod imprevizibil, să-i stârnească pe demonii care mă transformau într-o scorpie, dădeau naștere la certuri violente și dezlănțuiau gafe jenante. În această dimineață, un nou gând m-a izbit, pătrunzându-mă până la os.

„Nu o mai pot face. Mă las.”

Deși mă luptam de zeci de ani cu relația mea cu alcoolul, nu mă consideram alcoolică. În cadrul chestionarelor online care întreabau cât beam de obicei pe zi, puteam răspunde destul de precis cu „două” (pahare foarte generoase).

La chestionarul AUDIT al Organizației Mondiale a Sănătății, care testează problemele cu alcoolul, am marcat opt din 40 de puncte, plasându-mă în categoria de băutor „mediu”, cu potential de „risc”. Însă “mediu” nu suna prea rău, iar site-ul a spus că pot să-mi modific obiceiurile privind alcoolul „fără prea multe dificultăți”.

În plus, beneficiam de triumviratul cu care se mândresc toate femeile: soț, copil, meserie respectabilă. Prieteni, când nu erau supărați pe mine. O.K., uneori exageram. Dar mi-era ușor să mă imaginez ca fiind un enofil parizian mediu, iubitor de distracție.

Si totusi.

Eram spre sfârșitul adolescenței când am descoperit ce poate face alcoolul: îmi înăbușă inhibițiile; aprinde false intimități; provoacă revelații strălucitoare pe care le uitam curând. Alcoolul mă transforma în persoana extrovertită după care tânjea sinele meu nesigur, îmi permitea să vorbesc cu persoane cu care în mod normal nu aș fi vorbit. Da, uneori, simțeam o împunsătură de regret când, la trezire, vedeam cu cine impart perna.

„La naiba! De ce mi se părea acest tip drăguț aseară?

Dar sunam vreo prietenă: „Ghici ce am mai făcut de data asta?”, întrebam, transformând jena într-o anecdotă hilară.

Sau o prietenă prieten mă informa despre cum mă dădusem în spectacol: „Nancy, barmanul te-a aruncat afară. Nu puteai să stai pe scaun. ”

Alcoolul era, de asemenea, medicament. Beam ca să-mi înăbuș furia sau pentru că mă simțeam singură. Beam, a fost nevoie de ani de zile pentru a realiza, pentru că sufeream de depresie clinică. Până la urmă, am tratat depresia, dar am continuat să beau. Alcoolul era cel care îmi reducea stresul, mă ajuta să lupt cu realitatea, cel care îmi oferea bucurii artificiale.

Viața s-a schimbat după ce am împlinit 40 de ani. M-am căsătorit și, împreună cu soțul meu, am adoptat-o pe fiica noastră iubită, acum în vârstă de 17 ani. Lucrând de acasă, pregăteam cina bând vin cu o mamă din vecini. Totuși, durerile de cap pe care le simțeam apoi dimineața se înrăutățeau. Nopțile, în loc să citesc sau să vorbesc cu soțul meu, mă prăbușeam. Mă temeam că băutura îmi distruge celulele creierului. Scrisesem despre modul în care alcoolul le afectează mai mult pe femei decât pe bărbați și asta mă îngrijora și pe mine.

Cu câțiva ani în urmă, pentru a demonstra că dețin controlul, am redus la cinci seri pe săptămână. A fost greu. Cum să nu beau după o zi grea? Nu am reușit să rezist două seri consecutive fără să beau. Realizarea obiectivului celor două seri fără alcool a fost întotdeauna un exercițiu de strategie la nivel militar. Dar în fiecare duminică, mă simțeam virtuoasă. Îmi spuneam că un alcoolic adevărat nu s-ar putea abține nici măcar o seară. Dar eu puteam.

Ce înseamnă să ai o problemă serioasă cu băutura? Răspunsul este surprinzător de vag.

„Alcoolismul” nu este un diagnostic real. În 1980, Manualul oficial de Diagnoză și Statistică a Tulburărilor Mintale al Asociației Americane de Psihiatrie a stabilit două clasificări diferite: abuzul de alcool și dependența de alcool. În 2013, Manualul a combinat categoriile pentru creând „tulburarea consumului de alcool”, un spectru care variază de la ușor la sever, bazat nu pe cât de mult bea cineva, ci pe câte dintre cele 11 simptome comportamentale sau psihologice le are o persoană.

Pe de altă parte, Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor au propriile standarde, concentrate mai mult pe cantitatea de consum de alcool. Șapte pahare pe săptămână sau mai puține sunt considerate sigure pentru femei, 14 sau mai puține, pentru bărbați. Însă orientările fluctuează la nivel internațional, potrivit unui studiu al Universității Stanford din 2016. În Canada sau Franța, puteți bea mai mult săptămânal și puteți fi considerat „risc scăzut”.

Mai mult, un studiu recent realizat în The Lancet a concluzionat că alcoolul este atât de nociv pentru sănătate, încât nu există un nivel sigur.
Pe scurt, dacă te întrebi dacă bei prea mult, uneori, cel mai bine este să ai încredere în propriul organism.

Nu știu exact ce s-a întâmplat în acea dimineață de toamna, când m-am așezat în pat, obosită și umilită. Am știut din adâncul sufletului că am probleme. Deci, ce dacă nu beam zilnic o sticlă de scotch? Ajunsesem la limita inferioară a categoriei „băutor mediu” și era suficient.

În ciuda website-ului care spune că îmi pot schimba obiceiurile legate de alcool „fără prea multe dificultăți”, renunțarea la băutură este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată. M-am gândit la asta: la restaurante, mă uit la carafele cu lichid rubiniu ca la un elixir divin. După antrenamente, mi-aș fi dorit o bere. Și care mai era rostul activităților de socializare dacă nu puteam să beau?

În cele din urmă, a trebuit să încerc. Inițial, a fost o adevărată provocare să îngurgitez berea fără alcool – înainte de a trece cu înțelepciune la apa minerală – în timp ce flecăream cu oameni care savurau vinuri pinot noirs sofisticate. Dar, uimitor, spusele lor încă i se păreau amuzante, emoționante sau interesante creierului meu neintoxicat.

Nu m-am înscris în A.A., deși nu exclud. Am solicitat sprijin de la soțul meu, fiica și prietenii mei – de la cei pe care i-am jignit ori cei surprinși că aveam o problemă. Am devorat poveștile celorlalți, vizionând filme despre alcoolici, citind memorii, pândind pe diverse forumuri pentru oameni care se luptă să renunțe. Dar ceea ce m-a ajutat cu adevărat să nu mă abat de la calea mea a fost diferența remarcabilă dintre cea care eram atunci când beam și cea care eram după ce mă lăsasem. Nu înțelesesem măsura în care un sentiment de rușine pusese stăpânire în mod insidios pe viața mea. Acum dispăruse, fiind înlocuit de o mândrie pe care nu o mai simțisem.

Cu cât mă abțineam mai mult, cu atât mă simțeam mai bine, în moduri care se răsfrângeau asupra căsniciei mele, muncii, relației cu fiica mea, prieteniilor. Recent, cineva care nu știa că am renunțat, mi-a spus că arăt mai tânără. Sunt mai răbdătoare. Durerile de cap sunt rare, energia mea este în creștere.

Acele rezultate se potrivesc cu un studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicale Canadiene, printre primele axate pe sănătatea mentală a băutorilor moderați. Cercetătorii care au studiat un număr foarte mare de oameni din Hong Kong și Statele Unite au descoperit că până și băutorii care încă erau „în zona sigură”, în special femeile, au arătat că și-au îmbunătățit viața dacă s-au lăsat.

Astăzi, mă pot eticheta. Am avut o tulburare moderată de consum de alcool, o „afecțiune cronică recidivantă a creierului” marcată de pierderea controlului asupra alcoolului. Institutul Național pentru Alcoolism și Abuzul de Alcool spune că 6,2 la sută dintre adulții americani, mai mult de 15 milioane de persoane, se află în spectrul tulburărilor de consum de alcool. (Alte cercetări indică procente mai mari.) Bănuiesc că mulți, ca mine, beau suficient de puțin încât să nu creadă că au o problemă. Mă simt norocoasă că am renunțat înainte să se întâmple ceva mai rău.

Abstinența încă poate fi o provocare. Dacă totul merge conform planului, nu voi mai simți niciodată vălul ușor care se interpunea între mine și realitate, pe măsură ce vinul dispărea din pahar. Pare trist, până îmi amintesc că de trei ori după ce m-am lăsat, am încercat să beau ceva ca să sărbătoresc. Cel mai recent, în Peru, am băut unul dintre celebrele pisco sour tipice țării. Mi-a dat o amețeală ușoară și o mahmureală. Nu am gustat nici o picătură de atunci.

În aceste zile, mă trezesc cu capul limpede. Sunt mai aproape ca niciodată de a fi mama, soția, ruda și prietena care îmi doresc să fiu. E un sentiment plăcut. Foarte plăcut. Mă trezesc în dimineața următoare. O fac din nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here