O fi greu de acceptat pentru unii, dar e cel mai bun guvern pe care l-ar fi putut da prezența la vot din 6 decembrie

Foto: INQUAM/George Călin

A fost sau n-a fost? În timpul protestelor declanșate de asaltul toxicei guvernări PSD-ALDE, din perioada 2017-2019, pentru mulți dintre participanții la manifestațiile din Piața Victoriei și alte „piețe” cu o simbolistică aparte, din marile orașe, una dintre senzațiile încercate constant a fost aceea că schimbarea chiar nu poate veni decât printr-o altă revoluție. Sigur, nimeni nu-și punea problema uneia comparabile, în primul rând prin dramele și costurile ei, cu cea din decembrie 1989, dar, să nu uităm, exasperarea ajunsese la cote uriașe în cei trei ani atât de delicați.

Din fericire, progresele tăcute, adesea nemeritat de imperceptibile, făcute de România în cele trei decenii scurse de la căderea comunismului, au ajutat la o reașezare substanțială a lucrurilor în societate. Și le-au așezat suficient de bine încât să nu mai fie nevoie de gesturi radicale, ci „doar” de o exercitare mult mai apăsată a conștiinței civice, drepturilor și pârghiilor democratice pe care le-am dobândit între timp.

De la căderea lui Dragnea, la debarcarea unei întregi guvernări care împingea țara în văgăună, relativa curățenie de care era nevoie s-a putut face pașnic, chirurgical și la timp.

Alegerile europarlamentare au demonstrat că la firul ierbii există rezerve de prospețime, capabile de validare electorală, pentru a fi trimise la Bruxelles (exemplul USR PLUS), dar și că partide vechi își pot face un rebranding rezonabil și de urgență pentru a fi o opțiune viabilă, pe o scenă politică încă deficitară pe atâtea planuri (cazul PNL).

Însă dușul rece nu s-a lăsat mult timp așteptat. El a venit cu debit covârșitor odată cu alegerile parlamentare, când legislativul național a fost lezat, pe următorii cel puțin patru ani, de intrarea în joc a unui partid-ghenă și „reabilitarea” neverosimilă a PSD. Iar prezența la vot, cu un impact decisiv asupra rezultatului la urne, a complicat dramatic și discuțiile care au urmat pentru formarea unei majorități parlamentare și a unei coaliții de guvernare care să-i lase în offside pe artizanii petrecerii nebune anti-stat de drept și să recentreze țara pe reformele esențiale.

Altfel spus ieșirea din scenă a Pro România și ALDE a fost contrabalansată de intrarea AUR, iar incapacitata PMP de a trece pragul a dus la cooptarea în ecuație a unui UDMR care poate contribui la o stabilitate relativă, dar din cauza căruia unele transformări vor fi din start scoase din discuție, iar altele vor necesita eforturi sisifice din partea celorlalți parteneri de guvernare și compromisuri greu de înțeles din partea unei mari părți a societății. De altfel, formula guvernamentală închegată de coaliția PNL-USR PLUS-UDMR nu este formula optimă la care poate că am sperat cu toții, dar este infinit mai spălată, adecvată și promițătoare decât ar fi produs o coaliție cristalizată în jurul PSD. Așadar, cu un ochi putem plânge, dar cu celălalt, totuși, se poate râde.

Sigur că o judecată cu pretenții mai ridicate de adecvare va putea fi făcută abia peste șase luni, după ce activitatea miniștrilor și a premierului Florin Cîțu va trăda cât de buni sau de răi sunt, în realitate, miniștrii care azi ni se par că promit și cei care ne lasă din start un gust amar.

Motiv pentru care, în analiza politică, personal, sunt mai puțin interesat de efecte și mai mult de cauze, mai puțin înclinat spre pronosticuri și mai interesat de înțelegerea a ceea ce ni se întâmplă prin prisma deslușirii trecutului (în cazul nostru, de dată foarte recentă). Cred, de aceea, că nervii pe care unii dintre noi poate că ni i-am făcut studiind lista cu nume și biografii ale unora dintre membrii noului guvern trebuie canalizați în clipa de față mai mult spre electorat decât spre politicienii din coaliția care a dat un nou guvern. Adevărul are adesea calitatea nediplomatică de a fi supărător.

Cu riscul de a nu fi neapărat popular cu o astfel de abordare, dar bucuros de libertatea pe care și-o poate lua analistul lipsit de inhibiții ivite pe căi subterane, prefer să spun că imperfecțiunile noii guvernări sunt în primul rând rodul imperfecțiunilor electoratului.

În 6 decembrie, mulți dintre nemulțumiții de ieri și de azi au preferat să nu se prezinte la vot. Au fost doi beneficiari mari și lați ai unei asemenea atitudini: PSD și noua vedetă, AUR. Însă costurile nu s-au oprit pur și simplu aici. Cealaltă dimensiune a lor s-a resimțit în nevoia de cooptare la guvernare a aceluiași UDMR care, când noi stăteam în stradă, juca pe post de proptea parlamentară pentru Dragnea, Tăriceanu, ciracii și proiectele lor. Știam, de pildă, încă de pe atunci ce părere avea UDMR despre alegerea primarilor în două tururi, ca și despre dreptul penalilor de a se bucura de posturi influente în aparatul de stat, ori de a fugi la Budapesta, pentru a se bucura de umbrela protectoare a regimului Viktor Orban. Nu am ieșit suficient de mulți la vot, așa că UDMR este, din nou, o piesă centrală în arhitectura parlamentară și guvernamentală. Chiar dacă a făcut o figură notabilă prin desemnarea ca ministru a unui campion greu încercat, pe termen mediu și lung e dificil de anticipat prin ce minune Kelemen Hunor și formațiunea sa vor permite transpunerea în operă a unor idei revoluționare, în administrație și arhitectura constituțională. Ludovic Orban a vorbit deschis despre această dimensiune a viitorului, tocmai din această perspectivă, încă din ziua audierilor de miniștri. Și e dificil să-l contrazici, căutând albul acolo unde-i negru.

Complicațiile politice generate de prezența schiloadă la votul din 6 decembrie le-au legat parțial mâinile și celorlalți poli ai noii puteri – de la președinte, la liderii USR PLUS. Nici lui Iohannis, nici lui Barna și nici lui Cioloș rezultatul alegerilor parlamentare nu le-au lăsat spații decente de manevră pentru a presa, în cursul negocierilor, pentru soluții maximaliste în cristalizarea noului cabinet și redactarea programului de guvernare. Mai mult, în ciuda aparențelor, negocierile au produs destul de repede un rezultat.

Statul acasă, la scrutinul parlamentar, a mutat centrul de greutate de la calitate spre cantitate, făcând prioritar obiectivul mai modest de a genera o majoritate și un guvern decât pe cel mult mai îndrăzneț, de a obține cea mai reformistă posibil majoritate și cel mai angelic guvern care putea fi imaginat.

E omenește să ne dorim mai mult, iar asta mai ales de la cei care sunt adesea tentați să pună pe masă mai puțin, dar e lipsit de realism să convertești automat idealul în real în contextul în care, totuși, a fost risipită în mod dramatic ocazia de a și acționa concret în direcția respectivă, atunci când ea chiar a existat – pe 6 decembrie.

Nu e un obicei pur neaoș ca politicienii să ajungă în situația de a livra mult mai mult doar atunci când simt pe pielea lor presiunea crescând de jos în sus. Se întâmplă asta de zeci de ani în democrații mult mai experimentate decât cea din România și, să nu fim ipocriți, situația e replicată 24/24 în toate domeniile de activitate. Nu se poate ajunge la rezultate optime cu implicare sub-optimă și rareori dai totul, non-stop, de la tine, în lipsa unei cereri pe măsură. O știe orice antreprenor, manager, profesor, pedagog. O știu prea bine și politicienii. Și, știu că doare, ar fi trebuit să fim conștienți de asta toți cei care am vrut schimbarea (pentru că, trebuie spus, dintre cei care vor de atâta vreme o altă Românie, nu toți s-au prezentat la vot, dar toți acuză ori își smulg părul că cei „de sus” nu fac mai mult ca ei…)

Privind retrospectiv și, dacă vreți, raportându-ne cu precădere la perioada 2017-2019, noul guvern și noua majoritate care îl sprijină din Parlament sunt infinit mai frecventabile și promițătoare. Privind proiectiv, sigur că, pe alocuri cel puțin, cusururile tind să pară copleșitoare. Dar cine nu poate dormi noaptea de compromisurile făcute de Iohannis, Orban, Barna, Cioloș și Cîțu, ar fi cazul să înceapă analiza făcând o anamneză a ceea ce s-a întâmplat în 6 decembrie. Se poate începe interogarea cu experiența personală (am fost sau nu la vot în acea duminică?) și merită continuat cu cea referitoare la terții din propriul anturaj, de la cel proxim, la cel extins.

Fără un demers onest de acest tip, lamentările de azi și eventualele decepții confirmate în teren, de mâine, nu-și vor găsi nici explicația adecvată și nici nu ne vor putea feri de repetarea istoriei peste alți patru ani.

Crăciun fericit!

1 COMENTARIU

  1. Foarte bun articol, bravo! Cel mai bun guvern si parlament, poate pe luna, nu pe pamant! Mai ales cand cei care dau din gura, nu se duc la vot! Chiar as vrea sa stiu daca toti cei care au rezistat in Piata Victoriei impotriva asaltului psd-draknea au fost toti la vot, pentru ca altfel n-au stat in frig degeaba, dar nici mare branza n-au facut! E adevarat, si nenorocita de pandemie chinezeasca a pus partial alegerile pe butuci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here