Pe măsură ce războiul din Ucraina merge înainte, jurnaliştii caută noi unghiuri şi astfel am ajuns la punctul de introspecţie. În acest fel, cea mai recentă și majoră răbufnire de conflict din lume a ajuns pe urmele veteranului conflict israeliano-palestinian, cu nesfârșita sa dispută legată de bias-ul media. Epoca noastră este într-adevăr una turbo.
Apărând pe postul internațional I24, din Tel Aviv, am fost întrebat dacă jurnaliștii au obligația de a fi mai imparțiali decât au fost, în general, în acoperirea invaziei lui Vladimir Putin. Este ceva la care m-am gândit adesea, la AP, în timpul acoperirii conflictelor, când deseori mă trezeam făcând mai multe analize și conexiuni de puncte. Niciodată lucrurile nu au stat mai mult astfel ca în contextul israelian, cu narațiunile sale concurente, partizanii înfuriați și o autentică complexitate morală.
În cadrul emisiunii am susținut că există o diferență între corectitudine și imparțialitate – deoarece, de exemplu, imparțialitatea față de uciderea în masă ar fi inumană. Susținătorii școlii anglo-americane îi iau adesea în derâdere pe reporterii europeni pentru o perspectivă personală excesivă, dar poate că extrema opusă nu este deloc corectă (și, ceea ce este chiar mai rău, adesea atât simulate, cât și inadecvat de moralizatoare).
Am spus atunci că „una dintre provocările (din) jurnalism este să nu spunem doar o parte zice asta și cealaltă zice asta – pentru că o parte ar putea să mintă, sau să mintă mai mult, ceea ce (apare) mai des”. „În evenimentele complexe, punerea lucrurilor în context, prin opoziție cu ceea ce se numește audierea ambelor părți (bothsidesism – eng. orig.), este importantă”.
Un caz concret care poate fi discutat ar putea fi cel în care Rusia (agresorul incontestabil) învinovățește cumva Ucraina pentru întreruperea transporturilor cu cerealele sale (ceea ce provoacă o criză în Africa și în alte părți), când de fapt marina rusă blochează porturile Ucrainei. Am sugerat că atunci când situația este uluitoare, accesul limitat, iar propaganda asurzitoare, s-ar putea discuta despre cine beneficiază.
În acest caz, Rusia are un interes evident în crearea unei crize globale a cerealelor pentru a obliga țările africane și alte țări să tragă un semnal de alarmă. Asta, la rândul său, i-ar putea încuraja pe cei din întreaga lume (cum ar fi Henry Kissinger) care, în numele realpolitik-ului, ar dori să vadă Ucraina cedând ceva – poate teritoriu în Donbas? – pentru a permite Rusiei să se retragă cu un fel de narațiune a victoriei.
Și aici, paralela israeliană este interesantă. Israelul este un opresor în Cisiordania, dar și de departe partea mai democratică și mai introspectivă. Ambele tabere sunt de vină pentru eșecul discuțiilor de pace, dar evaluarea mea este aceea că palestinienii beneficiază de pe urma eșeculului de a împărți Țara Sfântă (atâta timp cât sunt dispuși să sufere ale câteva decenii), deoarece ar rezulta un stat binnațional non-sionist.
Efortul meu de a conecta punctele concluzionează că acesta este scopul, acesta este motivul pentru care ei nu au abordat în mod util ofertele de pace, iar dreapta israeliană este prea oarbă pentru a vedea asta și, astfel, fără să vrea, ajută la extinderea așezărilor din Cisiordania, adâncind încurcăturile reciproce. Nu este o analiză populară – nici în rândul presei străine și nici în rândul partizanilor din ambele părți. Dar asta nu o face greșită și are susținătorii săi.
În cazul Ucrainei, se poate argumenta, de asemenea, că prezența unui personaj atât de evident malefic, precum Vladimir Putin, din Rusia – cu cutia sa diabolică de otrăviri, procese simulate, interferențe electorale și alte astfel de lucruri – determină mass-media să zgrăvească o narațiune prea roz a unei Ucraine eroice și lovite. Ucraina este departe de a fi o democrație perfectă: suferă de decenii de corupție și putere excesivă a oligarhilor, o justiție politizată cu arestări dubioase, o anumită dependență de extremiștii de extremă dreapta și multe altele. Poate că astfel de neajunsuri au fost subestimate deoarece Rusia, cu statul său polițienesc brutal și ambiția imperialistă goală, este mult mai oribilă.
Este justificat? Unii ar putea argumenta că viața este prea scurtă, toate lucrurile sunt relative și imperfecțiunile nu sunt egale. Acest din urmă aspect este mai ales adevărat și oficial se numește echivalență falsă: toată lumea minte, dar nu toți mint cu aceeași frecvență, relevanță sau vehemență (dacă nu sunteți siguri, consultați Politifact).
Și cum rămâne cu partea morală? Gazda emisiunii de la I24, Ellie Hochenberg, a întrebat dacă mass-media a fost de vină pentru că a prelungit într-un fel războiul, prin faptul că nu l-a acoperit în aceste zile la fel de mult ca în trecutul recent. Această întrebare, desigur, implica faptul că mass-media avea datoria să grăbească sfârșitul războiului – ceea ce sună rezonabil, dar ar putea jigni de fapt creioanele americane mai puriste. Îmi amintește puțin de apelurile la mass-media de a lupta împotriva ocupației sau de a rezista terorismului palestinian.
Toate acestea au de-a face cu news judgment – sfântul Graal al tuturor lucrurilor, în jurnalism. Există adesea tensiune între ceea ce reporterii consideră că este important și ceea ce piața consideră interesant, iar ignorarea cererii poate părea sinucigașă pentru o industrie aflată deja în acest prag. De aceea primiți titluri uriașe, scandaluri lascive și fotografii clickbait.
Ar trebui mass-media să relateze mai multe despre Ucraina? Deplâng puțin paradigma cu o singură poveste, în care a căzut și AP în ultimele decenii, inundând zona cu conținut despre povestea de top (atunci când este depășit un anumit prag – să zicem, tsunami-ul și dezastrul nuclear din 2011 din Japonia). În calitate de consumator de știri, tind să fug și eu de povestea „unică”. Dar cu siguranță pendulul se poate balansa prea mult în cealaltă direcție.
„Mass-media internațională face parte dintr-o afacere care este foarte tulburată în acest moment”, i-am răspuns. „Nu are corespondenți străini peste tot; nu poate acoperi fiecare poveste. Trebuie să fie interesantă. Știrea este interesantă pentru oameni atunci când este nouă. Acesta este motivul pentru care avem interes în scădere pentru (ceea ce) a devenit un război de uzură. Chiar dacă pe teren ai în fiecare zi noi tragedii, de la distanță povestea arată la fel”.
Și palestinienii vor uneori mai multă atenție (dar nu asupra atacurilor teroriste). La rândul ei, s-ar putea ca Ucraina să fie norocoasă că primește atenția pe care a primit-o. Există o mulțime de conflicte – să zicem, în regiunea Tigray, din Etiopia – care, din mai multe motive, nu au aproape deloc acoperire. Există o mulțime de locuri – de exemplu Armenia, care încă vorbește de războiul său dezastruos și sub-relatat, cu Azerbaidjan, din 2020 – unde nu există deloc corespondenți străini.
Cine îi desemnează pe acești jurnaliști să decidă care fapte contează și să explice ce înseamnă ele? Nu am alt răspuns decât: piaţa liberă. Asta pune multă încredere în înțelepciunea unei mulțimi care poate fi volubilă și ignorantă, dar este mai bine decât în guvernele care acordă licențe sau în bresle care conservă o castă privilegiată.
Jurnalismul poate fi o afacere, o chemare și un serviciu public. Dar nu este o știință exactă. De asemenea, nu este o vastă conspirație.
