Nevroza Kremlinului față de disidenții organizați în exil este extremă și are consecințe extrem de grave, scriu Andrei Soldatov și Irina Borogan, pentru CEPA.
FSB a pus sub acuzare Comitetul Rus Antirăzboi — un grup de emigrați proeminenți — pentru tentativă de „preluare violentă a puterii”, adică pentru complot la o lovitură de stat, precum și pentru organizarea unui grup terorist. FSB a subliniat în mod special rolul oligarhului rus aflat în exil, Mihail Hodorkovski.
Prin acuzarea de terorism a Comitetului Antirăzboi, FSB îl echivalează, de fapt, cu grupări precum al-Qaeda și Statul Islamic, iar pe Hodorkovski — care a petrecut zece ani în închisoare pentru că l-a contestat pe Putin — cu Osama bin Laden, organizatorul atacurilor din 11 septembrie.
Este o mișcare îndrăzneață din partea Kremlinului. Așa-zisa „celulă teroristă” îi include pe unii dintre cei mai proeminenți și respectați ruși aflați în exil: Mihail Kasianov, fost prim-ministru sub Putin; Serghei Aleksașenko, fost prim-adjunct al președintelui Băncii Centrale a Rusiei; campionul mondial de șah Garry Kasparov; satiristul Viktor Șenderovici; comentatoarea populară de pe YouTube Ekaterina Șulman; și disidentul Vladimir Kara-Murza, eliberat anul trecut dintr-o colonie penală rusă în cadrul celui mai mare schimb de prizonieri dintre Rusia și Occident de la Războiul Rece încoace.
Pe scurt, comitetul este format din reprezentanți ai elitei ruse, toți foarte cunoscuți în țară, care au ales să ia o poziție publică împotriva lui Putin. Declarațiile lor publice se referă în principal la necesitatea unei noi structuri democratice, la ilegitimitatea actualului regim de la Kremlin și la nevoia ca acesta să cadă — dar ei nu au pledat niciodată pentru terorism, în sensul în care este înțeles în democrații.
Anunțul FSB din 14 octombrie a fost aprobat la cel mai înalt nivel: purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a explicat că acele persoane „se angajează în activități ostile, iar serviciile noastre speciale iau măsurile necesare”.
Cuvintele lui Peskov amintesc în mod inconfortabil de procesele-spectacol ale lui Stalin împotriva troțkiștilor, pe care acesta îi trata drept cei mai mari dușmani politici ai săi. Troțki și adepții lui au fost oponenți politici redutabili care au contestat puterea lui Stalin în Rusia și în străinătate, motiv pentru care Stalin și serviciile sale secrete i-au vânat fără milă pe el, pe familia sa și pe susținătorii lui în întreaga lume.
Campania sovietică împotriva troțkismului a fost complet diferită de represiunea KGB-ului împotriva disidenților din ultima perioadă a epocii sovietice; aceștia erau, în general, acuzați de activități antisovietice, niciodată de terorism, și nu erau considerați rivali serioși ai membrilor Politbiroului.
Noul anunț s-ar putea să fi fost declanșat de votul din 1 octombrie al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind lansarea unei „platforme de dialog” cu forțele democratice ruse aflate în exil — majoritatea dintre ele fiind membre ale Comitetului Antirăzboi. (Delegația Kremlinului a fost exclusă din Adunare în martie 2022.)
Ar putea exista tentația de a respinge această inițiativă aparent seacă drept un gest neputincios, făcut de dincolo de noua Cortină de Fier, dar pentru Kremlin reprezintă o chestiune de o anumită gravitate.
Anul acesta, Kremlinul și-a intensificat eforturile de a le face viața mai dificilă exilaților politici ruși, abuzând de mecanismele de cooperare internațională dintre agențiile de aplicare a legii. Un număr semnificativ de activiști, scriitori și jurnaliști ruși antirăzboi — inclusiv autorii acestui articol — au fost plasați pe liste internaționale de urmărire.
Imediat după declanșarea invaziei pe scară largă, Interpol a precizat că nu va accepta cereri de extrădare din partea Rusiei în spețele bazate pe acuzații politice evidente, cum ar fi răspândirea de „știri false” despre război — acuzații pe care Kremlinul le adăugase în codul penal rus după februarie 2022. Mulți au crezut că asta va pune capăt tentativelor Kremlinului de a-i reține pe disidenții ruși folosind mecanismele legale internaționale.
Dar, după aproape patru ani de război, realitatea pare mult mai complicată. De la începutul invaziei, Moscova a fost ocupată cu semnarea de acorduri bilaterale de extrădare cu tot mai multe țări din întreaga lume, ocolind astfel sistemul Interpol.
Din 2022, Procurorul General al Rusiei a semnat acorduri cu omologi din Algeria, Vietnam, Irak, Iran, China, Mozambic, Myanmar, Nicaragua, Arabia Saudită, Tadjikistan, Tanzania, Angola, Venezuela, Egipt, Cambodgia, Coreea de Nord, Kârgâzstan, Cuba, Laos, Maroc, Thailanda, Republica Centrafricană și Chile. Serviciile de securitate de la Moscova au început, de asemenea, să facă experimente cu redefinirea capetelor de acuzare penale sub care pot solicita extrădarea disidenților în Rusia.
De pildă, pe 9 octombrie, activista rusă Lilia Manuhina a fost reținută în Armenia, la cererea Rusiei. Tânăra de 29 de an fugise din Rusia după ce ea și prietenii săi au lipit pliante antirăzboi pe clădiri din Moscova. A fost pusă pe lista de urmăriți pentru acuzația penală de „furt de arme de către un grup folosind violența” — o formulare fără vreo conotație politică evidentă. În prezent, autoritățile armene analizează cazul ei.
Strategia Kremlinului sugerează că, de acum înainte, membrii Comitetului ar trebui să-și gândească foarte atent planurile de călătorie, întrucât un număr tot mai mare de țări ar putea fi dispuse să-i rețină și să-i predea Rusiei. Acuzațiile aduse Comitetului Antirăzboi sunt un semnal clar că membrii săi se află acum pe lista neagră a serviciilor de informații ruse — și că sunt țintiți activ.
