Patrule armate, senzori electronici, armată şi elicoptere ale pazei de frontieră care zboară din extremul nord în extremul sud. Iar în orașele de graniță, precum Strömstad, care cândva erau un punct de întâlnire pentru amicii din ambele părți și un paradis pentru cumpărăturile de frontieră, parcările supraaglomerate sunt acum pustii ca o zonă abandonată, însufleţită doar de agenții care poartă cămăși galbene. Pretutindeni, pe pancarde, sau la megafoane se avertizează că orice persoană din Norvegia care traversează frontiera suedeză, chiar și cu doar un centimetru, va trebui să facă zece zile de carantină, potrivit La Repubblica, citat de Rador.
O nouă „cortină de fier” s-a abătut asupra Europei, numai că de această dată nu este „de la Marea Baltică până în Balcani, de la Szczecin la Trieste”, cum a spus marele Winston Churchill în memorabilul său discurs de la Fulton. Nu, granița blindată divide pentru prima dată țări prietene și aproape surori în imaginația colectivă: țările comunității nordice.
Covid-19 a reuşit să le divizeze pentru prima dată în istoria lor. Decizia a fost luată de guverne de diferite culori, ambele conduse însă de femei, premierul conservator norvegian Erna Solberg și social-democratul finlandez Sanna Marin. Politica de a refuza orice lockdown, decisă de executivul slab condus de premierul suedez socialist Stefan Lofven, a produs consecințe înspăimântătoare și, prin urmare, teroarea contagiunii a împins Oslo și Helsinki la măsuri extreme.
Cifrele, indică pentru Le Monde surse norvegiene, spun totul: cu lockdownul și alte restricții grave, Norvegia, cu 4,5 milioane de locuitori, a ieşit din prima fază a coronavirusului cu 252 de morți, sau aproximativ 4,6 la 100.000 de locuitori. La fel de bun este și bilanţul finlandez. În schimb Suedia, cu 10 milioane de locuitori, concentrându-se pe libera alegere a cetățenilor responsabili și sperând în imunitatea de turmă, a avut 5.500 de decese, cifră care continuă să crească, adică până la 252 de decese la 100.000 de oameni.
Comercianții și locuitorii din zonele de frontieră sunt disperați, însă trebuie să accepte noul zid decis din motive de sănătate. „Se simte cu adevărat că trăiești în spatele unei noi cortine de fier”, spune dezolată Caroline Nystrom, o vânzătoare suedeză. Alţii, precum Stale Lövheim, se simt prizonieri: „Pot trece frontiera pentru a merge la locul de muncă, dar atunci, ori dorm acolo, ori de fiecare dată când vin acasă trebuie să stau în carantină. În realitate, este o carantină permanentă”. Iar o cădere, sau o dărâmare în stil mare, la fel ca în 1989 a noului Zid, primul Zid al Marelui Nord, nu este încă prevăzută.
