O campanie de hărțuire împotriva profesoarei de filosofie Kathleen Stock pune în lumină o ortodoxie sufocantă, notează The Economist.
<< Dacă studiezi filosofia la Universitatea Sussex, în primul an, îl poți citi pe John Locke. Gânditorul iluminist este celebrat astăzi pentru a sa Letter Concerning Toleration, în care susținea că obligarea oamenilor „prin foc și sabie să asume anumite doctrine” nu este doar imorală, ci și lipsită de sens: singura convingere adevărată este „convingerea interioară a minții”. Dacă studenții și personalul care o denunță pe Kathleen Stock, profesor la departamentul de filosofie, sunt familiarizați cu argumentul lui Locke, acest lucru nu pare să-i miște deloc.
De la începerea anului, protestatarii au denunțat „transfobia” profesoarei Stock. Au dat cu rachete de semnalizare lângă afișe pe care scria „Stock Out” și au venit cu pancarte pe care scrie „Nu plătim 9.250 lire sterline [12.600 dolari] pe an pentru transfobie – concediați-o pe Kathleen Stock”. Un grup a declarat că: „Cererea noastră este simplă: concediați-o pe Kathleen Stock, până atunci ne veți vedea prin preajmă”. Poliția a sfătuit-o să-și instaleze camere CCTV acasă și a sugerat că ar putea avea nevoie de pază pentru a se întoarce în campus.
De câțiva ani, s-a tot dezbătut dacă există o problemă cu libera exprimare în universitățile britanice. Cei care spun că nu există, neagă faptul că cancel culture este un lucru real și îi consideră pe cei care nu sunt de acord cu ei, oriunde s-ar afla plasa în spectrul politic, ca reacționari care împrumută puncte de discuție de la dreapta americană. Oponenții lor subliniază că tăcerea este, prin natura sa, greu de detectat: tăcerea nu face prea mult zgomot. Pentru ei, doamna Stock nu este doar o femeie persecutată. Ea este dovada personificată.
Așa cum ar arăta orice bun universitar, unul singur exemplu reprezintă o dimensiune redusă a eșantionului. Dar există și alte dovezi că libera exprimare este expusă riscului, în universitățile britanice. Un raport din 2017 al universității și al College Union a clasat Marea Britanie pe locul 27 din (pe atunci) 28 de membri ai Uniunii Europene în privința protecției legale a libertății academice. Un studiu realizat de think-tank-ul de dreapta, Policy Exchange, a constatat că 32% dintre universitarii care s-au declarat de dreapta și 15% dintre cei care s-au declarat de centru practicau autocenzura. Vorbiți cu universitarii și mulți vă vor spune că există o problemă – și vă vor spune să nu îi citați.
- Citiți și: Amenințarea stângii iliberale
Puțini universitari (în general de la stânga) vor vărsa lacrimi în legătură cu tăcerea mai multor colegi de dreapta. Ceea ce face ca speța doamnei Stock să fie atât de sugestivă, este faptul că ceea ce o recomandă (liberalism, lesbianism, feminism, OBE) este atât de impecabil, iar susținerile ei atât de standard. Este condamnată pentru că a spus și a scris, într-o carte recentă, Material Girls, că sexul biologic există, că, în anumite circumstanțe, ar trebui să prevaleze în raport cu identitatea de gen auto-declarată și că, prin urmare, unele spații doar pentru femei (vestiare, sport, închisori pentru femei) ar trebui să le fie interzise femeilor trans, adică bărbaților care se identifică drept femei.
Astfel de opinii, susțin activiștii care i se opun, nu ar trebui să fie predate necritic în universități. Lectorii ar putea preda sexul biologic ca pe un artefact istoric, spune un critic, la fel cum a-i învăța și că oamenii obișnuiau să creadă „lucruri toxice referitor la prioritatea persoanelor albe”. Dar, la fel cum universitățile nu ar preda eugenia, tot așa natura imuabilă și binară a sexului nu ar trebui promovată „ca o ideologie reală”.
A crede că biologia este un fleac poate fi ceva nou, dar studenții au fost întotdeauna o stranii. În secolul al XIX-lea au dat foc la efigii pentru a protesta împotriva claselor pentru femei. În secolul XX, au îmbrățișat comunismul. Dar când studenții au dat-o pe troțkism, vicecancelarii nu și-au îmbrăcat costumele și și-au salutat tovarășii. Lumea academică modernă a fost mai puțin curajoasă.
În ianuarie, peste 600 de cadre universitare au semnat o scrisoare deschisă în care protestează împotriva decorării profesoarei Stock cu un OBE (Ordinul Imperiului Britanic – n.tr.). În loc să condamne atacurile împotriva ei, filiala din Sussex a Uniunii Universităților și Colegiilor a cerut o anchetă la nivel universitar privind „transfobia instituțională” și a avertizat că „apelurile atât la dreptul la muncă, dar și la libertatea academică sunt adesea instrumentalizate” (cu alte cuvinte, folosite ca acoperire pentru fanatism). Shereen Benjamin, sociolog la Universitatea din Edinburgh, a suferit de multă vreme de hărțuire pentru opinii similare. În 2019, când studenții care îi susțin opiniile au pus autocolante în jurul campusului spunând că „Femeia este o realitate biologică”, directorul le-a numit „jignitoare” și a spus că cei responsabili vor fi disciplinați.
Cât de mult sunt înăbușite punctele de vedere divergente în campus, a fost reliefa anul trecut, când Universitatea Cambridge a încercat să-și schimbe politica privind libertatea de exprimare pentru a cere personalului „să fie respectuos cu diferitele opinii ale altora”. Arif Ahmed, profesor de filozofie, a obiectat, spunând că „nu toate punctele de vedere merită același respect”. El a dorit amendarea termenului „respect” cu cel de „tolerat”. Pentru ca amendamentul său să fie votat, avea nevoie de 25 de semnături de la universitari. S-a străduit să obțină, în ciuda faptului că s-a apropia de „mult peste o sută”.
Mulți au spus că l-au susținut în mod privat, dar nu vor face acest lucru în mod public: se temeau pentru locurile de muncă, promovări și contracte. În cele din urmă, a primit semnăturile de care avea nevoie și multe altele. Când, în cele din urmă, s-a trecut la vot, la sfârșitul anului 2020, 86,9% erau în favoarea schimbării „respectului” cu „tolerarea”.
Privind retrospectiv, poate că a fost momentul în care valul s-a întors împotriva tăcerii campusului. După ce scandalul din Sussex a început să capteze atenția presei, Lady Falkner, o colegă democrat-liberală, căsătorită cu un universitar și șeful Comisiei pentru egalitate și drepturile omului, a scris o scrisoare către Times, spunând că „universitatea este un loc în care sunt expuși ideilor și învață să dezbată între ei”. Studenții, spune ea, „nu au dreptul de a nu fi puși în situații inconfortabile. Nu pot spune că, pentru că se simt inconfortabil, cineva ar trebui concediat”.
Și conducerea Universității Sussex își găsește în cele din urmă vocea. În ultimele zile, Adam Tickell le-a scris tuturor angajaților, spunând că „nu putem și nu vom tolera amenințări la adresa libertăților academice”. Agitația l-a alarmat, spune el. „Gradul de interes stârnit de faptul că vorbesc în sprijinul libertății academice … reprezintă o preocupare pentru mine, pentru că nu ar trebui să producă mai multe știri decât [spunând] că Papa este catolic”. Poate că universitățile admit catolicitatea papei, dar au fost mai puțin dispuse să o celebreze pe a lor. >>
