O tânără din SUA i-a dat SMS tatălui decedat și a primit răspuns

sursa: Chastity Patterson / Facebook

Chastity Patterson, o tânără de 23 de ani din SUA, a continuat să dea SMS-uri pe numărul de telefon care a aparținut tatălui ei chiar și după ce acesta a murit acum patru ani. A scris despre cum îi merge viața, despre eșecuri și succese, despre facultate, despre relații și iubire, adică orice i-ar povesti o fată tatălui ei. Fata a vrut ca în acest mod să-i țină vie memoria tatălui ei, dar și să treacă mai ușor peste dispariție.

Tânăra a făcut asta timp de patru ani până când s-a întâmplat ceva complet neașteptat – a primit un răspuns, chiar în ajunul zilei când s-ar fi împlinit patru ani de la moartea tatălui ei.

Un bărbat care s-a semnat Brad i-a scris că el are acum numărul de telefon care a aparținut tatălui ei și toate SMS-urile din toți acești ani au ajuns la el și că l-au ajutat să treacă peste propria dramă.

„Bună dragă, nu sunt tatăl tău dar am primit mesajele tale din ultimii 4 ani. Aștept mereu mesajul de dimineață și actualizările de seară. Numele meu este Brad și mi-am pierdut fiica într-un accident de mașină în august 2014 iar mesajele tale m-au ținut în viață. Când îmi scrii, știu că este un mesaj de la Dumnezeu. Îmi pare rău să ai pierdut pe cineva atât de apropiat ție, dar te-am ascultat de-alungul anilor și am urmărit cum ai crescut și prin ce ai trecut mai mult decât orice. Am vrut să-ți răspund de ani de zile dar nu am vrut să-ți frâng inima. Ești o femeie extraordinară și mi-aș fi dorit ca fiica mea să fi fost așa ca tine. Îți mulțumesc pentru mesajele zilnice, îmi aduci aminte că Dumnezeu există și că nu este vina mea că fata mea nu mai este” i-a scris bărbatul lui Chastity.

Image may contain: text
Image may contain: text

Chastity Patterson a postat schimbul de mesaje pe Facebook iar o ora scrierii acestui articol, postarea avea peste 304.000 de distribuiri. De asemenea, povestea a fost preluată de publicații din toată lumea.

Tânăra de 23 de ani a spus ulterior că a dat acel mesaj lung, când s-ar fi împlinit patru ani de la decesul tatălui ei, deoarece simțea că este gata să-l lase să se odihnească. Răspunsul, a spus ea, a fost semn că tatăl ei este liniștit, oriunde s-ar afla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here