Analist politic și expert în problema transnistreană, Oazu Nantoi este în prezent și deputat al Blocului ACUM, pro-european, din Parlamentul Republicii Moldova. Într-un text transmis Universul.net, acesta avertizează asupra evoluțiilor periculoase care bat la ușa anului 2020.
Prezentăm textul integral semnat de Oazu Nantoi:
La 10 februarie 2020 se vor împlini treisprezece ani de la rostirea de către Vladimir
Putin a renumitei sale cuvântări de la Munchen. În urma celor întâmplate după
Munchen, orb trebuie să fii ca să nu-ți dai seama, că Vladimir Putin percepe noile state, apărute în urma destrămării URSS, inclusiv Republica Moldova, ca pe niște teritorii, limitele suveranității cărora urmează să fie determinate la Kremlin. Din această abordare a urmat și agresiunea împotriva Georgiei în 2008, și anexarea Krimeei, cu intenția (eșuată) de a realiza proiectul Novorossia. În schimb, circa 13.000 de persoane au murit, circa 1,5 milion au devenit persoane intern strămutate în urma agresiunii Rusiei în regiunile Donețk și Lugansk ale Ucrainei.
Și orb trebuie să fii ca să nu-ți dai seama cum Rusia încearcă să legitimeze regimurile de marionete rusești din aceste regiuni; cum Rusia insistă asupra ”dialogului” între puterea constituțională de la Kiev și aceste marionete – ”transnistrizarea” Ucrainei se numește. Cum Rusia încearcă să impună federalizarea Ucrainei prin atribuirea ”statutelor juridice speciale” pentru teritoriile ocupate tot de Rusia, conform scenariilor scrise la Kremlin.
Republica Moldova a nimerit în capcana ”conflictului transnistrean” încă din faza
destrămării URSS, – la 2 septembrie 1990, la Tiraspol, ”congresul deputaților poporului de toate nivele” a proclamat constituirea ”republicii sovietice socialiste moldovenești nistrene în componența URSS”. A urmat și un conflict armat, cu implicarea mercenarilor și a unităților fostei Armate a 14-a, conduse de generalul Lebedev. În urma acelei agresiuni, au murit cetățenii Republicii Moldova. Circa 25.000 de persoane, în urma politicii de epurări etnice realizate pe malul stâng, au devenit persoane intern strămutate.
Au fost distruse fragilele structuri de stat ale Republicii Moldova în stânga Nistrului, iar Rusia a reușit să impună și ”formatul unic al operațiunii de menținere a păcii”, și capcana ”formatului de negocieri” etc.
Între timp, acest conflict este dat uitării de societatea moldovenească. Mai nimeni nu este deranjat de prezența ilegală a trupelor Federației Ruse. În schimb, politicienii corupți de la Chișinău s-au ”înfruptat” din plin din roadele contrabandei prin Transnistria.
Și este lesne de înțeles de ce nicio guvernare nu s-a preocupat de problema restabilirii integrității teritoriale a Republicii Moldova – cine este prost să renunțe la
venituri fabuloase de dragul ”integrității teritoriale” a statului din care lumea fuge ca de pe o navă naufragiată?
Rusia, spre deosebire de noi, cetățenii Republicii Moldova, n-a uitat de ”conflictul înghețat” din Transnistria, ceea ce înseamnă că Rusia n-a renunțat la planul de preluare a controlului asupra întregii Republici Moldova în urma ”soluționării” conflictului. Alta este că realizarea unui asemenea scenariu presupune controlul din partea Rusiei asupra conducerii politice a Republicii Moldova, inclusiv – asupra majorității parlamentare.
Deoarece, momeala otrăvită a ”statutului juridic special” urmează să fie votată în Parlamentul de la Chișinău!
Prima tentativă a fost întreprinsă de Putin, în noiembrie 2003, când, la 25 noiembrie, urma să fie semnat de Vladimir Voronin așa zisul ”Memorandumul Kozak” (Dmitrii Kozak a fost trimis de Vladimir Putin să asigure elaborarea documentului, navigând între Chișinău și Tiraspol).
Totul era la dispoziția lui Putin: și cretinismul nețărmurit al lui Voronin în calitate de
”președinte”, și mentalitatea lui de sclav sovietic, și cei 71 de deputați comuniști care, la comanda lui Voronin, erau gata să voteze orice.
Pe atunci societatea era mai sensibilă la ”federalizări” etc. Când s-a aflat despre
”Memorandum” și conținutul lui, personal am tras alarma în niște discuții ”off the
record” cu unii diplomați; a fost instituit de urgență un ”Comitet pentru apărarea
Independenţei şi a Constituţiei”.
Pe 25 noiembrie, se aștepta sosirea lui Putin la Chișinău. Unii deja puneau la cale
blocarea pistei pentru a nu admite aterizarea avionului cu ”Țarul” rus. Alții puneau la cale protestele în PMAN. Însă, în ultima instanță, ”elanul reunificator” al lui Voronin a
fost spulberat în urma unei discuții, după miezul nopții, cu simpatica E.S. Heather M.
Hodges, ambasadoarea SUA la Chișinău.
Drept urmare, Dmitri Kozak, persoana de încredere a lui Vladimir Putin, într-o stare
de șoc, s-a cărăbănit la Moscova, unde a fost nevoit să-i raporteze stăpânului că agentul lor, Vladimir Voronin, este, în realitate, un trădător banal, care a cedat în fața presiunilor din partea SUA.
Firește că Putin-Kozak au învățat lecția. Renato Usatîi ar putea povesti la indicația cui el a fost eliminat din cursa electorală în preajma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, drept urmare Igor Dodon a sărit de pe ultimul loc printre partidele care treceau pragul electoral, pe primul.
Putin a acceptat ca Igor Dodon, agentul lui, să fie promovat de Plahotniuc în funcția de ”președinte” al RM. Și Putin le-a demonstrat tuturor, lui Plahotniuc în primul rând, cât de dur își controlează agentul, pe Igor Dodon, când a decis să-l înlăture de la putere pe Plahotniuc după alegerile din 24 februarie 2019.
Dar pentru noi, cetățenii Republicii Moldova, mult mai grav este faptul că, scăpând de sub controlul lui Plahotniuc, Dodon a pornit imediat pe calea de a deveni ”Plahotniuc -2” – premierul Ion Chicu pe lângă Dodon este un fel de Pavel Filip pe lângă Plahotniuc.
Dodon a devenit președinte al PSRM la 18 decembrie 2011 (Valentin Krîlov ar putea
povesti detaliile). Dar mai important este că angajamentul de a federaliza Republica Moldova este fixat în toate documentele programatice ale PSRM cu Dodon în frunte.
Și este logic de presupus că singurul factor care-i atribuie importanță lui Igor Dodon în fața lui Putin sunt planurile lui Putin (”Kozak-2”) de a prelua controlul total asupra întregii Republici Moldova prin federalizarea ei.
Or, după evenimentele din Ucraina din 2014, importanța lui Dodon în fața lui Putin a
sporit deoarece Putin are nevoie de ”federalizarea” Moldovei pentru a impune ulterior acest model Ucrainei sleite de ”război hibrid” în regiunile Donețk și Lugansk.
Așa că nu e de mirare, că de la președinție au fost lansate niște proiecte de documente în problema Transnistriei, de parcă erau dictate de Kozak. Așa că decretul lui Putin, din 11 iulie 2018, cu desemnarea lui Kozak ca ”reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova” n-a indus în eroare pe nimeni.
Mai ales că peste o zi-două, Igor Dodon cu ”echipa” – Vasile Șova, Nicolai Țveatkov și Ernest Vărdănean – s-au prezentat la instructaj la Kremlin, în fața lui Kozak.
Recent, în interviul său de bilanț , acordat postului ”Europa Liberă”, Igor Dodon a declarat: ”N-o să discute Dodon nimic cu Putin despre Transnistria și nu poate fi implementat absolut nimic, dacă acest lucru nu va fi aprobat de comunitatea internațională, de UE, de SUA, de OSCE, de Ucraina, care este parte a procesului”.
Sunt de acord cu Dodon că el ”n-o să discute nimic cu Putin despre Transnistria” – cu el nu se discută – nivelul lui Dodon este de a fi executor docil al scenariilor puse în fața lui de Putin. Totodată, nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece, exagerând interesul SUA și UE fața de mizeria noastră suverană.
Prin urmare, stimați concetățeni, situația s-a limpezit. O componentă a ”binomului”, Plahotniuc, este plecat din Moldova inclusiv prin implicarea lui Putin. Cu cealaltă
componentă a ”binomului”, Dodon, și cu ”federalizarea”, urmează să ne clarificăm
noi, cetățenii Republicii Moldova. Asta în cazul dacă vom demonstra că noi, cetățenii RM, avem nevoie de ea mai mult decât un oarecare Putin și Igor Dodon, cu toate neamurile lui devenite businessman-i prosperi în Rusia.
[…] Oazu Nantoi: Dodon și federalizarea. După „Ucraina 2014”, importanța sa în fața lui Putin a… […]