OCCRP: Preşedintele Braziliei, ales Personalitatea anului 2020 în Crimă Organizată şi Corupţie

Jair Bolsonaro, liderul brazilian, a fost desemnat de Organized Crime and Corruption Reporting Project drept „Personalitatea anului în Crimă Organizată şi Corupţie”, transmite News.ro.

Proiectul de raportare a criminalităţii organizate şi corupţiei, fondat în 2006, a decis săptămâna aceasta ca titulatura să îi revină liderului populist.

„Acest premiu are menirea de a promova responsabilizarea prin aducerea în prim plan a celor judecaţi că au făcut cele mai multe lucruri pentru a consolida corupţia şi complicitatea politică ce deseori o acompaniază”, a transmis într-un comunicat Drew Sullivan, co-fondator şi publisher la Organized Crime and Corruption Reporting Project.

Într-un an în care concurenţa a fost una „istorică”, un juriu independent l-a ales pe Jair Bolsonaro.

„Votat în plin scandal «Lava Jato» drept candidat anti-corupţie, Bolsonaro în schimb s-a înconjurat de figuri corupte, a folosit propaganda pentru a-şi promova agenda populistă, a subminat sistemul de justiţie şi a purtat un război distructiv împotriva regiunii Amazon care a dus la îmbogăţirea unora dintre cei mai răi proprietari de terenuri din ţară”.

Anul acesta, Bolsonaro i-a întrecut la limită pe preşedintele american Donald Trump şi pe omologul turc, Recep Erdogan, care au făcut uz de propagandă, au subminat statul de drept şi au afectat semnificativ democraţia în ţările lor.

Până la finalul lui 2020, anchetele publicate de OCCRP au contribuit la returnarea a peste 7,3 miliarde de dolari, fonduri obţinute ilicit.

„Avem planuri mari pentru 2021 şi nu ne vom opri până ce nu vom obţine viziunea unei lumi în care vieţile, modul de viaţă, şi democraţia nu sunt ameninţate de crimă şi corupţie”, a mai spus Sullivan.

În 2019, titlul de „Personalitatea anului în Crimă Organizată şi Corupţie” a fost obţinut de prim-ministrul maltez Joseph Muscat.

OCCRP este o reţea de centre de investigaţii, mass-media şi jurnalişti care operează în Europa de Est, Caucaz, Asia Centrală şi America Centrală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here