Dr. Robert Redfield

Coronavirusul Covid-19 apărut recent în Wuhan, extrem de virulent, va ajunge în cele din urmă în Statele Unite – anul acesta sau următorul, potrivit directorului CDC (agenţia federală care se ocupă de sănătatea publică şi controlul epidemiilor) Dr. Robert Redfield.

Nu ştim prea multe despre acest virus”, a spus Redfield, la CNN. „Acest virus va ajunge probabil la noi după acest sezon, după acest an, şi cred că până la urmă virusul va reuşi să dezvolte un focar şi vom avea epidemii în comunităţi.”

Momentan politica noastră este de carantină agresivă”, a spus Redfield.

Redfield este primul oficial american care a confirmat transmiterea asimptomatică a virusului, dar încă crede că cifrele lansate de Partidul Comunist Chinez nu reflectă adevăratul impact al virusului. Este „foarte clar” că persoanele care nu prezintă simptome „pot, de fapt, să transmită virusul”, a mai spus Redfield, potrivit The Epoch Times.

Începând de joi, 15 cazuri au fost confirmate în şapte state: opt în California, două în Illinois şi câte unul în Arizona, Washington, Massachusetts, Wisconsin şi Texas, potrivit CNN.

Redfield spune că, deşi este nevoie de mai multe cercetări, CDC este concentrat pe strategiile de carantină, pentru a izola şi încetini răspândirea noului coronavirus, în ideea câştigării de timp pentru a dezvolta un vaccin şi medicamente antivirale.

Deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că va introduce, poate, restricţii de călătorie pentru resortisanţii străini (pe mai multe industrii de transport?), Administraţia Trump a adoptat restricţii de călătorie care blochează intrarea cetăţenilor străini care au vizitat China în ultimele 14 zile. Rezidenţii americani care au vizitat provincia Hubei în ultimele două săptămâni vor fi supuşi unei carantine obligatorii de 14 zile.

Directorul general al OMS, Tedros Ahanom Ghebreyesus, s-a opus restricţiilor de călătorie săptămâna trecută, spunând că „reiterăm apelul nostru către toate ţările de a nu impune restricţii care să intervină inutil în programul călătoriilor şi comerţului internaţional. Astfel de restricţii pot avea efectul creşterii fricii şi stigmatului, cu puţine beneficii de sănătate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here