Planeta va ieși mai repede din această criză de sănătate și din consecinţele economice pe care le implică, dacă țările își unesc eforturile. Să fim siguri de un lucru: următoarea mare alegere etică care trebuie făcută este aceea a solidarității internaționale, scrie Pascal Riché într-un editorial publicat în Nouvel Observateur, preluat de Rador.
Redăm articolul integral:
În cartea intitualată „2001. Odiseea spațială” (de Arthur C. Clarke), la bordul navei, computerul preia puterea. El se numeşte Hal, cum se numeşte în piesa lui Shakespeare tânărul Henric al V-lea, înainte de a ajunge pe tron. Computerul ucide membrii echipajului, unul câte unul, calculând că, din cauza slăbiciunilor lor umane, aceştia riscau să compromită misiunea. Raționamentul său este implacabil până la absurd.
În criza coronavirusului, s-ar fi putut face o alegere similară, perfect rațională și perfect inumană. Nu vă izolaţi, nu vă încetiniți activitatea, nu aruncaţi țările în recesiune și șomaj, chiar dacă aceasta înseamnă să lăsați virusul să ia viața a câteva sute de mii de oameni, dintre care mulți sunt bătrânii noștri. Odată ce virusul ar fi infectat 60% din populație, națiunile ar fi fost protejate de o „imunitate gregară”.
Unii, din Marea Britanie, au pledat în acest sens. Ca și Hal, din punct de vedere pur rațional și mecanic, s-ar putea ca ei să fi avut dreptate. Din fericire, nu aceasta a fost calea aleasă: nici în China, nici în Europa (inclusiv în Marea Britanie, tardiv), nici în India, nici în America lui Donald Trump. Aproape peste tot, guvernele, susținute de opinia publică, au sacrificat economia pentru a înfrunta mai bine virusul. Peste noapte, cu disciplină, miliarde de cetățeni au fost de acord să se izoleze. Au renunțat la libertatea de mișcare, la securitatea locului de muncă, la vizitele apropiaţilor.
Istoria va aminti de această mare alegere etică și colectivă. Dar pentru ca aceasta să fie încununată de succes, este necesar să se facă şi alte lucruri, care vor atrage ceea ce acum s-a convenit să se numească „lumea de după”. Trebuie să lansăm măsuri drastice pentru a sprijini economia și pentru a determina finanțarea acestora. Să îi protejăm pe cei mai vulnerabili. Să sprijinim țările în curs de dezvoltare, lovite nu numai de pandemie, ci şi de o fugă de investiții și de căderea prețurilor materiilor prime. Să reconstruim statele-providenţă, capabile să reziste la astfel de șocuri. În cele din urmă, să finalizăm cu succes tranziția ecologică.
Există două motive pentru a spera că se vor face alegerile corecte. Primul: lumea are mijloacele necesare pentru a face asta. Spre deosebire de ultima mare pandemie, cea din 1918, lumea de acum este bogată. Nu a ieșit dintr-un război sângeros care a durat patru ani. Tocmai a experimentat, timp de douăzeci de ani, o scădere formidabilă a sărăciei.
Al doilea motiv: este o lume care îşi vorbește. Virusul a profitat cu siguranță de globalizare pentru a se răspândi, dar globalizarea este cea care poate grăbi dispariția sa, dacă laboratoarele din întreaga lume colaborează corect pentru a dezvolta un vaccin.
De asemenea, planeta va ieși mai rapid din criza economică rezultată, dacă țările își vor alătura eforturile. Dacă se vor baricada în spatele granițelor, așa cum a fost cazul după 1929, dezastrul este asigurat. Următoarea mare alegere etică de făcut este cea a solidarității internaționale.
Europa trebuie să dea un exemplu. Lăsarea Italiei în voia sorţii ei tragice, atitudinile egoiste ale unor țări din Nord, sugerează că ea nu urmează această cale; alte semnale dau speranță, cum ar fi renunțarea (temporară?) a Germaniei la dogmele sale bugetare. Singura certitudine: după cum a avertizat Jacques Delors, nereușind să regăsească impulsul european, virusul, oricât ar fi de minuscul, va avea pielea unei Uniuni care suferă deja.
