OMS, acuzată că a conspirat cu guvernul italian pentru a ascunde un raport incriminator privind gestionarea pandemiei

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fost acuzată că a conspirat cu ministerul italian al Sănătății pentru a bloca un raport care dezvăluia gestionarea proastă a pandemiei de către guvernul de la Roma în primul val de COVID-19, relatează The Guardian.

Raportul, redactat de cercetătorul OMS Francesco Zambon și alți 10 colegi din Europa, a fost finanțat de guvernul Kuweitului cu obiectivul de a furniza informații țărilor în care coronavirusul nu ajunsese încă, Italia fiind prima țară europeană grav afectată de pandemie și una din primele la nivel mondial.

Numit „O provocare fără precedent: Prima intervenție a Italiei în fața COVID-19”, documentul a fost publicat pe website-ul OMS în 13 mai și dat jos o zi mai târziu.

Raportul de 102 pagini afirma că planul Italiei de combatere a unei pandemii nu a fost actualizat din 2006 și, din cauza lipsei de pregătire, răspunsul inițial din partea spitalelor a fost „improvizat, haotic și creativ”.

Acesta a adăugat de asemenea că a durat ceva timp până la formularea unor protocoale formale.

Documentul ar fi fost înlăturat la cererea lui Ranieri Guerra, directorul adjunct al OMS pentru inițiative strategice. Guerra a fost director general pentru medicină preventivă în ministerul sănătății italian între 2014 și 2017 și prin urmare responsabilă de actualizarea planului pandemic în conformitate cu noile recomandări ale OMS și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

Guerra este în prezent printre oamenii de știință care fac parte din echipa de lucru anti-Covid a guvernului italian.

Planul neactualizat este o componentă crucială în investigațiile preliminare efectuate de procurorii din Bergamo, oraș aflat în Lombardia – epicentrul pandemiei de COVID-19 în Italia, legate de o posibilă neglijență criminală a autorităților.

Italia a depășit joi 62.000 de decese cauzate de COVID-19, cel mai mare număr înregistrat de o țară europeană.

Procurorii folosesc de asemenea un raport redactat după primul val al pandemiei de un general în rezervă al armatei, Pier Paolo Lunelli, care a concluzionat că până la 10.000 de decese cauzate de COVID-19 s-ar fi putut datora pregătirii insuficiente a autorităților italiene.

Cercetătorul Zambon, care are biroul în sediul OMS din Veneția, a fost citat de trei ori pentru a vorbi cu procurorii italieni dar s-a lovit de opoziția OMS care a insistat că el și ceilalți 10 cercetători implicați în redactarea raportului din luna mai ar trebui să beneficieze de imunitate.

Doar Guerra, directorul adjunct al OMS, a fost audiat de procurorii italieni dar conținutul conversației nu a fost dezvăluit.

După ce au fost emise primele citații pe numele lui Zambon și ale celorlalți cercetători, OMS a spus că procurorii italieni trebuie să apeleze la canalele diplomatice și să își formuleze cererile prin intermediului ministerului de externe italian.

Zambon a primit ultima citație pe 10 decembrie dar a fost blocat din nou de OMS din a se prezenta la audieri în pofida faptului că a cerut aprobarea să discute cu procurorii.

Când am primit primele citații am înștiințat departamentul juridic al OMS și la scurt timp după acesta a răspuns că nu pot merge întrucât sunt protejat de imunitate, în pofida faptului că voiam să merg fiindcă aveam ceva de spus”, a declarat Zambon pentru The Guardian.

Zambon afirmă de asemenea că Guerra l-a amenințat cu concedierea dacă nu va modifica partea din raport care face referire la neactualizarea planului pandemic.

În plus, acesta declară că în pofida faptului că a înștiințat înalți oficiali ai OMS cu privire la amenințări și riscurile pe care acestea le reprezintă pentru transparența și neutralitatea organizației, aceasta nu a declanșat nicio anchetă internă.

”Copy-paste” după planurile aprobate în 2006

La momentul respectiv OMS nu a explicat de ce raportul a fost înlăturat dar a afirmat într-un comunicat de săptămâna trecută că acesta „conținea date inexacte și inconsecvente”.

Documentul nu a criticat guvernul italian însă a subliniat punctele critice în gestionarea pandemiei, pornind de la planul pandemic depășit care a fost doar „reconfirmat” și nu actualizat în 2017, potrivit lui Zambon.

Echipa a verificat amănunțit acest lucru și a descoperit că toate planurile aprobate după 2006 au fost doar copiate cu copy-paste, fără ca măcar o virgulă să fie schimbată în text”, relatează acesta.

Zambon susține că la o lună înainte de publicarea raportului i-a trimis un sumar al descoperirilor lui Guerra care i l-a arătat ministrului sănătății italian, Roberto Speranza.

E-mailuri primite de Zambon în luna mai de la Guerra și Hans Kluge, directorul pentru Europa al OMS – care a scris introducerea documentului înlăturat – par de asemenea să sugereze o înțelegere între ministerul sănătății italian și OMS să țină la sertar raportul.

Documentele, consultate de jurnaliștii The Guardian, au fost dezvăluite recent de un documentar Report, o emisiune de investigații a televiziunii publice italiene Rai.

Într-un email datat 13 mai, Guerra îi scria lui Zambon „să nu uite” că „(guvernul italian) tocmai ne-a dat (OMS) o contribuție voluntară de 10 milioane pe baza încrederii și a recunoașterii a ceea ce am făcut până acum…după 6 ani fără nimic”.

Un e-mail primit de Zambon din partea lui Hans Kluge în 15 mai notează că: „(raportul) nu înlătură un aspect cheie: relația mea cu ministerul care a fost foarte dezamăgit”.

Kluge își încheie emailul afirmând că va scrie ministerului sănătății italian pentru a forma un grup de experți din cadrul OMS, ministerului sănătății italian și a altor instituții de sănătate pentru a revizui documentul.

Kuweitul (cel care a comandat raportul) este fericit, acum trebuie să facem și MoH (ministerul sănătății italian fericit)”, a mai scris Kluge.

OMS a notat într-un e-mail trimis joi jurnaliștilor de la The Guardian că „în prezent lucrăm cu guvernul italian pentru a lămuri problema”.

Ministerul italian al Sănătății a negat într-un comunicat orice implicare în înlăturarea raportului:

Din câte cunoaștem, acesta nu este un document oficial al OMS și nu a fost niciodată trimis ministerului sănătății care, prin urmare, nu l-a evaluat niciodată și nu a comentat pe marginea sa. Orice informații în legătură cu acesta nu provin din surse instituționale”.

Implicații de natură penală

Dacă procurorii din Bergamo constată că Italia nu și-a actualizat planul pandemic toți miniștrii Sănătății și prim-miniștrii italieni din 2013 până în prezent riscă să fie puși sub acuzare.

Antonio Chiappani, procurorul-șef al parchetului din Bergamo, a declarat săptămâna aceasta pentru Corriere della Sera că: „Italia a fost nepregătită pentru Covid, au existat o mulțime de improvizații…trebuie să descoperim de ce au existat atât de multe victime comparativ cu alte locuri”.

Zambon afirmă că informațiile incluse în raportul său ar fi putut preveni decese în țările care au fost afectate ulterior de pandemie.

„Am încercat cu disperare să scriu tuturor oficialilor importanți, inclusiv directorului general (Tedros Adhanom), avertizându-i despre pericolul (blocării raportului)”, afirmă acesta.

Publicarea sa avea potențialul de a salva vieți iar răspunderea legală a OMS era în joc, deoarece un conflict de interese personal a fost considerat mai important decât să împărțim lecțiile învățate de cea mai grav afectată țară la momentul respectiv”, susține Zambon.

OMS a afirmat în comunicatul său că Guerra a vorbit cu procurorii „în capacitatea sa personală”, precizând că „personalul OMS este alcătuit din funcționari civili internaționali care își desfășoară toate activitățile imparțial și fără teama pedepselor sau fără să aștepte favoruri”.

Pentru a-și păstra obiectivitatea și independența, OMS nu se implică în mod normal în probleme legale la nivel național”, adaugă instituția.

Zambon nu a primit un refuz formal din partea OMS să se prezinte la audieri după citația din 10 decembrie însă a fost informat miercuri noaptea că organizația a scris ministerului italian de externe pentru a-l informa că: „Lui Zambon și celorlalți experți OMS menționați anterior li s-a cerut să nu se prezinte la aceste audieri”.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here