ONU își dublează apelul umanitar pentru Ucraina

Sursa: Pexels

Naţiunile Unite au anunţat marţi dublarea apelului lor de urgenţă pentru ajutor umanitar pentru Ucraina, până la 2,25 miliarde de dolari, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro.

”Peste 2,25 miliarde de dolari sunt încă necesari pentru a răspunde nevoilor din Ucraina, adică mai mult decât dublul sumei solicitate (1,1 miliarde dolari) atunci când am lansat apelul pe 1 martie, la câteva zile după începerea războiului. De asemenea, apelul a fost prelungit de la trei la şase luni”, până în luna august a indicat ONU.

Pe de altă parte, ONU a menţionat că se aşteaptă la 8,3 milioane de refugiaţi din Ucraina, faţă de puţin peste 5,2 milioane în prezent.

Într-o conferinţă de presă la Geneva, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR), Shabia Mantoo, a declarat că peste 12,7 milioane de persoane şi-au părăsit căminele în Ucraina după începerea invaziei ruse, în urmă cu două luni, printre care 7,7 milioane de persoane strămutate în locuri mai sigure din interiorul ţării şi 5 milioane de oameni care au părăsit ţara.

Cu privire la degradarea situaţiei, Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR) – care la începutul războiului estimase că vor exista aproximativ 4 milioane de refugiaţi ucraineni – solicită 1,85 miliarde de dolari pentru a susţine acţiunile sale şi ale partenerilor săi în favoarea persoanelor care fug de războiul din Ucraina.

Numărul persoanelor aflate în nevoie de ajutor umanitar în Ucraina a fost de asemenea majorat, de la 12 milioane la 15,7 milioane. Apelul revizuit vizează ajutorarea a 8,7 milioane de persoane dintre cele mai afectate în întreaga ţară. Mai mult de jumătate din acest număr sunt femei.

Până în prezent, ONU a primit un sprijin de 980 de milioane de dolari din partea donatorilor, ceea ce reprezintă 44% din fondurile cerute în cadrul noului apel umanitar.

Aceste fonduri ”au permis ONU şi partenerilor săi să aducă ajutor umanitar pentru 3,4 milioane de persoane în Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului ONU pentru coordonarea operaţiunilor umanitare (OCHA), Jens Laerke, în aceeaşi conferinţă de presă la Geneva.

La 24 februarie, armata rusă a lansat o agresiune militară neprovocată împotriva Ucrainei, ceea ce Rusia numeşte ”operaţiune militară specială pentru denazificarea” ţării vecine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here