<< La început a fost Cuvântul. Putin a anunțat începerea unei operațiuni speciale rusești pe teritoriul Ucrainei. Domeniul său de aplicare a depășit rapid amploarea tuturor operațiunilor militare „nespeciale” efectuate de Rusia (URSS) după cel de-al Doilea Război Mondial. Această „operație specială” poate fi considerată cel puțin o oală, dar mirosul de ars care vine din cuptor nu poate fi înlăturat de niciun parfum al cenzurii.
Cu toate acestea, oricât de înfricoșător sună el, nu evenimentul în sine mă sperie, ci modul în care este perceput. Reacția observată a maselor conține prea mult potențial, care este mai mult decât suficient nu numai pentru aceasta, ci și pentru zeci de alte operațiuni speciale și nu prea speciale. Pentru a înțelege de ce rușii de astăzi sunt atât de dornici de „operațiuni speciale” – bune și diferite – va trebui să trepanăm craniul național și să scotocim prin conținuturile sale colective >>, scrie politologul Vladimir Pastuhov, într-un eseu publicat, miercuri, de Novaia Gazeta. Vladimir Pastuhov este doctor în Științe Politice și activează la University College of London.
În continuare, vom reda ideile și pasajele esențiale ale argumentației lui Pastuhov, care „vizitează” deopotrivă episoade de referință din istoria URSS și post-URSS, cât și traumele colective. Urmează o extraordinară disecție pe cadavrul auoritarist al Rusiei, care se încheie însă cu prescripții de tratament care să reînvie pacientul.
Pastuhov începe prin a reaminti momentul în care administrația Reagan a vrut să aibă un răspuns la întrebarea: ce o fi în capul bătrânilor de la Kremlin? Două școli de gândire, solicitate e Casa Albă, au ajuns atunci la două răspunsuri opuse. Grupul A de analiză, mai formal, compus din oficiali ai Departamentului de Stat, a concluzionat că pe măsură ce îmbătrânește, sistemul sovietic va deveni mai liber și mai puțin agresiv, transformându-se tot mai mult în direcția modelului occidental. Ca atare, Grupul A l-a sfătuit pe Reagan mai degrabă să mângăie ursul pe blană, să aibă o atitudine răbdătoare cu Moscova și să aștepte până când acesta va arăta ca un câine care-ți stă poală.
Grupul B, în schimb, a pornit din alt punct și a ajuns la o perspectivă diferită. Pastuhov amintește că era format din analiști independenți, universitari și oameni din sfere rareori chemate să rezolve probleme guvernamentale de asemenea amploare. Pentru că a luat ca punct de plecare în întocmirea raportului nu politica sovietică, ci ideologia comunistă, a ajuns la o concluzie diferită: în principalele sale postulate, ideologia Kremlinului rămâne neschimbată, adică antagonistă în raport cu toate valorile lumii occidentale și, prin urmare, pe măsură ce îmbătrânește și se prăbușește, sistemul sovietic va deveni de fapt mai periculos și mai puțin previzibil. Pe acest fond, recomandarea Grupului B a fost de a trece la descurajare maximă a sistemului și construind în jurul lui o rezistență rigidă.
Reagan, spune Pastuhov, a crezut în Grupul B și în liderul său legendar, istoricul Richard Pipes. „Viața a confirmat corectitudinea acestei decizii. Determinată de ideologia sa agresiv antiliberală, URSS a fost atrasă cu încăpățânare în noi și noi aventuri militare și în cursa înarmărilor. Din moment ce Reagan nu a cedat, iar resursele Kremlinului erau limitate, până la urmă Uniunea Sovietică a fost copleșită de tensiunile interne.
<< Această poveste m-a inspirat să profit de experiența Grupului B și, în analiza Rusiei din perioada „operațiunilor speciale”, să mă concentrez în primul rând pe evoluția ideologiei ruse moderne, care, în opinia mea, a predetermină logica politică a acțiunilor Kremlinului atât acum, cât şi în viitor. >>, punctează Vladimir Pastuhov.
În acest sens, autorul eseului din Novaia Gazeta enumeră sub-temele temei mari.
-
Sindromul de încredere absolută
Ce spune în esență Pastuhov? Imediat după discursul istoric al lui Putin, în Rusia a apărut un nou paranormal. Trăsătura definitorie a acesteia a fost sindromul încrederii absolute a populației în informațiile distribuite oficial de autorități. Majoritatea populației și-a pierdut aproape instantaneu capacitatea de a gândi critic, de a evalua în mod independent informațiile furnizate în numele Kremlinului și de a le filtra, apoi de a le diviza în plauzibile și neplauzibile. Mai mult, în mințile oamenilor s-a instaurat un blocaj asupra percepției oricărei informații alternative, chiar și a celor mai fiabile și cu aspect plauzibil, provenind din alte surse.
În felul acesta, mitologiile produse și distribuite de Kremlin sunt încorporate imediat în conștiința de masă, fără a întâmpina o rezistență critică. Asta e explicația pentru ceea ce vedem, sugerează, dar, adaugă el, << pentru ca acest lucru să se întâmple, celulele trebuie să fie predispuse la această infecție și să nu existe imunitate >>.
Sprijinul de care „operațiunea specială” se bucură în rândul populației se datorează nu atât eficacității propagandei de la Kremlin, cât predispoziției la aceasta și a lipsei mecanismelor de protecție care să prevină violența informațională, explică, mai departe, Vladimir Pastuhov. Situație în care, mai remarcă autorul, odată cu debutul „operațiunii speciale”, populația Rusiei a intrat într-o stare de transă socială, similară hipnozei de masă. Iar î acest punct, Pstuhov introduce o notă și mai alarmantă: << Dar, așa cum a remarcat unul dintre fondatorii filozofiei clasice germane, nici un hipnotizator din lume nu putea reuși atunci când hipnotizatul îi râdea în față. Poporul Rusiei nu a râs când l-a auzit pe Putin. Fusese pregătit pentru acest discurs de deceniile și secolele de dezvoltare a culturii sale spirituale și aceasta este cea mai tristă veste dintre toate cele pe care le voi da astăzi >>.
-
Trei surse, trei componente ale Putinismului
Nimic nu ivește din senin, scrie Pastuhov, iar noua stare de paranormal din societatea rusă nu este nicidecum un produs al imaginației lui Putin. Mai precis, arată autorul, mitologia „operațiunii speciale” nu este un produs creat nici de Putin însuși, nici de administrația sa, ci a apărut la Kremlin din afară, are o relație cu puterea post-comunistă rusă și cu întregul concept al „lumii ruse”. E ca un sturion, zice Pastuhov, un sturion la un soi de << a treia prospețime>>.
Această lume destul de plată stă încă pe trei piloni rusești:
- Fundamentalism ortodox
- Slavofilism
- Stalinism (o versiune radicală a bolșevismului rus).
Însăși enumerarea acestor „rădăcini spirituale” rusești, continuă Pastuhov, sugerează că această ideologie are rădăcini în adâncurile culturii spirituale rusești, în subsolul ei întunecat. << Și de aceea, în opinia mea, propaganda a funcționat atât de puternic >>, punctează autorul.
Redăm, mai jos, un întreg pasaj care dezvoltă raționamentul demai sus:
- << Potrivit acestuia, în secolul XX, dezvoltarea istorică a Rusiei a avut loc în principal în sânul modelului ortodox-occidental. La sfârșitul secolului XIX, occidentalismul se radicalizase și absorbise parțial patosul mesianic al slavofilismului. Așa a apărut bolșevismul, ca o tendință spirituală parțial hibridă. O sectă relativ restrânsă de bolșevici, în condiții de război și devastare, a putut să-și impună filosofia cvasi-religioasă asupra societății ruse și să uzurpe puterea politică. Ulterior, Marea Depresiune, împreună cu o mulțime de alte circumstanțe, a devenit declanșatorul degenerării bolșevismului în stalinism – o ideologie naționalistă radicală, totalitară, latentă, în care mesianismul proletar a fost înscris organic în mesianismul ortodox. De fapt, de la înălțimea zilelor noastre, se poate spune că stalinismul nu a fost niciodată un zig-zag accidental al unui suflet rus pierdut, ci a stat în curentul general al dezvoltării ideologiei ruse, a fost strâns legat de componentele non-occidentale ale bolșevismului – atât de slavofilism, cât şi de ortodoxia radicală, care poate fi considerată ca precursori ai ei. Stalinismul a fost asociat cu moștenirea spirituală a Rusiei și, chiar fiind supus obstacolelor, nu s-a dez-incarnat, ci a intrat în subteran și a devenit „underground”. >>
-
Gânduri subterane
Ca mișcare, bolșevismul ca mișcare a murit în 1953, nu pentru că a murit Stalin, ci ca urmare a loviturii de stat anti-Beria, dată de moștenitorii lui Stalin, care a pus capăt erei „dictaturii proletariatului” – adică teoriei și practicii violenței politice fără restricții, continuă Vladimir Pastuhov. Potrivit acestuia, au urmat acelui moment patru lungi decenii de descompunere lentă și transformare în compost intelectual. Bolșevismul a început să se dezintegreze în părțile sale constitutive, adică în fragmentele tiparelor occidentalizante și slavofile, cândva integrate în el.
Mai spune Pastuhov: Vechea zidărie a început să se ivească de sub fațada în descompunere a bolșevismului, iar pe acest fundat a izbucnit dușmănia între cercurile literare care se aflau în spatele revistelor „Novîi Mir” și „Oktiabr”, în care se ghicea veșnica dispută dintre occidentali și slavofili. Atunci, spune Pastuhov, aripile conservatoare și liberale s-au conturat clar în cetatea partidului.
Nici comunitatea dizidentă nu a făcut excepție. Foarte curând s-au format în ea aceiași doi poli: unul orientat spre Europa și valorile liberale, iar unul anti-occidental, religios-conservator. Această diviziune a fost personalizată de figurile lui Saharov și Soljenițîn, reamintește Pastuhov: << Antisovietismul și anticomunismul lui Soljenițîn ascunseseră pentru multă vreme natura opiniilor sale ideologice ca pe ceva mai puțin semnificativ în comparație cu lupta sa cu regimul. În zadar. >>.
Citând apoi dintr-un text în are Soljenițîn se referea la Ucraina, în anii ’90, Vladimir Pastuhov mai conchide o dată << nou în ceea ce spune Putin astăzi este doar faptul că o spune Putin >>. Și că toate aceste idei sunt produse ale decăderii ideologiei comuniste, care au rămas fără stăpân în curtea din spate a furișilor ani ’90.
-
Din underground la Lujniki
Perestroika a fost benefică noilor reprezentanți ai occidentalizării ruse, mai scrie Pastuhov, iar toate celelalte curente ideologice au trecut întâi în plan secund iar după 1993 au intrat complet în subteran. Acolo s-au degradat și s-au împărțit în secte: a lui Gumiliov, staliniști, ortodoxism radical și altele. Aveau proprii lor profeți precum Kurghinian, Dughin sau Prohanov. Sub presiune, aceste curente spirituale au început să se amestece activ între ele, formând cele mai bizare și incredibile combinații, din punct de vedere al bunului simț – precum staliniștii ortodocși sau eurasiatiștii de stânga, mai constată Vladimir Pastuhov.
Și, completează autorul, deși ar fi putut vegeta așa zeci de ani, la începutul secolului XXI s-a găsit un cumpărător en-gros pentru toate aceste deșeuri – noul regim.
De ce atunci? Pentru că, atunci, un mic grup, dar strâns unit de „petersburgi”, din cauza unor circumstanțe doar parțial aleatorii, pusese ferm pe putere, în Rusia, și avea mare nevoie de o justificare ideologică pentru ambițiile politice. Cum, subliniază Pastuhov, acel grup prezenta el însuși toate semnele unei secte politice destul de înguste, a gravitat în mod natural către o viziune sectantă asupra lumii. Vladimir Pastuhov: << Prin urmare, încă din primele etape, a apărut o atracție reciprocă între „undergroundul ortodox” și cei din „Petersburg”. Fructul acestei iubiri a fost oximoronul din epoca lui Putin „Cekiștii ortodocși” și manifestul lor, în mai multe volume, publicat anonim în 2005-2010, „Proiectul Rusia” >>.
Explozia acestui nou curent s-a simțit după 2012, iar forțe care crescuseră în underground au devenit în timp scurt mainstream. Efectul a depășit toate așteptările, constată Vladimir Pastuhov, care consideră că tocmai având rădăcini adânci în cultura spirituală rusă (nu mai puțin adânci decât occidentalismul), mantra ortodox-slavofilă a „intrat” cu putere într-un popor chinuit de decenii de dezordine, corupt de violență și care nu și-a revenit niciodată din șocul produs de prăbușirea instantanee a Imperiului. << Eurasianismul, rus în versiunea sa cea mai decadentă și absurdă, a pășit direct din subteran pe Lujniki >>, sunt cuvintele autorului.
De aici, Vladimir Pastuhov etajează câteva elemente cheie pentru înțelegerea Rusiei de azi și a actualității cumplite a restorturilor care au acționat Rusia de ieri. Redăm în citat spusele lui Vladimir Pastuhov:
- Superioritatea națiunii ruse. Ca majoritatea celorlalte teorii similare, se bazează pe o idee exagerată a rolului și semnificației națiunii ruse, căreia i se oferă trăsăturile unui subiect unic și de neegalat al istoriei. Această teză are doi vectori: intern și extern. Vectorul intern presupune recunoașterea priorității necondiționate a națiunii asupra individului. Extern – recunoașterea superiorității necondiționate a națiunii ruse asupra tuturor celorlalte națiuni și popoare. În cea mai tragi-comică formă, această teză a fost exprimată în cuvintele unuia dintre principalii ideologi ai curții, Medinski, despre prezența unui cromozom suplimentar la ruși.
- Inferioritatea altor națiuni. Una dintre pietrele de temelie ale noii ideologii este teza că numai națiunea rusă este capabilă să creeze un stat suveran cu drepturi depline. Kremlinul neagă această capacitate majorității altor națiuni, deoarece le consideră nimic altceva decât „proxy” ai Statelor Unite, cu o suveranitate limitată. Deosebit de inferioară din acest punct de vedere este Ucraina, a cărei statalitate, potrivit Kremlinului, este artificială și există numai datorită sprijinului extern.
- Prezența unui inamic natural. Potrivit ideologilor de la Kremlin, națiunea rusă are un inamic natural – anglo-saxonii. După cum se cuvine unui inamic mitic, anglo-saxonii sunt o categorie mitică. (…) Cu cât anglo-saxonii sunt mai puțin reali, cu atât sunt mai comozi ca dușman natural. În interiorul Rusiei, proiecția lor este „coloana a cincea”, care acum a fost transformată dintr-o categorie politică într-o categorie etno-culturală – toți cei apropiați mental de anglo-saxoni. Principalii acoliți ai anglo-saxonilor sunt acum, situațional, ucrainean, dar aceasta este o soluție pur funcțională și oricine poate fi plasat într-o asemenea poziție.
- Ucraina ca Sfântul Graal. După Soljenițîn și alți eurasianiști, Kremlinul acordă o semnificație mitică deosebită controlului Ucrainei. Teza despre imposibilitatea existenței Imperiului Rus, dacă nu include Ucraina, nu a fost niciodată fundamentată rațional de nimeni, este acceptată ca axiomă necondiționată și este fundamentală în toate construcțiile geopolitice ale Kremlinului. Ucraina, după înțelegerea lui, merită atât Liturghia, cât și „operațiunea specială”, care poate fi pusă în centrul Europei, ca ultimă și decisivă bătălie.
- Dreptul la război. Prezența unui scop sacru este o justificare autosuficientă pentru război, ca mijloc de atingere a acestui scop. Acest lucru este amestecat cu motive nietzscheene, având și o doză destul de mare de dostoievskism. În mintea Kremlinului, „pot” înseamnă atât „am dreptul”, cât și „trebuie”. Ca atare, noua ideologie este apoteoza acelui cult al puterii, care ani de zile a fost religia internă a clanului din Sankt Petersburg. Militarismul noii ideologii nu este o necesitate, ci o manifestare a esenței.
- Noțiunea de normalitate a războiului. Reabilitarea războiului, în general, nu doar ca instrument posibil, ci și ca instrumentul cel mai eficient pentru atingerea obiectivelor de politică externă, este o continuare firească a filosofiei violenței. Noțiunea apocaliptică și mitologică, potrivit căreia războiul este oricum inevitabil, întrucât Statele Unite îl vor dezlănțui pentru a preveni inevitabilul lor faliment financiar și moral, stimulează propriul militarism și chiar dorința de a începe primul pentru a obține niște avantaje iluzorii.
- Regulile ideologiei. Succesul răsunător al propagandei militariste, care se observă astăzi de la Moscova până la periferie, nu este deloc întâmplător și nici de moment. A devenit posibil doar datorită faptului că Kremlinul a dobândit de fapt o „armă ideologică de distrugere în masă”, cu drepturi depline și perfect la dispoziția sa. Ideologia hipernaționalismului rus a fost capabilă să unească elita Kremlinului nu în exterior, ci în interior, nu prin frică, ci prin credință. Cred că o parte semnificativă din anturajul președintelui este într-adevăr afectată de acest virus, iar ceea ce vedem nu este prefăcătorie, nici cinism, ci un fel de extaz colectiv al membrilor unui ordin semi-religios. În același timp, nu este deloc necesar ca toată lumea să creadă în același mod primitiv, în acea formă de caricatură pe care Soloviovii și Kiseliovii o dau acestei erezii. Poate fi, de asemenea, o filosofie foarte subtilă. Această nouă ideologie va deveni din ce în ce mai importantă în luarea deciziilor politice, în timp ce diferențele individuale și interesele individuale ale liderilor, dimpotrivă, vor deveni din ce în ce mai puțin importante. În consecință, militarismul și agresivitatea regimului nu vor face decât să crească. Se va strădui să umple cu el însuși toate spațiile pe care împrejurările i le lasă libere, până când se va lovi de o altă forță pe care nu va fi în stare să o depășească.
De aici încolo, ultima parte a eseului, pe care o redăm aproape integral:
Cum recuperezi Rusia?
<< La mijlocul anilor 1990, legendarii „bătrâni” Zaslavskaia și Șanin au organizat adunări la modă în rândul intelectualității de la Moscova, sub sloganul „Încotro merge Rusia?” I-am avertizat că nu se duce deloc acolo unde și-ar dori cei prezenți și că totul se va termina cu o nouă URSS. Astăzi, când Rusia a ajuns în sfârșit exact acolo unde mă așteptam, o altă întrebare este pe ordinea de zi – poate fi întoarsă din acest punct? Sincer vorbind, există puține exemple de succes de întoarcere voluntară de la această „adresă poștală” fie cu trei, fie cu șase litere, în trecutul istoric previzibil, și s-a întors mai ales prin legarea unui cablu de tancul altcuiva.
Dar există și vești bune. Desigur, are legătură cu starea a fost adusă azi societatea rusă. Asistăm la o combustie emoțională care nu poate fi eternă.
Apoi, există două scenarii despre cum să faci o flacără veșnică din această torță, dar ambele sunt aplicate prost în Rusia de astăzi.
Primul îți permite să arzi, alimentat de resursa altcuiva – o variantă a Coreei de Nord sub China – dar China nu poate bea atât de mult.
Al doilea îți permite să te încălzești, arzând pe părți – o variantă a modernizării lui Stalin pe seama țărănimii ruse, care a fost dat în consum, care a durat o jumătate de secol – dar problema este că toți țăranii au fost deja jefuiți acum o sută de ani și nu mai ai pe cine altcineva jefui în masă, în Rusia.
Mai rămâne o singură opțiune – de a arde destul de repede (de la câteva luni la câțiva ani) la acest foc al războiului civil „rece” și de a precipita jarul apatiei civile. Nu spun că prevăd exact cum va fi îngropat regimul sub această cenușă, dar consider acest scenariu particular ca fiind unul de bază pe termen mediu. În același timp, las deoparte problema cenușii nucleare care se revarsă de la Kremlin TV.
Desigur, dacă cineva dorește să se sinucidă în mod colectiv, atunci este dificil să previi acest lucru, dar sinuciderile nu construiesc palate.
În practică, deja ne confruntăm astăzi cu întrebarea cum vom demagnetiza Rusia atunci când sectanții părăsesc Kremlinul în pace. Concluzia principală, care se sugerează este următoarea. Oricât de dezgustătoare sunt „tiparele rusești”, „ideile rusești” arată și mai groaznic. Poporul rus trăiește în interiorul unei matrici totalitare care se reproduce din epocă în epocă. Ideile rusești creează această matrice. (…)
Dar lustrația ideologică trebuie să fie totală.
Ținând cont de dependența practic narcotică a mentalității ruse de tot felul de vederi holistice, mistice și totalitare, va fi necesar să se interzică circulația oricăror idei similare, simetrice și identice cu cele care au condus în dezvoltarea lor la justificarea „operațiunii speciale”, în Rusia. Orice răspândire în Rusia a ideilor care justifică direct sau indirect, orice teroare sub masca oricărui format ideologic, fie că este vorba de ortodoxie, comunism, stalinism, naționalism sau altceva, orice încercare de a distribui aceste idei în stat și sferele non-statale trebuie să fie strict tabu.
Având în vedere geneza complexă a problemei, două măsuri transpar ca fiind prioritare:
Decuplarea Bisericii (orig. „Развоцерковление”)
- O anticlericalizare strictă trebuie efectuată în Rusia, în primul rând, dar nu numai, ci și o separare completă, practică și reală a bisericii în general și a Bisericii Ortodoxe în special de școală (în sens larg) și stat. Biserica Ortodoxă Rusă, ca organizație care s-a discreditat complet prin susținerea și justificarea terorii, ar trebui să fie denaționalizată organizațional și ideologic, lipsită de orice sprijin de la stat și lăsată în voia turmei sale, care trebuie să-și recapete dreptul de vot în problemele bisericești. Poate că în acest caz, pe locul piramidei Bisericii Ortodoxe Ruse, se va crea în cele din urmă o uniune bisericească democratică normală, care o asociație de parohii libere, autonome și finanțate exclusiv pe cheltuiala enoriașilor lor.
Decomunizarea
- În țară, în sfârșit, ar trebui realizată o decomunizare completă și consecventă (nu destalinizare). Propaganda ideilor comuniste trebuie interzisă, aceste idei în sine trebuie expuse ca anti-umane. Toate organizațiile politice care predică oficial comunismul și justifică teroarea, în oricare dintre manifestările sale trebuie, interzise. Același lucru este valabil și pentru toate derivatele actuale ale comunismului, inclusiv utopiile eurasiatice ale lui Dughin și Prohanov, angoasa novorosistă a lui Surkov, jocurile de reconstituire ale lui Strelkov și așa mai departe, care au înflorit magnific pe mormântul comunismului rus.
Credeți că acest lucru este nerealist? Astăzi, da. Mâine va fi real. Pendulul istoriei Rusiei s-a prea departe. Pentru a-l scoate din colțul acesta de lup, vor fi necesare decizii dure, uneori chiar crude, care abia ieri păreau inutile și chiar de neconceput. A trecut vremea simplelor jumătăți de măsură. Atunci când luăm aceste decizii, trebuie să ne amintim că nu oamenii răi, ci gândurile rele au condus Rusia în fundul istoriei. >>
