Spectaculoasa mutare făcută de președintele american Donald Trump în Venezuela, prin aeropurtarea de trupe și capturarea dictatorului Maduro, are un substrat puturos și e greu de imaginat că poate avea un rezultat cu mult mai diferit.
Un președinte care candidase de pe o platformă așa-zis pacifistă și anti-aventuri externe costisitoare și fără sfârșit, Donald Trump a prins imediat, încă din primul an din acest al doilea mandat, gustul utilizării forței nu doar pe plan intern, ci și pe plan extern.
A mobilizat armata în orașe incomode politic, sub pretextul luptei cu criminalitatea, iar în numele luptei cu migrația a purces la un soi de safari urban în rândul celor suspectați (cu, dar și fără temei) că s-ar afla ilegal în SUA. În fine, în numele luptei cu terorismul și altele asemenea, străinii care intră legal în SUA vor fi căutați la postările de pe rețelele sociale – și Doamne ferește să-l fi denigrat pe “rege”, că-ți poți lua adio de la vizitarea Statelor Unite!
În plan extern, Trump a amenințat Groenlanda și Canada cu alipirea la harta SUA, a bombardat Iranul, a atacat Venezuela, capturându-i dictatorul.
E drept, tot în plan extern, Trump a fugit până acum de Putin și anticipat, și după ce dictatorul rus s-a strâmbat la regele american. În rarele ocazii în care nu a fugit de Putin, Trump s-a dat peste cap ca să-l servească în problema Ucraina.
Dar momentan, chestiunea venezueleană tinde totuși să le întreacă pe toate. Căci datele publice de care dispunem în prezent sunt de natură să contureze următoarele concluzii:
- Operațiunea de capturare a lui Maduro a fost clădită pe un pretext subțire și pe o suită de fake-news-uri. Pretextul: lupta cu narco-traficanții care inundă orașele americane cu droguri. Pretextul este subțire întrucât Venezuela nu era considerată nici sursa și nici ruta predilectă a drogurilor destinate piețelor SUA. Apoi, fake-news-urile au fost izbitoare: Donald Trump însuși a afirmat încă din toamnă că numai din scufundarea a patru ambarcațiuni ale unor așa-ziși traficanți (așa-ziși, căci nu a prezentat niciodată dovezi concludente) ar fi salvat 100.000 de vieți americane. Potrivit președintelui SUA, o singură asemenea barcă ar fi transportat suficiente droguri ca să omoare peste 25.000 de americani. Problema e că datele federale existente pentru 2024 sugerează că în SUA numărul deceselor din supradoză depășesc cel mult 80.000 pe an. Așadar, în narațiunea lui Trump, din patru bărci rezolvi problema pentru un an și ceva. Dar ce te faci cu celelalte bărci plecate din Venezuela, ce te faci cu drogurile venite din Mexic și Columbia plus cu drogurile exportate pe filieră chinezească? Este amețitor și amenințător faptul că în 2025-2026, președintele Americii își permite să trateze inteligența opiniei publice naționale și pe cea a comunității internaționale cam cum ai trata inteligența unui papagal. Dar, iată, în epoca boom-ului tehnologiei de vârf, se întâmplă fix asta, într-un asemenea punct ne aflăm.
- Trump a avut nevoie de construirea unei false narațiuni – drogurile din Venezuela – pentru a anestezia simțurile bazei sale electorale căreia îi repună noi aventuri militare externe. Faptul că legitimarea politică a acțiunilor sale, în speța Venezuela, a fost clădită pe un fals e așadar ușor verificabil și totodată e greu să ia prin surprindere. Până la urmă, ascensiunea sa la Casa Albă a avut la bază, în ambele campanii electorale încununate de succes, minciuna sfruntată și non-stop repetată. Altfel spus, Trump guvernează la fel cum a vânat ajungerea la guvernare.
- Nici membrii Congresului SUA nu au fost scutiți de minciună. Democrații, prin vocea liderului lor din Senat, Chuck Schumer, acuză faptul că, în trei briefinguri confidențiale, administrația Trump spusese că în Venezuela nu va întreprinde nici operațiuni militare și nici schimbare de regim. Pe 3 ianuarie 2026, în schimb, au avut loc amândouă.
- După consumarea operațiunii militare speciale (ce teribilă identitate de gen cu operațiunea militară specială a lui Putin !), Trump a lăsat-o mai moale cu fake-news-ul (drogurile) și a pus în sfârșit pe masă adevărul (luăm petrolul și preluăm conducerea Venezuelei).
- În prima fază (imediat după ce au fost observate exploziile din Caracas și alte zone, ca și imediat după ce Trump confirmase pe rețeaua sa socială capturarea lui Maduro), venezueleni de rând (din și din afara Venezuelei), ca și membri ai opoziției democratice (inclusiv lidera larg recunoscută, Corina Maria Machado) și-au exprimat bucuria și speranța că țara ar putea urma în sfârșit un drum demn de aspirațiile lor de libertate, democrație și suveranitate. Ei bine, bucuria s-ar putea să fie scurtă și subțire, căci Donald Trump a schițat între timp contururile viitorului Venezuelei: va fi condusă de la Washington într-un soi de parteneriat cu membrii regimului criminal al lui Maduro. Totodată, Trump a minimalizat însemnătatea și legitimitatea lui Machado în rândul populației venezuelene. Altfel spus: poate că va fi ceva mai bine în Venezuela fără Maduro, dar nu neapărat cu mult, căci America se va bate pe umeri cu oamenii lui Maduro, nu cu opoziția anti-Maduro. Apoi, adio suveranitate, din moment ce liniile directoare ale politicii, economiei și diplomației Venezuelei ar urma să fie dictate de SUA prin proxy locali și lipsiți de scrupule. E ca și cum în România lui decembrie 1989, Moscova ar fi acceptat înlăturarea lui Ceaușescu, dar România ar fi fost în continuare pilotată de la Moscova prin intermediul celorlalte vârfuri ale fostului regim (o perioadă, de fapt, ni s-a și întâmplat asta).
În orice caz, poporul venezuelean nu se vede niciunde în planurile post-invazie ale lui Trump, așa cum nici poporul american nu fusese niciunde în planurile pre și post-invazie ale președintelui lor (nu a fost nici consultat, nici în mod real informat).
În schimb, în planurile lui Trump se conturează o simbioză între o clică oligarhică americană și o clică nomenclaturistă venezueleană; un amor forțat, dar posibil fecund, întreținut de petro-dolari.
Pentru administrația Trump, securiștii și nomenclaturiștii venezueleni vor fi la fel de prețioși ca aurul negru din subsolul țării.
De ce? Pentru că ei sunt mecanismul cel mai eficient pentru America de a conduce și de a mulge de petrol Venezuela, cu costuri infime și totodată fără riscurile asociate unei prezențe semnificative, inclusiv prezență militară, pe teritoriul Venezuelei. Cooptarea și cointeresarea regimului Maduro, dar fără Maduro, limitează dramatic posibilitatea coagulării unor redutabile forțe ostile americanilor.
E de văzut însă dacă planurile de pe hârtie vor funcționa la fel de bine și în teren, căci variabile potențiale, pentru scenarii alternative mai puțin amicale cu intențiile Casei Albe, pot totuși să apară.
Pentru europeni, raptul trumpist în Venezuela va genera noi probleme în alianța transatlantică, noi probleme de securitate din cauza Rusiei, noi îngrijorări strategice legate de amenințarea care planează (acum mai mult ca oricând) asupra Groenlandei.
Rușilor și chinezilor, pe de o parte, ceea ceea ce tocmai au făcut americanii în Venezuela le suflă un vânt nesperat în pânzele revizionimului. Iar pe de alta, gestul în forță al Washingtonului creează Moscovei și Beijingului găuri financiare și de influență, iar asta nu va face decât să cimenteze o relație ruso-chineză deja extrem de dăunătoare pe plan internațional.
Căci în siajul operațiunii lui Trump, pentru a compensa pierderile suferite astfel, Putin și Xi se găsesc în situația de a imagina și implementa noi canale și noi instrumente de sabotare a SUA și de sabotare a Europei.
