Războiul criminal al lui Vladimir Putin împotriva poporului Ucrainei și a suveranității sale a adus în minte reflecții asupra vremurilor de la începutul acestui secol, când România nu fusese încă invitată să adere la NATO.
Venisem la București, ca ambasador al SUA, în toamna anului 2001 și vedeam apartenența României la NATO ca fiind importantă atât pentru SUA, cât și pentru poporul român. Am devenit mândru de parteneriatul de care m-am bucurat cu guvernul României din acea vreme, atât în faza preparativelor, cât și în argumentarea aderării României. Iar astăzi sunt mândru de angajamentul activ al României, de-a lungul a 25 de ani, în parteneriatul nostru strategic bilateral. Iar cu un război care se duce alături, sunt profund recunoscător pentru faptul că românii se află acum de partea dreaptă a liniei roșii a NATO.
De când a fost fondată Alianța, în 1949, leadership-ul SUA a fost esențial pentru succesul său în descurajarea conflictelor și menținerea securității de care țările noastre au nevoie. Acest leadership rămâne esențial astăzi.
Dar războiul din Ucraina a acordat României, altor state NATO de graniță și Moldovei o atenție fără precedent, la Washington.
Delegațiile Congresului, întâlnirile bilaterale și vizitele înalților oficiali continuă să ofere oportunități de aur pentru a prezenta provocările de securitate ale regiunii.
Chiar dacă Summitul NATO de la Madrid dezvăluie un nou concept strategic pentru Alianță, la sfârșitul acestei săptămâni, trebuie să recunoaștem rolul țării dumneavoastră și al altor state de graniță în confruntarea cu provocările la adresa stabilității la granița de est a NATO.
Acesta este momentul României de a conduce – și momentul nostru de a urma.
Acest leadership poate fi crucial în patru domenii cheie.
În primul rând, și cel mai imediat, noi și ceilalți aliați avem nevoie de claritatea dvs. continuă cu privire la modul în care putem ajuta cel mai bine în ceea ce privește dislocările umanitare și economice cauzate de agresiunea necruțătoare a lui Putin.
Decizia de a nu stabili o zonă de excludere a zborului în Ucraina a fost, în opinia mea, o eroare strategică. Până la urmă, Putin ar putea folosi orice pretext – inclusiv armele și echipamentele occidentale pentru Ucraina – ca justificare goală pentru un război mai larg.
Cu toate acestea, o zonă de excludere a zborului ar fi redus foarte mult atât suferința Ucrainei, cât și fluxul de refugiați în România, Polonia și Moldova vecine – ca să nu mai vorbim de dislocările economice regionale care vor urma în anii următori.
Costurile acestor dislocări nu ar trebui să cadă numai pe țările de graniță ale NATO – iar alte țări, inclusiv SUA, au avut deja contribuții considerabile pentru a compensa aceste costuri. Dar nu vă sfiiți să cereți mai multă asistență. Folosiți fiecare conversație pentru a vă asigura că costurile vor fi pe mai departe împărțite.
În al doilea rând, chiar de acum ar trebui să privim dincolo de război, la întrebări despre cum Alianța ar putea satisface cel mai bine nevoile de securitate postbelice. Perspectiva unică a României îi poate propulsa leadership-ul în formarea unui accent inevitabil viguros al NATO pe consolidarea securității în regiunea Mării Negre.
România și-a construit deja o poziție de influență în acest domeniu. Desigur, geografia predetermina această focalizare. Politicile de apărare ale țării dumneavoastră, desfășurările militare și angajamentul la NATO demonstrează și mai mult o viziune strategică, una care poate oferi direcție în anii următori.
Nu fiți timizi în a vă promova cunoștințele și interesele, inclusiv în ceea ce privește infrastructura de apărare și sprijinul logistic, având în vedere siguranța și bunăstarea cetățenilor. Într-un eventual mediu postbelic, Aliații vor fi receptivi la o abordare energică de leadership în acest punct.
În al treilea rând, provocările strategice legate de securitatea Mării Negre vor necesita inevitabil relații de cooperare cu Turcia. Investiția în acest parteneriat, suprapus de istorie și de viziuni diferite asupra lumii, va construi în sine o mai mare stabilitate – și va găsi sprijin atât la Washington, cât și la Bruxelles.
În cele din urmă, interesele SUA și europene de a asigura o aprovizionare mai diversificată cu energie ar trebui să dea o rezonanță mai mare producției, explorării și securității de petrol și gaze în regiunea Mării Negre. Și aici, leadership-ul României va fi binevenit.
Consecințele războiului lui Putin vor fi suportate de cetățenii transatlantici în anii următori. Trebuie să rămânem împreună. Iar oportunitățile pentru România, în parteneriatul său strategic cu SUA, nu au fost niciodată atât de vii ca acum.
Moda ignoranței și paralizia simțurilor. Lecția alegerilor din Franța
