Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban spune că moţiunea depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe va fi o nouă ocazie de a arăta „nenorocirea lăsată de aceşti guvernanţi iresponsabili”. „Sunt jenanţi cei din PSD să depună moţiune împotriva ministrului Finanţelor după dezastrul bugetar şi financiar pe care l-au creat”, afirmă el, informează News.ro.

Sunt jenanţi cei din PSD să depună moţiune împotriva ministrului Finanţelor după dezastrul bugetar şi financiar pe care l-au creat. Dar ne bucurăm că avem această ocazie de a prezenta o dată în plus nenorocirea lăsată de aceşti guvernanţi iresponsabili care au minţit cu neruşinare, care au schimbat legea ca să nu îşi asume veridicitatea datelor în alcăuirea bugetului de stat. Ne bucurăm şi vom prezenta toate aceste informaţii şi aceste date despre comportamentul ticălos şi iresponsabil al celor care astăzi vor să facă o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe”, a declarat, luni, Ludovic Orban.

Întrebat despre afirmaţii conform cărora urma să depună plânere penală împotriva fostului premier Virica Dăncilă şi fostului ministru de Finanţe Eugen Teodorovici şi dacă o va mai depune, Orban a spus: „Am spus eu ceva de Dăncilă, de plângere penală? Am depus o plângere, aia a fost acum luni de zile, a fost…”.

La insistenţele jurnaliştilor, el a afirmat: „A fost o… cum să spun, o expresie plastică pentru a arăta că una au spus ei opiniei publice şi una a scris în legea bugetului de stat şi alta scria legea despre ce trebuie să facă guvernul şi alta au făcut ei, pe ascuns. Dacă o să existe elementele constitutive ale unei infracţiuni care va fi descoperită de ministrul Finanţelor în decursul activităţii sale, o va face”.

PSD a depus, luni, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, intitulată ”Guvernare PNL – numele tău este AUSTERITATE”. Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici spune că ”PNL şi pseudo-ministrul Vasile Cîţu nu au ce căuta la guvernare şi trebuie înlăturaţi imediat” şi cere ca moţiunea să fie dezbătută şi votată cât mai repede.

Susţin cu tărie depunerea unei moţiuni simple împotriva lui Vasile Cîţu şi împotriva austerităţii pe care o pregăteşte Guverul PNL! În acest sens, iată şi vestea bună: am propus colegilor mei din grupul PSD din Senatul României textul unei moţiuni simple împotriva lui Vasile Cîţu, intitulată «Guvernare PNL – numele tău este AUSTERITATE», depusă azi şi pe care o să o dezbatem şi o să o votăm cât mai curând în plenul Senatului”, a anunţat, luni, fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Acesta consideră că ”PNL şi pseudo-ministrul Vasile Cîţu nu au ce căuta la guvernare şi trebuie înlăturaţi imediat”.

Dacă mai era nevoie de vreo dovadă, iată: Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate, luni, de Banca Naţională a României. Dar mai grav de atât este cât de mult a costat nota de plată pe care BNR a trebuit să o plătesacă pentru a apăra cursul de schimb, vulnerabilizat de declaraţiile lui Vasile Cîţu şi de acţiunile guvernului Orban!”, a scris, pe Facebook, Eugen Teodorovici.

Totodată, acesta a făcut referire la un comunicat al BNR conform căruia rezervele valutare internaţionale ale României au scăzut cu 1 miliard de euro în luna noiembrie.

Dacă ne uităm cu atenţie, vedem că între 1 – 1,2 miliarde de euro (alte voci de pe piaţă spun 1,7 miliarde de euro) au fost risipite din rezerva valutară pentru a menţine cursul de schimb euro-leu sub pragul psihologic de 4.8 lei/euro! Pe termen scurt şi cât se poate de concret, atât ne-a costat împăunarea dlui Cîţu în lupta sa cu PSD, dar şi iresponsabilitatea declaraţiei cu metafora bugetelor paralele”, a mai scris Teodorovici pe Facebook.

În textul moţiunii, PSD face referire la declraţiile Cîţu hazardate şi iresponsabile ale ministurlui Finanţelor, dar şi la măsurile luate sau care au fost anunţate şi care au destabilizat economia.

Încă din 21 noiembrie, liderul PSDde atunci Viorica Dăncilă anunţa că PSD va depune o moţiune împotriva ministrului Florin Cîţu. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here