Originile totalitarismului lui Putin

<<Războiul din Ucraina echivalează cu o repudiere definitivă a puterii anonimilor din serviciile de securitate, siloviki, care au câștigat puterea în primii ani de conducere ai lui Vladimir Putin. Ei au fost înlocuiți de tehnocrații de securitate – adevărații moștenitori ai KGB>>, scrie Nina L. Hrușceva, pentru Project Syndicate.

<< La sfârșitul anului 1999, în timp ce „fragilul” Boris Elțin căuta un succesor în rândurile serviciilor de securitate, în Rusia circula o glumă sumbră. „De ce comuniștii sunt mai buni decât KGB?”. „Deoarece comuniștii te vor certa, dar KGB-ul te va spânzura.” Era mai puțin o glumă decât un avertisment. Din păcate, majoritatea rușilor nu l-au înțeles.

În acel an, Vladimir Putin – un om al KGB-ului care conducea atunci agenția sa succesoare, Serviciul Federal de Securitate – a fost numit prim-ministru. La scurt timp după aceea, el  glumea cu foștii săi colegi de la FSB: „Sarcina de infiltrare la cel mai înalt nivel de guvernare a fost îndeplinită”. Și asta ar fi trebuit să pornească alarma – nu în ultimul rând pentru că Putin îl admira demult pe Iuri Andropov, fostul șef KGB care, timp de doi ani lungi, condusese Uniunea Sovietică cu o mână de fier.

După tulburările economice și politice din anii 1990 post-sovietici, oamenii au tânjit după stabilitate și au fost dispuși să readucă KGB-ul la eșaloanele superioare ale guvernului pentru a o obține. Acest lucru i-a oferit lui Putin, care a fost ales președinte în 2000, deschiderea de care avea nevoie pentru a stabili o autoritate în stilul lui Andropov asupra tuturor aspectelor sistemului rus, nu în ultimul rând industriilor strategice precum petrolul și gazele.

Putin s-a simțit amenințat de mogulii privați care au câștigat controlul asupra acelor industrii în timpul președinției haotice a lui Elțin. Așadar, i-a pus la conducere pe așa-zișii siloviki – afiliați ai serviciilor militare și de securitate, precum foști agenți KGB, Igor Secin și Serghei Cemezov.

Cum au reușit moștenitorii organizațiilor care au provocat o asemenea teroare în timpul domniei lui Iosif Stalin, în anii 1930 și 1940, să-și asigure puterea în secolul XXI? La urma urmei, după destalinizarea lui Nikita Hrușciov din anii 1950 și perestroika lui Mihail Gorbaciov la sfârșitul anilor 1980, KGB-ul părea să se apropie de finalul existenței, chiar și în ceea ce-i privește pe propriii agenți. Mulți, inclusiv Putin, s-au retras în timpul domniei lui Gorbaciov, crezând că serviciile de securitate nu se vor mai întoarce.

Acest lucru s-a schimbat după prăbușirea Uniunii Sovietice. După cum s-a dovedit, KGB-ul fusese mai bine echipat pentru a naviga în tranziția către capitalism decât orice altă instituție sovietică. Agenții săi erau imorali, pragmatici, bine conectați, nederanjați de orele de lucru neregulate și adepți ai manipulării egoiste.

A ajutat faptul că organizațiile de securitate de stat nu au fost niciodată desființate. KGB-ul nu numai că a supraviețuit lui Gorbaciov; o versiune a acesteia – în mare parte inofensivă și redenumită FSB – a supraviețuit lui Elțin. Liderii ruși, liberali sau nu, au depins întotdeauna de serviciile de securitate pentru a-și menține puterea. Ceea ce era diferit sub conducerea lui Putin (și sub conducerea lui Andropov în vremea sovietică) a fost măsura în care reprezentanții acelor servicii dețineau puterea ei înșiși.

Pentru Putin, întărirea organelor de securitate ale statului părea o asigurare împotriva revoltelor precum cele din 1991, care au adus la dispariția a ceea ce el numește „Rusia istorică”. Și Putin este foarte mândru de stabilitatea sistemului politic pe care l-a construit – un proces care a fost, fără îndoială, ajutat de prețurile mari la energie și de managementul relativ competent de către unii siloviki.

Dar menținerea acestui sistem este diferită de construirea lui. Abordarea lui Putin de a-și guverna creația este întruchipată de amendamentele adoptate în referendumul constituțional fals din 2020, care nu numai că îi oferă o deschidere legală pentru a conduce încă mulți ani, dar și definesc cetățeanul rus ideal: un patriot, loial statului, mai presus de toate.

Această abordare a adus cu sine o schimbare a rolului serviciilor de securitate în aparatul de stat. Putin obișnuia să asculte siloviki precum Secin și Cemezov și chiar delega funcții critice asociaților. Acum, el dictează politica fără a avea opinii alternative, delegând implementarea tehnocraților guvernamentali, conduși de prim-ministrul robotic, Mihail Mișustin. Mai mult ca oricând, puterea de zi cu zi este în mâinile organelor de securitate precum Serviciul Federal pentru Supravegherea Educației și Științei (Rosobrnadzor), Serviciul Federal al Penitenciarelor și Serviciul Federal pentru Supravegherea Comunicațiilor, Tehnologia Informației și Mass- Media (Roskomnadzor).

Acești noi piloni ai aparatului de control al statului sunt entități impersonale cu un accent singular: curățarea spațiului politic de orice lucru anti-Kremlin – acum înțeles ca anti-rus – și pedepsirea celor care nu reușesc să demonstreze suficientă „loialitate”. Spre deosebire de siloviki, ei nu îl sfătuiesc pe Putin cu privire la cel mai bun mod de a aborda provocările cu care se confruntă Rusia și nu recunosc importanța angajamentului internațional pentru dezvoltarea internă a Rusiei. În schimb, urmăresc orbește obiectivul lui Putin de a asigura controlul total asupra Rusiei, cu orice preț.

Alexei Navalnîi, avocatul anticorupție și liderul întemnițat al opoziției, consideră că obiectivul principal al Kremlinului în invadarea Ucrainei a fost să distragă atenția rușilor de la scăderea nivelului de trai și să declanșeze un efect de miting în jurul drapelului. Mai fundamental, totuși, războiul echivalează cu o repudiere finală a figurilor FSB care au câștigat puterea în primii ani ai lui Putin și o confirmare a dominației tehnocraților anonimi ai securității din Rusia – adevărații moștenitori ai KGB. Putin, desigur, rămâne în vârf; noul sistem cere la fel de mult.

Implicațiile înfricoșătoare ale acestei schimbări sunt în prezent expuse în toată Rusia. De când Putin și-a lansat „operațiunea militară specială” în Ucraina, peste 15.000 de protestatari anti-război, inclusiv peste 400 de minori, au fost reținuți. Instituțiile de presă independente au fost blocate sau desființate, mass-media străine neavând de ales decât să părăsească țara. A împărtăși orice altceva decât narațiunea oficială de război a Ministerului Apărării se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare.

În această atmosferă de represiune totală – acum asemănată cu epoca lui Stalin – rușii care nu au fugit i se aliniază. Aproximativ 80% dintre ruși raportează acum că susțin „operațiunea” din Ucraina. Nu este surprinzător. Călăul anonim domnește din nou în Rusia. >>

Interviu cu soția lui Vladimir Kara-Murza, omul pe care Putin l-a otrăvit de două ori, iar acum l-a aruncat în pușcărie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here