<< Vladimir Kara-Murza a fost dat afară din serviciu, declarat „agent străin” și s-a încercat de cel puțin două ori otrăvirea lui. Cu toate acestea, opozantul a continuat să lucreze și a rămas în Rusia, în ciuda amenințărilor. Pe 22 aprilie, i-a fost deschis un dosar penal pentru „știri false” despre armata rusă (articolul 207.3 din Codul penal al Federației Ruse). Acum, soția lui Kara-Murza, traducătoarea Evghenia Kara-Murza, luptă pentru libertatea lui. Aceasta a discutat cu Meduza despre viața în două țări, despre teama și sacrificiile pe care trebuie să le faci dacă soțul tău este politician de opoziție în Rusia.
MEDUZA: Cum arată viața dumneavoastră în ultimele zile?
Evghenia Kara-Murza: Situația este teribil de tulburătoare. Niciodată până acum, cu toate represiunile împotriva lui Volodia, nu m-am trezit într-o asemenea situație. Pentru că atunci când a fost otrăvit, în 2015 și în 2017, am zburat imediat la el și am fost acolo. Apoi l-am adus în Statele Unite pentru tratament și am fost alături de el până în momentul în care și-a luat bastonul și – după recuperare – a șters-o înapoi în Rusia.
Acum sunt în Virginia cu copiii. Nu am zburat la Moscova, pentru că Volodia are nevoie de mine în libertate. Pentru că trebuie să-i continui munca. Pentru că trebuie să vorbesc în numele lui – și în numele meu, de cetățean al Federației Ruse.
[În plus] avem trei copii și au întotdeauna nevoie de cel puțin un părinte la îndemână. Prin urmare, nu pot zbura la el și trebuie să fiu aici. Inima e frântă.
De dragul siguranței, ați început să trăiți în două țări chiar înainte de prima otrăvire, cea din 2015. Vă așteptați deja atunci la represalii împotriva soțului dumneavoastră?
Nu suntem emigranți. Am ajuns în Statele Unite, s-ar putea spune, întâmplător. În 2003, după alegerile parlamentare la care a participat Volodia, i s-a oferit să vină să încerce jurnalismul de televiziune. A fost interesant pentru el. Ne-am hotărât că de ce nu. Apoi, eu lucram ca traducător și puteam face asta de oriunde. Așa că am strâns și am venit în America.
Nu aveam niciun plan să stăm aici atâția ani, dar în fiecare an situația din Rusia devenea din ce în ce mai grea. Curând a devenit clar că, în Rusia, Volodia nu se va putea angaja într-un jurnalism onest și obiectiv în Rusia. Și nici să fie un politician normal – nu putea candida și să fie ales. Apoi au apărut noi riscuri asociate cu activitățile sale politice. În interesul Rusiei, el a promovat sancțiuni personale împotriva oficialilor corupți, pe platformele internaționale. A susținut eliberarea prizonierilor politici, iar războiului i s-a opus de la începutul lui. El a vorbit despre adevărate crime de război comise de regimul Putin pe teritoriul unui stat suveran.
Când a început războiul cu Ucraina, viteza cu care au fost adoptate noi legi represive a fost fără precedent. În acel moment, mulți oameni au părăsit Rusia. Ați discutat despre plecarea lui Vladimir?
Nu a fost niciodată subiect de discuție specifică. A existat o înțelegere între noi despre ce și de ce făcea Volodia. El a crezut întotdeauna că locul lui este acolo [în Rusia]. Că ar trebui să fie în prim-plan și, prin propriul său exemplu, să arate oamenilor că nu trebuie să le fie frică. Iar ca politician, nu ar fi avut dreptul moral de a îndemna oamenii să lupte în continuare cu acest regim dacă el însuși stă undeva în siguranță.
Apropiații politicienilor ruși de opoziție trăiesc cu un sentiment constant de anxietate, realizând că rudele lor nu pot fi în siguranță și nu pot influența acest lucru. V-a fost frică? Ați încercat să vă influențați cumva soțul?
Nu m-am căsătorit cu politicianul Vladimir Kara-Murza. Și nici măcar cu un activist civic. M-am căsătorit cu un bărbat interesant și cool. Privindu-l, m-am gândit: „Aceasta este persoana cu care îmi pot petrece toată viața. Nu vom rămâne niciodată fără lucruri despre care să vorbim”.
Privim cu el în aceeași direcție în aproape toate lucrurile. Ceea ce face, face parte din el. Cum să nu accept și, în plus, să nu respect? Este un om decent până în măduva oaselor – și întreg. Imaginați-vă că l-aș convinge să-și trădeze propriile convingeri, să plece și să nu se întoarcă în Rusia… Asta ar însemna că se renunță la sine.
Cum pot să-l întreb despre asta, chiar dacă mi-e frică? Bun, e înfricoșător. Că mi-e mie frică? Dar acești 15.000 de oameni care au fost reținuți [pentru acțiuni anti-război] de la începutul ostilităților din Ucraina? Probabil că au și familii, mame și tați, copii mici, frați și surori, oameni dragi lor. Și lor le este frică. Mi se pare că vine un moment în care îți dai seama că este deja interzis să-ți fie frică.
Nu știu, poate am o trăsătură mai fericită, că atunci când mi-e frică, dimpotrivă, fug înainte. Mulți oameni îngheață, alții, dimpotrivă, se retrage de frică, iar acestea sunt probabil reacții și mai logice la frica unei persoane. Am o reacție ușor opusă – eu sunt opusul. Mi se pare că trebuie să acționezi în ciuda fricii tale, iar acum este tocmai o astfel de situație. Când suntem martori ai violenței în masă în două țări. În Ucraina, oamenii sunt pur și simplu uciși, uciși în masă, iar în Rusia avem de-a face cu represiuni grave. Într-o astfel de situație, nu mai este deloc posibil să spui că „este înfricoșător pentru mine, voi sta aici și voi aștepta până se face mai liniște”. Dacă tăcem, suntem complici. Nu poți să taci. Complicitatea într-o astfel de situație este absolut inacceptabilă, sub orice formă.
Cum le explicați copiilor ce se întâmplă?
Le explicăm așa cum stau lucrurile. Cel mai mic are 10 ani. Una dintre fete are 13 ani, iar cealaltă are 16 ani. Cum stau lucrurile le-am spus și atunci când serviciile speciale ruse le-au otrăvit tatăl. Copiii noștri, slavă Domnului, trăiesc într-o societate în care au acces la informații obiective. Ei cresc într-o lume deschisă, într-o lume fără granițe. Îmi dau seama că însăși fiica mea cea mare, intrând pe orice platformă socială, pe orice media, va găsi informații despre ceea ce se întâmplă cu tatăl ei.
Având acces la informații obiective, aceștia își pot forma propria opinie obiectivă despre ceea ce se întâmplă. Știu sigur că copiii se tem pentru tatăl lor. Nu poate fi altfel într-o astfel de situație. Pentru ei nu este un politician, ci un tată care învață să conducă mașina, care gătește carne la grătar, care le aduce ciocolată din călătorii. Dar mi se pare că ei încă știu ce face – și în adâncul sufletului sunt mândri de el. Chiar dacă sunt foarte speriați, mi se pare că sunt mândri de el.
(Copiii) cum se descurcă acum?
Uneori mai bine, alteori mai rău. Sunt zile bune și zile nu prea bune. Dar vorbim despre toate. Vorbesc cu ei, cu fiecare în parte – pentru că sunt de vârste diferite. Au idei ușor diferite despre ceea ce se întâmplă și se va întâmpla în continuare. Încerc să răspund la întrebări.
Ați spus că nu v-ați căsătorit cu Vladimir omul politic, ci cu Vladimir omul. Cum v-ați cunoscut? Am înțeles bine că erați amândoi foarte tineri?
Eram foarte tineri. Volodia era la fel de bătrân ca și fiul nostru acum – 10 ani, iar eu 11. Ne-am întâlnit la școală, am fost colegi de clasă. Apoi mama lui Volodin a plecat în Anglia și l-a luat cu ea. A terminat școala în Anglia, apoi a absolvit Cambridge, a primit o diplomă, și-a făcut bagajele și a plecat în Rusia. Acesta e un alt lucru care vorbește despre Volodia ca fiind un patriot rus. După Cambridge, s-ar fi putut foarte bine stabili undeva în Anglia sau în orice altă țară occidentală și să trăiască și să lucreze confortabil, dar nu. El a spus: „În Anglia, totul este în regulă fără mine, dar vreau să-i fiu util Rusiei”. Suntem împreună de 20 de ani. Nu de la vârsta de 10 ani și de la școală [când ne-am cunoscut prima dată], ci din ultimii 20 de ani.
Este o perioadă foarte lungă.
Nu se simte dacă ești alături de persoana potrivită și dacă ai o viață comună împreună. Dacă împreună este interesant și grozav, există dragoste reciprocă, respect, admirație, atunci … nici măcar nu simt că 20 de ani sunt atât de lungi.
Ați locuit în America, el este în Rusia, nu trebuie să fie ușor.
Volodia chiar nu petrece mult timp acasă. Locuiește în avion. Când este cineva care să aibă grijă de copii, de exemplu când ne vizitează părinții noștri, atunci pot să-mi fac o valiză și să plec cu el. Întotdeauna încercăm să petrecem timp când este acasă, cât mai mult împreună. Avem o astfel de înțelegere încât atunci când este acasă, este doar cu noi. Lucrează cu copiii, petrece timp cu fiecare dintre ei individual. Ne găsim timp unul pentru celălalt.
În plus, sunt o persoană foarte organizată și disciplinată. Am ziua întreagă programată la minut, am un loc de muncă, trei copii, și copiii au o viață foarte încărcată, așa că nu pot spune că îmi lipsește. Uneori nu ai timp să te speli pe dinți. Și probabil că ajută și asta.
Se dovedește că aveți o povară triplă: munciți, creșteți trei copii și îl ajutați pe Vladimir – vorbiți, acordați interviuri, vorbiți despre cazul lui. Cum merge totul?
Care sunt opțiunile mele? Vreau ca tatăl să se întoarcă la copiii mei. Vreau să înceteze războiul sângeros din Ucraina. Vreau să am în sfârșit ceva bun în Rusia.
La această întrebare este greu de răspuns, pentru că nu m-am gândit niciodată cum o fac. Cumva iese. În fiecare zi mă trezesc, mă îmbrac, beau cafea, trimit copiii la școală, lucrez, apoi se întorc, mă ocup de ei, apoi iar muncesc. Ca toate mamele din lume.
Ei bine, ceea ce fac acum în numele lui Volodia este firesc. El este soțul meu. Voi face asta atâta timp cât voi avea puterea.
Nu este de mirare, ci mai degrabă de admirat. Lucrați în prezent ca traducător?
Din păcate, a trebuit să renunț la munca de traducător, care mi-a plăcut foarte mult. Volodia pur și simplu se îneca în proiectele sale chiar înainte de arestarea sa și, la un moment dat, am fost de acord să nu mai traduc și să lucrez constant cu el.
Din momentul încarcerării sale, a vorbi despre cazul său, a atrage atenția asupra problemei deținuților politici din Rusia, până la ceea ce se întâmplă în Ucraina, a devenit principala mea activitate. Și voi face asta atâta timp cât va fi nevoie pentru ca Volodia să fie liber și să se oprească războiul din Ucraina, care a devenit deja o catastrofă de nedescris în cuvinte.
Este absolut sfâșietor. Cred că acum toți oamenii normali se trezesc și se culcă cu veștile despre ce se întâmplă în Ucraina. E ca un iad fără sfârșit. Trebuie să se oprească.
Spuneți-mi despre otrăvire. Vladimir pare să fie singurul asupra căruia s-a încercat otrăvirea de două ori.
Deja în 2015, după prima otrăvire, era clar că nu mâncase ciuperci. Era clar că ceea ce ni s-a spus în primul spital orășenesc despre cauzele insuficienței multiple de organe la soțul meu nu avusese deloc legătură cu realitatea. Ni s-a spus că liase pastilele greșite, că folosise spray-ul nazal pentru alergii, iar asta a provocat o reacție, că mâncase ceva greșit, că băuse mult.
Explicațiile au fost complet nebunești. În 2017, când Volodia s-a prăbușit la Moscova cu aceleași simptome și a fost din nou dus la spital, Denis Protsenko, atunci medic șef la spitalul Yudin, l-a diagnosticat cu „otrăvire cu o substanță nespecificată”. Adică nu ni s-a mai spus nicio prostie despre spray-uri nazale, pastile sau alcool. Avem un diagnostic oficial că a fost otrăvire.
De ce s-a întâmplat asta de două ori? Cred că pentru că este o modalitate convenabilă de a ucide oameni. Poți oricând să spui: „Du-te acum și dovedește că a fost otrăvire. Poate are glicemia scăzută? Poate a mâncat iaurtul greșit? Dacă o persoană moare, atunci i se oferă fie unele cauze naturale ale morții, fie ei spun: „E o moarte inexplicabilă. Ei bine, ce poți face?”.
Adică este extrem de greu de demonstrat. După otrăvirile lui Volodia, am discutat de multe ori cu toxicologi și ni s-a spus că, pentru a determina substanța folosită, trebuie să știi ce să cauți. Așa, ești într-un cerc vicios: cauți substanța cu care ai fost otrăvit, iar pentru asta trebuie să faci o serie de teste, dar trebuie să știi ce cauți.
Datorită investigației geniale a Insider, îi cunoaștem pe cei care fac asta. Știm ce substanțe folosesc, că există un întreg institut care dezvoltă diverse substanțe otrăvitoare. Da, aceștia sunt astfel de criminali în slujba statului, care ajută statul să scape de adversarii politici.
Atunci când Navalnîi a avut aceleași simptome de otrăvire, i-ați contactat cumva familia? Ați discutat despre otrăvire?
Știu că Volodia a făcut-o. A contactat familia lui Alexei și știu că Volodia l-a contactat și pe Denis Protsenko, care l-a tratat pentru prima și a doua oară – în 2015 și 2017.
Am, probabil, ultima întrebare, dar una largă. Cum v-au schimbat ultimii ani și cum l-au schimbat pe Vladimir?
Nu s-au schimbat prea mult. Riscurile au devenit mai mari. Moartea aproape a intrat în casă. Pentru că în 2015, nașul fiicei noastre [Boris Nemțov] a fost împușcat pe podul Bolșoi Moskvorețki.
Prin urmare, riscurile sunt foarte palpabile. Copiii noștri aproape că și-au pierdut tatăl de două ori deja. Iar acum este în închisoare și riscă închisoare de la 5 la 10 ani.
Dar adevărul rămâne adevăr, în orice împrejurare. Ceea ce face Volodia, nu face din niciun motiv pragmatic. Face asta pentru că este un patriot al țării sale. Pentru că înțelege că pentru libertate trebuie luptat. Acea libertate este scumpă și trebuie luptat pentru ea.
Mi se pare că dacă acum aș fi început să-l conving să renunțe la toate acestea, atunci aș fi dat dovadă de ipocrizie. Atunci, poate, aș putea spune că m-a schimbat cumva. Frica schimbă o persoană. Nu vreau să mi se întâmple asta. Știu că Volodia, cu toate acțiunile sale, cu toată munca sa, demonstrează că nu poți lăsa frica să-ți conducă acțiunile. Încerc să țin pasul.
Pare foarte absurdă situația în sine, de a încerca să omori o persoană de două ori, apoi de a încerca să-l închizi pe om într-un caz complet absurd de răspândire de „știri false”.
Cred că în urma investigațiilor privind otrăvirea lui Alexei Navalnîi, după ce s-au aflat numele făptuitorilor și chiar denumirea substanței, serviciile speciale ruse au decis să schimbe tactica. Acum încearcă să-i închidă pe toți opozanții în închisoare pentru a-i împiedica să-și continue munca. Alexei a fost foarte eficient în general cu Fondul său Anticorupție. Volodia a fost, de asemenea, foarte eficient în promovarea sancțiunilor personale.
Acum vor încerca să-i pună pe acești oameni după gratii pentru a nu le permite să-și continue activitățile. Dar nu va funcționa. Pentru că eu, colegii și prietenii lui îi vom continua munca. Știu că FBK continuă munca lui Alexey.
Nu vor putea încarcera pe toată lumea. Este imposibil. În cele din urmă, închisorile se vor epuiza. >>
