Regina Elisabeta a II-a este ”întristată” de dificultăţile împărtăşite de prinţul Harry şi soţia lui Meghan şi şi-a exprimat dragostea faţă de aceştia, a declarat marţi Palatul Buckingham într-un prim comunicat difuzat după interviul răsunător al cuplului princiar, relatează AFP, citată de Agerpres.

Întreaga familie este întristată să afle cât de dificili au fost ultimii ani pentru Harry şi Meghan”, a indicat palatul, subliniind că cuplul şi fiul lor Archie ”vor fi mereu membri ai familiei foarte iubiţi”.

În interviul acordat duminică seara vedetei de televiziune Oprah Winfrey, prinţul Harry şi Meghan au acuzat presiunea mediatică, rasismul şi neînţelegerea din partea familiei regale pentru a explica plecarea lor în urmă cu un an, formulând acuzaţii explozive împotriva monarhiei britanice, cufundată de atunci într-o criză profundă în ceea ce priveşte situaţia celor doi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here