Modul în care turcii din diaspora au votat la alegerile lor prezidențiale din mai 2023 seamănă periculos de mult cu modul în care românii din diaspora au votat în primul tur al scrutinului prezidențial din mai 2025. Nenorocirea este că până acum nici rezultatul nu a fost mai diferit.
Turcii din vestul Europei l-au ales în număr mare pe Erdogan, pe când turcii din SUA și Canada au optat majoritar pentru oponentul său democrat.
Românii din vestul Europei și românii din cele două țări nord-americane s-au împărțit în urmă cu două săptămâni fix precum turcii în urmă cu doi ani.
Tendințele înregistrate au fost și ele similare în cele două cazuri comparate aici:
- Mobilizare la vot în creștere de la un scrutin prezidențial la altul.
- Temele emoționale au fost motorul – populism deșănțat, naționalism, patriotism, valori tradiționale, credință, promisiuni în spectru metaforic, hiperbolic, polarizant.
Într-un fel, și turcii plecați în Europa, și românii plecați în Europa par semnificativ mai sensibili la “poezie” decât conaționalii rămași acasă, deși de adaptați sunt bine adaptați la traiul pragmatic al vieții în Occidentul “decadent”. Și-au însușit ca la carte cam toate obiceiurile locului: cunosc parcă mai intim valoarea banului, știu parcă mai bine ce sunt acelea competitivitate și seriozitate, merg în vacanțe. Una peste alta, sunt extrem de bine conectați la realitatea din țara-gazdă vest-europeană și în același timp nesănătos de decuplați de realitatea din țara de origine.
E drept, forțele politice pentru care turcii și românii din Europa au preferat în număr mare să își dea votul – autocratul Erdogan, respectiv extremistul Simion – au fost și acelea care au lucrat cu cel mai mult zel și sistematic cu diaspora.
În cazul Turciei, Erdogan a făcut-o pentru că la el au fost și pâinea, și cuțitul. Căci în cazul Turciei, opoziția, oricât s-ar fi zbătut, nu ar fi putut în veci să concureze puterea la capitolul resurse și pârghii de penetrare.
În cazul României, în schimb, situația a fost semnificativ diferită, căci totul a ținut în primul rând de fler și zel, resursele nereprezentând o problemă reală.
AUR s-a concentrat ani la rând și extrem de puternic pe a avea o copleșitoare prezență fizică, narativă și mediatică printre românii din diaspora, iar asta nu doar în scurtele perioadele de campanie, ci și lungile perioade dintre alegeri. Celelalte partide, în schimb, au tratat acest prețios bazin electoral – diaspora – cu o lene și-o lipsă de imaginație care practic au făcut istorie. Istorie proastă, desigur!
De altfel, acest aspect ar trebui să devină imediat după alegerile de duminică, indiferent de rezultatul lor, o temă majoră de discuție în zona civică și în zona politică (în speță în rândul partidelor care se declară pro-europene).
Căci poți acuza AUR și pe Simion de nenumărate chestiuni grave, dar nu și de ignorarea românilor plecați afară. După cum, poți lăuda în neștire virtuțile celorlalte partide, mai ales când le compari cu AUR și cu Simion, dar nu le poți trece cu vederea absența (pe fond, iar nu pe formă și sesiuni fast-foto) din diaspora română chiar și din aceea aflată atât de aproape de casă, precum cea din Europa.
În Turcia, la scrutinul de acum exact doi ani, contribuția diasporei a contat enorm în victoria lui Erdogan. Și a fost cu atât mai prețioasă cu cât liderul turc se afla acea vreme în cea mai vulnerabilă situație din lunga sa domnie, economia fiind răvășită, inflația uriașă, lira se pipernicise, corupția era vizibilă din cer și a fost încă și mai bine expusă de tragedia produsă de cel mai puternic seism înregistrat în ultimii peste 80 de ani, seism care a avut loc cu doar trei luni înainte de scrutinul prezidențial.
Știm ce a urmat în Turcia după victoria lui Erdogan în acele alegeri în care ar fi putut foarte bine să și piardă dacă în rândul turcilor din țară și a celor de afară ar fi existat doar un pic mai multă înțelepciune: speriat de cât de aproape trecuse glonțul, regimul a strâns și mai tare hamul în care ținea populația, iar anul acesta a comis inimaginabilul – l-a arestat și scos din orice viitoare cursă electorală pe singurul candidat care constituia un pericol real pentru realegerea lui Erdogan la următorul scrutin prezidențial. E drept, și contextul internațional a ținut cu autocratul de la Ankara, i-a alimentat pur și simplu îndrăzneala.
Aviz, așadar, amatorilor și în contextul turul doi al prezidențialelor din România! De luni încolo, viitorul va fi ori, ori:
- Ori vom continua să trăim în țara asta imperfectă, dar păstrând măcar șanse teoretice la a o face mai puțin imperfectă în următorii cinci ani.
- Ori vom continua să trăim într-o țară care, având în vedere promisiunile și planurile binomului Simion-Georgescu, se pregătește să eșueze dramatic, îndepărtându-se la ani-lumină de tot ceea ce este esențial: UE, NATO, economie cât de cât stabilă pe plan intern și integrată european, democrație, libertate, stat de drept. Și nu neapărat pentru următorii cinci ani, ci e posibil să fie astfel pentru un orizont mult mai larg de timp.
Poate că românii din diaspora sunt mai nou atât de înclinați spre extremiștii anti-occidentali, reprezentați duminică la urne de George Simion, din tot felul de motive “sufletești”: nostalgii, frustrări, sentimente patriotice excentrice cultivate de “poeziile” excentrice spuse non-stop de către extremiști.
Probabil este și faptul că s-au simțit bine fiind atât de profund și sistematic băgați în seamă, ca și măguliți de către Simion și AUR, în contrapartidă simțindu-se atât de rău fiind ignorați, poate uneori sfidați, de celelalte partide, partidele pro-Vest.
Și poate că ar mai fi ceva. Poate că, în subconștient cel puțin, ei, cei plecați, spre deosebire de ceilalți, conaționalii rămași acasă, se simt cumva la adăpost chiar dacă lucrurile vor lua o întorsătură teribilă în țară după votul de duminică.
Până la urmă, ei, românii din diaspora, vor continua după 18 mai să trăiască tot în Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie, iar nu în România.
Vor continua să aibă cam aceleași bucurii personale și supărări personale, indiferent dacă rezultatului votul de la prezidențiale va fi unul dezastruos pentru țara de origine.
Până la urmă, nu ei vor trăi sub bagheta directă a tandemului Simion-Georgescu, nu ei se vor întoarce în trecutul promis de cei doi, în trecutul cel mai sulfuros pe care România de fapt l-a mai trăit.
Va fi fix ca în cazul turcesc: votanții turci din diaspora, aceia care într-o proporție masivă i-au acordat votul lor lui Erdogan, continuă să se bucure de binefacerile traiului în democrația germană, în democrația franceză și în democrația olandeză. Conaționalii lor, în schimb, aceia rămași în Turcia, trăiesc azi într-o nenorocire încă și mai mare de țară decât acum doi ani, Turcia lui Erdogan.
În vreme ce pielea turcului din Germania, din Franța ori din Olanda a rămas catifelată după realegerea lui Erdogan, pielea turcului din Turcia, deja tabacită până la momentul acelui scrutin ratat, este azi infinit mai tabacită decât atunci.
Frați-frați, dar iată că pâinea e totuși pe bani!
- PS: Mă număr printre cei care recunosc că se simt frustrați văzând câți români din diaspora au votat pentru extremiștii pro-Putin din România. Dar în același timp, mă număr printre aceia care, chiar și așa, consideră că este neavenită, necinstită și periculoasă punerea în discuție a votului diasporei. Sau punerea în discuție a oportunității unor condiții cât mai generoase pentru facilitarea votului în diaspora. Cred cu tărie că orice cetățean român, indiferent unde trăiește sau muncește în momentul oricărui scrutin de anvergură națională, trebuie să aibă toate condițiile pentru a vota, trebuie stimulat să meargă la urne – votul e combustibilului legitimității și al democrației. Desigur, votul informat e garanția trăiniciei ambelor. Faptul că românii din România ar ști mai bine cum e cu votul decât românii din diaspora mi se pare o temă falsă. Cu extremiștii, dacă e să facem acum joncțiunea cu tema momentului, au votat destui români care trăiesc în țară. Cu pro-occidentalii au votat în trecut enorm de mulți români care trăiesc afară, chiar dacă de când a apărut AUR și tot acest filon extremist au basculat destui români din diaspora. Cred că vina principală pentru acest punct de inflexiune le aparține partidelor pro-occidentale care au dus o muncă execrabilă în ceea ce privește conectarea lor la diaspora și conectarea diasporei la țară și la interesul național autentic. După cum ziceam mai sus, AUR și Simion au fost extrem de prezenți și de activi printre românii plecați, iar coroborat cu lipsa de scrupule de scrupule binecunoscută a AUR și a lui Simion, aceștia din urmă și-au răspândit mai eficient mesajul otrăvit. Competitorii AUR și ai lui Simion, în schimb, au strălucit prin absență sau, în cel mai bun caz, printr-o prezență ștearsă, iar mesajul lor nu a mai ajuns în diaspora decât cel mult în porții nesățioase. Soluția este, evident, simplă: partidele pro-occidentale să învețe lecția AUR, iar românii din diaspora să învețe totuși lecția Turciei. Toată lumea ar avea de câștigat, toată România ar putea deveni la un moment dat mai bună.
