Parlamentul de la Budapesta, atac frontal la adresa președintelui Iohannis: Condamnăm declarațiile antimaghiare ale șefului statului român

Afirmațiile recente ale președintelui României, Klaus Iohannis, privind maghiarii sunt deosebit de potrivite pentru instigare la ură, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe, Levente Magyar, în cadrul Comisiei de politică externă a Legislativului de la Budapesta, scrie oficiosul guvernamental Magyar Nemzet, citată de Rador.

Membrii comisiei au adoptat în unanimitate o rezoluție în care condamnă declarațiile antimaghiare ale șefului statului român şi se angajează pentru susținerea instituției autonomiei.

Levente Magyar a subliniat: datorită originii sale germane, toată lumea a așteptat cu nădejde președinția lui Iohannis, iar minoritatea maghiară din România l-a votat într-un număr important atât în prima, cât și în a doua rundă a alegerilor.

Secretarul de stat a amintit de declarațiile recente ale președintelui României, care a acuzat Partidul Social Democrat (PSD) că vrea să dea Transivania maghiarilor, în timp ce Guvernul român luptă eroic împotriva coronavirusului. Levente Magyar a menționat, totodată, că șeful statului român a salutat PSD în limba maghiară.

Președintele României a subliniat că aceia care negociază cu maghiarii și nu adoptă o poziție fermă de refuz în ceea ce privește chestiunile maghiare, sunt trădători de țară. Potrivit secretarului ungar de stat, declarațiile lui Klaus Iohannis nu pot fi considerate doar un gest retoric de politică internă, deoarece acestea pot avea consecințe considerabile și sunt deosebit de potrivite pentru instigare la ură.

La mijlocul anului 2020, în România tonul antiminoritar a fost ridicat la cel mai înalt nivel, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii ani. Levente Magyar s-a referit și la „tradiția” românească, şi anume că, dacă există o problemă, cartea maghiară este întotdeauna potrivită pentru a distrage atenţia publicului de la problemele reale.

Poate fi de așteptat ca România să aibă probleme foarte grave în această vară, a subliniat oficialul ungar, care a numit cele întâmplate drept o prevestire rea pentru următoarele luni. „Dorim să dezvoltăm relațiilor româno-ungare, dar nu renunțăm la sprijinul maghiarilor din afara granițelor Ungariei și la apărarea acestei comunități de tot felul de atacuri”, a precizat Levente Magyar.

Președintele Comisiei de politică externă, Zsolt Németh (FIDESZ), a semnalat că și o comisie din Parlamentul României va înscrie pe ordinea de zi această chestiune, cu sprijinul social democraților, probabil săptămâna viitoare.

Zsolt Németh și-a exprimat regretul că rezultatele pozitive obținute în ultimii ani au căzut victime ale unei astfel de furtuni. Potrivit președintelui Comisiei de politică externă, România trebuie să lupte, în acelaşi timp, cu două tipuri de virus: cu noul tip de coronavirus și cu vechiul tip de virus, cel şovinist.

A apărut un nou purtător de virus, în persoana șefului statului român, a afirmat Zsolt Németh, potrivit căruia cele întâmplate prezintă riscul ca în situația minorităților să se producă o schimbare defavorabilă faţă de actualul status quo.

Zsolt Németh a mai spus că Iohannis (reales în funcție în 2019) nu poate prezenta niciun rezultat semnificativ, constituțional. România urmărește părtinitor momentul în care Ungaria este supusă presiunii internaționale.
Barna Zsigmond (FIDESZ) a atras atenția asupra faptului că, după prima sa declarație, Iohannis a continuat şi a confirmat cele spuse anterior. A fost curios să vadă care vor fi următorii pași?

Attila Mesterházy (Partidul Socialist Ungar, MSZP) s-a întrebat, de asemenena, ce măsuri au fost luate, respectiv ce planifică Ministerul român de Externe, ce strategie comună vor putea implementa în acest domeniu împreună cu UDMR.

Lőrinc Nacsa (Partidul Popular Creştin Democrat, KDNP) a spus despre cele întâmplate că a fost o campanie plănuită din timp, ceea ce este un factor care agravează în mod special circumstanțele.

Prin declarația președintelui Româniai au fost falsificate faptele, a adăugat deputatul KDNP.

Hajnalka Juhász (KDNP) a atras atenția asupra obligativității internaționale ale României. Deputata a considerat că este trist că, în timp ce Ungaria a fost atacată din cauza legii anticoronavirus, președintele Consiliului Europei nu se exprimă în această chestiune.

Kolomon Brenner (Jobbik) a calificat declarația președintelui român drept scandaloasă, menționând că, după alegerea sa în funcția de președinte al României, mulţi maghiari din Transilvania au crezut că țara va avea un președinte mai prietenos în raport cu tradițiile românești.

În răspunsul său, Levente Magyar a pecizat: Toată lumea vede exact ceea ce se întâmplă, deoarece tradiția este de a „lăsa problemele să fiarbă”. Secretarul de stat a considerat că tăcerea Consiliului Europei este una din cele mai scelerate în această chestiune.

Levente Magyar a mai menționat că în contextul gestionării epidemiei au existat momente pozitive cu România, dar impresia sa este că partea română caută acele puncte de care poate fi atașată narațiunea: politica maghiară reprezintă un pericol.

Răspunzând la o întrebare, Levente Magyar a precizat că în această chestiune nu s-au angajat în corespondențe cu Ministerul român de Externe; premierul și minisrul de externe au dat doar câte o declarație.

Comisia de politică externă a Parlamentului ungar a adoptat o rezoluție cu privire la acest subiect. Zolt Németh a declarat după ședința comisiei că în opinia lor, autonomia este un interes al tuturor și este evident că se formează o cooperare tot mai extinsă.

Zsolt Németh a lansat un apel preşedintelui României, solicitând să nu obstrucționeze, ci să contribuie la realizarea unui climat de înțelegere. În rezoluție, membri comisiei se angajează să continue cooperarea româno-ungară, considerând că sunt condamnați la cooperare, Ungaria fiind poarta vestică a României și dincolo de situație privind drepturile maghiarilor din Transilvania au multe interese comune.

Este o atitudine foarte iresponsabilă din partea președintelui României că tocmai acum pune în pericol cooperarea, a spus Levente Magyar, menționând că cele două țări au colaborat foarte bine în lupta împotriva epidemiei de coronavirus.

Președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta a subliniat că va trimite rezoluția comisiilor partenere din România, președinților celor două camere din Legislativul român, secretarului general al Consiliului Europei, președintelui Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, OSCE și NATO.

Sursa: Magyar Nemzet/ Rador/ Traducerea: Rozália Gănciulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here