Paul Pelosi, soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor, pus sub acuzare pentru conducere sub influenţa alcoolului

Soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a fost pus sub acuzare joi pentru conducere sub influenţa alcoolului, la câteva săptămâni după ce a fost arestat pentru suspiciune de conducere în stare de ebrietate în comitatul Napa din California, a anunţat procurorul districtual al comitatului menţionat, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

La sfârşitul lunii mai, Paul Pelosi, în vârstă de 82 de ani, a fost plasat în arest în Centrul de detenţie al comitatului Napa. El a fost eliberat din arest după ce a promis că se va prezenta în faţa Napa County Superior Court pe 3 august.

Potrivit Patrulei de Autostrăzi din California, Pelosi se afla la volanul un automobil Porsche, fabricat în 2021, şi încerca să traverseze o şosea, când vehiculul său a fost lovit de un Jeep condus de un bărbat de 48 ani. Nicio persoană nu a fost rănită, a indicat patrula.

Legea din California interzice şoferilor să conducă un vehicul cu o alcoolemie de peste 0,08 grame/decilitru.

În cazul lui Paul Pelosi, proba de sânge recoltată la puţin peste două ore după accident indica o alcoolemie de 0,82 la mie, a indicat biroul procurorului districtual.

Soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor nu a putut fi contactat pentru pentru comentarii.

Nancy Pelosi se afla duminică în statul Rhode Island pentru a ţine un discurs inaugural la Universitatea Brown.

Purtătorul său de cuvânt a declarat că „nu va comenta această chestiune privată”.

Nancy şi Paul Pelosi sunt căsătoriţi din 1963.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here