Pensionar cu dizabilități, adept al mișcării „Cetățenii Sovietici”, arestat și acuzat de plănuirea unui complot pentru răsturnarea guvernului

Un pensionar rus cu dizabilități, care face parte dintr-o mișcare conspiraționistă ce crede că URSS încă există, a fost plasat în arest la domiciliu de autoritățile din Omsk, fiind acuzat de planificarea unui complot pentru răsturnarea guvernului, scrie The Moscow Times.

Vladimir Beskhlebnyi (72 de ani) este acuzat de crearea unui grup extremist, fiind pasibil de 10 ani de închisoare. Grupul la care fac referire autoritățile din Omsk este „Cetățenii Sovietici”, o mișcare de adepți ai teoriei conspirației care și-a luat avânt pe fondul pandemiei de Covid-19.

Mișcarea „Cetățenii Sovietici” crede că URSS, de fapt, încă există și că ei sunt cetățenii Uniunii, considerând Federația Rusă o companie privată offshore înregistrată în statul american Delaware, controlată de guvernul american și care ocupă ilegal teritoriul de drept al Uniunii Sovietice. Neconsiderându-se legați de legislația rusească, „Cetățenii Sovietici” s-au organizat în structuri guvernamentale paralele care imită vechile instituții sovietice.

Considerându-se cetățeni sovietici, adepții mișcării invocă politicile paternaliste ale URSS și refuză să plătească facturi, taxe sau amenzi, susținând de asemenea că au dreptul la locuințe gratuite și la pensii mai mari.

„Merge sprijinindu-se în baston din cauza unui accident de mașină din urmă cu câțiva ani. Agențiilor noastre nu li se pare puțin absurd să-l suspecteze că dorește să preia puterea?”, a declarat pentru Novaya Gazeta un alt membru al mișcării „Cetățenii Sovietici”, Vladimir Zhigalin.

La rândul său, Zhigalin este suspectat de „coordonarea” unei organizații extremiste într-un sătuc siberian izolat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here