Pentru al doilea an consecutiv, România organizează la Washington o săptămână dedicată aniversării Parteneriatului Strategic cu SUA

Sursa: Ambasada României la Washington

Pentru a marca aniversarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, Ambasada României la Washington va organiza, în perioada 7-13 iulie, o serie de evenimente de diplomaţie culturală, parte a unui program mai amplu desfăşurat anul acesta sub sloganul „România – SUA: Un parteneriat pentru viitor – Celebrăm talentul românesc”, informează miercuri Ambasada României în SUA într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.ro.

Astfel, în perioada 7-9 iulie, are loc ediţia a doua a celui mai mare festival românesc din Statele Unite, intitulat „Romanian Weekend at The Wharf”. Timp de trei zile, publicul american şi membrii comunităţii româno-americane se vor putea bucura de spectacole de dans popular şi concerte live, demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale, ateliere interactive, lecturi publice, prezentări turistice, expoziţii şi degustări culinare şi oenologice, organizate într-o zonă foarte populară pentru petrecerea timpului liber, situată pe malul râului Potomac, nu departe de Capitoliu.

Luni, 10 iulie, are loc, la National Press Club din capitala americană, o seară de celebrare a personalităţilor americane care au iniţiat şi sprijinit, de-a lungul istoriei sale de peste un sfert de secol, Parteneriatul Strategic.

Marţi, 11 iulie, va avea loc o seară dedicată palierelor Parteneriatului Strategic economic, de afaceri, tehnologie şi inovaţie.

Iar miercuri, 12 iulie, va avea loc în Congresul SUA un eveniment de celebrare a Parteneriatului Strategic, ca ancoră de stabilitate şi prosperitate în regiunea Mării Negre, potrivit comunicatului citat.

Printre invitaţii care vor lua parte la aceste evenimente se numără reprezentanţi ai administraţiei SUA, membri ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor, oficiali americani din mediile politic, economic, apărare, energie, educaţie.

În ultima zi, joi, 13 iulie, va avea loc o recepţie cu participarea membrilor aparatului legislativ din Congresul american.

Lansat la 11 iulie 1997, cu ocazia vizitei preşedintelui american Bill Clinton la Bucureşti, Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite este definit astăzi drept unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe a României, rămânând o bornă de referinţă în parcursul euro-atlantic al României din ultimul sfert de secol.

Agenda de evenimente a aniversării reflectă diversitatea dimensiunilor Parteneriatului Strategic şi lunga prietenie pe care România o împărtăşeşte cu Statele Unite, continuând să dezvolte şi să valorifice oportunităţile şi potenţialul semnificativ al relaţiei bilaterale, mai menţionează comunicatul Ambasadei României în SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here