Operațiunea Hidra | Percheziţii la adolescenţi din familii înstărite, care au în vândut droguri în Capitală şi pe litoral. Vlad Pascu și mama sa, printre cei audiați

Foto: INQUAM / Octav Ganea

Unsprezezece percheziţii au loc joi dimineaţă în Bucureşti fiind vizaţi adolescenţi proveniţi din familii cu posibilităţi materiale, care au în vândut şi consumat droguri în Capitală, precum şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre. Acţiunile sunt derulate în două cauze penale în care sunt cercetate infracţiuni de trafic ilicit de droguri, punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, precum şi infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei. Cei vizaţi au legătură cu Vlad Pascu, cel care, aflat sub influenţa drogurilor, a intrat cu maşina într-un grup de tineri la 2 Mai, ucigând doi dintre ei şi rănind alţi trei, afirmă surse apropiate anchetei. Comform anchetatorilor, sunt două cauze în care sunt implicaţi tineri din cercul de prieteni al lui Vlad Pascu, respectiv mama acestuia, care a fost dusă la audieri. La audieri ala DIICOT a fost adus şi Vlad Pascu, care a declarat că îi pare rău şi timpul nu mai poate fi dat înapoi, transmite News.ro.

UPDATE – Vlad Pascu a fost adus la DIICOT, de la Constanţa, unde se afla în arest în urma accidentului. El a afirmat, la insistenţele reporterilor, că îi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat şi că timpul nu mai poate fi dat înapoi.
UPDATE – Mama lui Vlad Pascu urmează să fie audiată la DIICOT săvârşirea de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, pentru ar fi încercat să şantajeze martori din cauza privind drogurile în care e implicat fiul său.
UPDATE – Surse apropiate anchetei afirmă că în una dintre cauze sunt implicaţi apropiaţi de-ai lui Vlad Pascu cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, care ar fi fost cazaţi în aceeaşi unitate de cazare, existând probabilitatea să fi consumat împreună substanţe stupefiante înaintea accidentului. De asemenea, este implicat şi distribuitorul lor.
Într-o a doua cauză, este vizată mama lui Vlad Pascu, acuzaţiile în acest caz fiind de săvârşirea de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, precizează sursele citate, potrivit cărora aceasta ar fi încercat să şantajeze martori din cauza privind drogurile în care e implicat fiul său.
UPDATE –  Conform DIICOT, percheziţiile au loc în două cauza.
”Într-o cauză, având ca obiect infracţiunea de trafic de droguri de risc, în care o persoană are calitatea de suspect, se efectuează un număr de 9 percheziţii domiciliare,  mai multe persoane urmând să fie aduse la audieri. În cea de a două cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, precum şi pentru infracţiuni privind regimul drogurilor, respectiv : punerea la dispoziţie a locuinţei in vederea consumului de droguri, trafic de droguri de risc şi mare risc, două persoane având calitatea de suspect”, precizează instituţia.

Faţă de un suspect cercetările sunt efectuate pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, iar pentru cel de al doilea pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de droguri.
”La această cauză s-a dispus reunirea unui dosar aflat pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, în care o persoană are calitatea de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc”, notează DIICOT.


La data de 14 septembrie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 11 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti, în două cauze penale, pentru investigarea unor infracţiuni de trafic ilicit de droguri, punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, precum şi infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei. ,,Operaţiunea Hidra”, derulată în această dimineaţă, vizează adolescenţi proveniţi din familii cu importante posibilităţi materiale, care şi-au desfăşurat activitatea în Bucureşti, precum şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival”, transmite IGPR.
Din cercetări a reieşit că cei în cauză ar fi specializaţi în distribuirea de cannabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar şi alte droguri sintetice, în diverse locaţii, restaurante şi cluburi de lux, majoritatea clienţilor drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanţi, persoane cu un potenţial financiar ridicat.
Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc şi mare risc la petreceri private, care au avut loc în diverse locaţii private din Bucureşti, la care, de asemenea, au participat persoane cu potenţial financiar ridicat.
Aceştia ar fi procurat drogurile în diferite modalităţi, fie prin intermediul unor dealeri, fie prin comenzi online.
De asemenea, poliţiştii vor pune în executare 3 mandate de aducere, precum şi mai multe citaţii, urmând ca persoanele în cauză să fie duse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri şi luarea măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here