Pitic în basmul gazului. Războiul și corupția au transformat ireversibil Gazprom într-o companie de rang trei

De
Universul.net
-

„M-aș dori foarte mult ca Gazprom să devină cea mai scumpă companie din lume”, visa Dmitri Medvedev în 2007, când conducea consiliul de administrație al companiei, iar acest lucru părea plauzibil întrucât în lista celor mai scumpe companii din lume, Gazprom se afla pe locul trei. La 15 ani distanță, se plasează între a patru și a cincea sută. În dolari, capitalizarea a scăzut de peste șapte ori, și nu este încă oprită. Chiar și în lista celor mai scumpe companii rusești, Gazprom este doar pe locul șase, recent fiind depășit de Gazprom Neft, propria sa filială. Investitorii îndrăgeau Gazprom pentru dividende, dar în 2022 acționarii nu le-au primit, pentru prima dată într-un sfert de secol. Bani au fost confiscați de stat. Nici în acest an nimeni nu se așteaptă la dividende, deoarece principala activitate a Gazprom a devenit nerentabilă. Problema nu rezidă doar în război și sancțiuni, ci și în corupția distructivă și în gestionarea incompetentă, scrie The Insider.

Gazprom, înainte de război

La sfârșitul anilor 1960, Germania a fost prima dintre țările occidentale care a început să dezvolte cooperarea cu URSS, încheind un acord denumit „Gaz contra țevi”. Drept rezultat, gazul moderat de ieftin din Rusia a contribuit la dezvoltarea sectoarelor cheie ale industriei germane: chimică, de construcții și alimentară. După Germania, și alte țări europene au devenit dependente de gazul rusesc. La jumătatea secolului, trei sferturi din exportul Gazprom și o treime din volumele sale se îndreptau către Uniunea Europeană. Cota de piață a companiei rusești pe piața europeană era de aproximativ 40%. Dependența reciprocă părea indestructibilă.

Înaintea declanșării invaziei pe scară largă, Gazprom livra în Europa aproximativ 150 miliarde de metri cubi de gaz pe an, prin mai multe rute:

  • Nord Stream – 1 – pe fundul Mării Baltice către Germania (capacitatea a două fire – 55 miliarde de metri cubi);
  • Iamal-Europa – prin Belarus în Polonia (33 miliarde);
  • Sistemul de transport al gazului din Ucraina (40 miliarde);
  • Firul Turkish Stream, pentru aprovizionarea Europei de Sud-Est (20 miliarde).

O a doua copie a primului Nord Stream, cu aceeași capacitate (55 miliarde), e vorba de Nord Stream 2, aștepta certificarea autorităților de reglementare germane.

Livrările Gazprom către Europa anterior războiului /
Infografic RBC

Și în timpul războiului

În primul an al invaziei declanșate de Rusia în Ucraina, exportul de gaz rusesc către Europa, conform estimărilor Institutului de Cercetări Energetice de la Universitatea Oxford, s-a redus la 63 miliarde de metri cubi. În acest an, se așteaptă doar 22 miliarde. Acest nivel este comparabil cu cel al Algeriei și Azerbaidjanului, iar cel mai mare furnizor de gaze pentru UE a devenit Norvegia.

În primele luni de după începerea războiului, Rusia a încercat să facă presiuni asupra Europei, restricționând sub diferite pretexte livrările de gaze. „Oponenții occidentali au emis atât de multe documente de sancțiuni, încât s-au încurcat deja în propriile lor capcane de sancțiuni”, s-a justificat șeful Gazprom, Alexei Miller. Ca rezultat, până în iunie 2022, livrările prin Nord Stream au scăzut cu 60%.

Pe 2 septembrie, Kremlinul, sub pretextul unor defecțiuni la turbine, a oprit complet exporturile prin Nord Stream, sperând să folosească acest lucru ca șantaj politic, dar deja pe 26 septembrie, trei din cele patru conducte ale Nord Stream au fost avariate în urma unui atac de diversiune, și s-a constatat că nu mai era cu ce să șantajeze: fizic, Gazprom nu mai putea să reia livrările (repararea infrastructurii este o afacere lungă și costisitoare).

În același timp, lovitura Gazprom la adresa afacerilor europene a fost dată prin cerința autorităților ruse de a trece la tranzacții în ruble cu clienții din țările pe care Rusia le numește „ostile”. Aproape niciunul dintre „ostili” nu a acceptat această condiție. Formal, contractele cu majoritatea consumatorilor europeni continuă să fie în vigoare, dar furnizarea de gaz a fost întreruptă.

Cantitatea modestă de gaze pe care Gazprom continuă să o livreze pe piața UE trece prin sistemul de transport al gazului din Ucraina (prin care gazele sunt primite de Austria, Ungaria și Slovacia, precum și de Ucraina însăși, folosind așa-numitul revers virtual) și prin „Turkish Stream” (Ungaria, Serbia, Grecia, Macedonia de Nord și câteva alte țări care nu fac parte din UE).

Ce s-a întâmplat cu veniturile Gazprom

Exporturile către străinătate îi aduceau Gazpromului o parte semnificativă din venituri, deoarece prețurile pentru Europa diferau de cele de pe piața internă și de cele din fostele republici ale URSS. China, devenită recent cel mai mare importator de gaze rusești, plătește, de asemenea, semnificativ mai puțin. Dacă prețul mediu pentru o mie de metri cubi în 2022 a fost de 984 de dolari pentru Europa și Turcia, atunci pentru China era doar 277 de dolari, potrivit agenției Bloomberg. În 2023, diferența va scădea, dar va rămâne semnificativă: 502 dolari comparativ cu 297 dolari.

La vârful panicii provocate de izbucnirea războiului, prețul pentru o mie de metri cubi în Europa a atins peste 3.800 de dolari, aproape de 20 de ori mai mult decât media din anii precedenți. Prețurile extrem de ridicate au permis Gazprom să încheie anul 2022 într-un mod rezonabil. Profitul net, conform standardelor internaționale de raportare financiară, a fost de 1,2 trilioane de ruble. Mai puțin decât în extrem de reușitul an 2021 (peste 2 trilioane), dar aproape de nivelul pre-pandemic. „Rezultatele solide au confirmat stabilitatea tuturor activităților grupului”, s-a bucurat Famil Sadîgov, vicepreședintele consiliului de administrație al Gazprom. Dar în 2023, conjunctura s-a schimbat – și nu mai era niciun motiv de bucurie.

Trecând la gazul natural lichefiat și reducând consumul, Europa a reușit să treacă iarna cu bine și fără Nord Stream. La mijlocul lunii noiembrie 2023, o mie de metri cubi costă deja puțin peste 500 de dolari, iar prețul mediu pe tot parcursul anului ar putea să fie chiar mai mic, prognozează agenția Fitch.

Ca rezultat, în acest an, principala afacere a Gazprom a înregistrat pierderi. Asemenea situații au mai avut loc doar în anii de criză 1998 și 2020. În prezent, rentabilitatea întregului grup este practic asigurată de Gazprom Neft.

Adio, Europa

Probabil că pentru Gazprom piața Europei de Vest a fost pierdută pentru totdeauna. Desigur, Vladimir Putin propune periodic reluarea livrărilor prin singura ramură supraviețuitoare a Nord Stream, dar este puțin probabil să nu înțeleagă că acest lucru nu va avea loc în timpul războiului. Însă chiar și în cazul în care conflictul se încheie, Gazprom ar avea dificultăți în a-și redobândi pozițiile pierdute. Șansele sunt mici chiar dacă se va schimba puterea în Rusia.

Problema este că încă dinaintea începerii războiului, UE a aprobat strategia de tranziție energetică „Fit for 55”, care presupune o reducere radicală a consumului de gaze în favoarea surselor de energie regenerabilă. Până în 2030, importul total de gaze ar trebui să fie de numai 236 miliarde de metri cubi. În plus, evenimentele din 2022 au demonstrat cât de periculos este să depinzi de un singur furnizor. Iarna trecută, Europa nu a înghețat, dar a plătit scump pentru asta. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei (AIE), renunțarea la gazele rusești a costat 270 miliarde de euro din cauza creșterii prețurilor.

Spre deosebire de Gazprom Neft și alte companii petroliere care au reușit să își reorienteze rapid fluxurile de export spre Est, Gazprom a devenit victimă a strategiei multianuale, pusă în aplicare încă din perioada sovietică, care se baza pe extinderea infrastructurii de conducte în direcția vestică. În timp ce în alte direcții încă nu s-au instalat conducte, Gazprom este nevoit să se confrunte cu scăderea vânzărilor și să reducă producția.

În 2022, producția Gazprom s-a redus cu 20%, adică cu peste 100 miliarde de metri cubi, iar în primele șase luni ale anului 2023 a scăzut cu încă 25%. Compania nu a investit niciodată sume semnificative în infrastructura pentru producția de gaz natural lichefiat, care ar putea fi livrat oriunde. Recuperarea acestor lacune, în condițiile existenței sancțiunilor, va fi dificilă. Construcția uzinei Gazprom de la Ust-Luga, unde se planifica procesarea anuală a 45 miliarde de metri cubi de gaz și producerea a 13 milioane de tone de GNL, a fost suspendată, deoarece un contractor american s-a retras din proiect.

Rămâne de făcut ceea ce Gazprom știe să facă bine: să pună noi conducte. În condițiile izolării în care Rusia singură s-a plasat, există puține direcții deschise.

De ce China nu va ajuta

Principalele speranțe ale Gazprom sunt, în mod previzibil, legate de China, care, conform prognozei Agenției Internaționale a Energiei (AIE), va absorbi aproape jumătate din creșterea consumului mondial de gaze în următorii cinci ani. „În viitorul apropiat, livrările prin conducte către China ar putea ajunge la nivelurile pe care le-am avut pentru exporturile în Europa de Vest”, a promis recent Alexei Miller. Însă acest lucru este puțin probabil să se întâmple.

Principalul traseu pentru exportul gazului rusesc către China este conducta de gaz Puterea Siberiei. În 2022, Rusia a livrat prin aceasta 15,5 miliarde de metri cubi. Până în 2025, volumul trebuie să atingă planul de 38 miliarde. Gazprom ar putea începe să furnizeze încă 10 miliarde pe an de la zăcămintele din proiectul Sahalin-3, prin conducta de gaz Sahalin-Habarovsk-Vladivostok, de la care până în 2027 se va construi o ramură către China. Toate acestea nu rezolvă nici pe departe problema celor 150 de miliarde de metri cubi pierduți din cauza rupturii cu Europa.

Sursa: The Insider

Miller va putea să-și îndeplinească promisiunea dacă va fi construit gazoductul Puterea Siberiei-2, proiectat pentru transportul a 50 de miliarde de metri cubi de gaz din Districtul Autonom Iamalo-Neneț din Rusia în China, prin Mongolia. Un memorandum privind construcția acestuia a fost semnat încă din 2006, dar până în prezent nu există un acord final.

Pe de o parte, China este interesată de proiect – gazele furnizate prin Puterea Siberiei-2 sunt necesare pentru dezvoltarea regiunilor defavorizate din nord-estul țării. Pe de altă parte, China a luat în considerare experiența nefericită a Europei și construiește un sistem diversificat de aprovizionare, în care un rol semnificativ este acordat gazelor naturale lichefiate (GNL), explică experții consultați de Bloomberg.

De asemenea, nu are nicio grabă. „Poate să aștepte până în 2025–2026, când pe piață ar trebui să intre volume semnificative noi de GNL din SUA și Qatar”, explică expertul independent Serghei Vakulenko. „Acest lucru nu numai că poate reduce prețurile, ci și poate face [principalii furnizori de gaze prin conducte] Turkmenistan și Rusia chiar mai concilianți decât sunt acum”.

Spre deosebire de China, Gazprom nu dispune de timp. Experții de la Institutul Oxford pentru Studii Energetice consideră că există doi-trei ani pentru a relua strategia de export. În caz contrar, pentru a compensa veniturile pierdute ale Gazprom, guvernul va trebui să majoreze prețurile la gaz pentru consumatorii din țară. Acest scenariu pare acum cel mai realist.

Cum a fost subminat Gazprom de corupția sistemică

Gazprom ar fi putut supraviețui mai ușor cataclismelor din politica externă dacă ar fi fost cu adevărat o companie modernă și eficientă, dar acest lucru a fost împiedicat de corupția sistemică și extinsă. Potrivit analistului de petrol și gaze Mihail Krutihin, corupția nu doar că a absorbit o parte semnificativă din venituri, dar a și condus la decizii strategic greșite:

  • Gazprom – o puternică companie comercială, deținând 16% din rezervele mondiale și 71% din cele rusești de gaze naturale. Deține drepturi de monopol asupra exportului de gaze prin conducte din Rusia și controlează peste 175.000 de kilometri de conducte de gaze – cea mai mare rețea din lume. Cu toate acestea, în afară de Gazprom-ul de paradă și oficial, mai există o entitate, celebră nu pentru succesele sale în domeniul muncii și comerțului, ci pentru corupția sa.
  • Din cauza acesteia, proiectul grandios Ștockmanovskoe din Marea Barenț, la care au colaborat Gazprom, compania norvegiană Statoil și compania franceză Total și care avea ca scop să cucerească până la 10% din piața gazului din SUA, s-a soldat cu un eșec. Oficial, s-a spus că principalele obstacole au fost costurile ridicate ale unor lucrări fără precedent de complexe, sistemul fiscal rusesc și, cel mai important, „revoluția șisturilor” din SUA, care a lăsat fără piață gazul din Ștokmanovskoe. Dar încă o cauză semnificativă era clară pentru toți.
  • „Costul extrem de ridicat al lucrărilor tehnologice nu le-a permis angajaților de la Gazprom să recurgă la practica obișnuită de supraestimare a bugetului, în interese egoiste”, mi-a spus unul dintre foștii conducători ai Statoil. „Și, deoarece controlul exercitat de partenerii străini nu le-a oferit această oportunitate, iar factorii ruși nu aveau niciun interes material personal în proiect, au pus frână pe proiectul Ștokman”.
  • În proiectele în care Gazprom nu a fost împiedicat de martori străini, bugetele s-au umflat, iar o parte semnificativă a fost atrasă de corupți (…). Potrivit calculelor lui Mihail Korcemkin de la East European Gas Analysis, cheltuielile pentru instalarea unui kilometru mediu de conductă de gaze de la Gazprom erau de trei ori mai mari decât cele ale proiectelor străine similare ca dificultate și condiții.
  • Nu putem spune că practicile corupte au apărut abia odată cu venirea lui Alexei Miller în companie, în mai 2001, un om care a fost „mâna dreaptă” a lui Vladimir Putin încă din vremea administrației din Sankt Petersburg (vă amintiți povestea omului de afaceri Maxim Freidzon despre cum Putin scria suma șpăgii pe o hârtie și „banii îi lua Leșa Miller”?) Precedentul director al Gazprom, Rem Vahirev, reușise să-și pună în valoare abilitățile prin transferul activelor companiei în mâinile prietenilor săi și chiar încercase să preia sub control personal până la 30% din Gazprom. Succesorul său a mutat practicile corupte într-o altă direcție și le-a ridicat la un nivel înalt de stat.
  • Sub noua conducere, compania a început să cheltuiască sume colosale pentru mega-proiecte care erau anticipat nerentabile, precum Puterea Siberiei, un nou coridor de transport de gaze din Iamal, conducta Sahalin-Habarovsk-Vladivostok” și altele. Este dificil să-i înțelegem pe inițiatorii unor astfel de inițiative, dacă nu luăm în considerare interesele antreprenorilor care gestionează sumele de miliarde alocate de„Gazprom: persoane apropiate de Putin, precum cei din familia Rotenberg și Kovalciuk, Timcenko și alții. Este posibil ca acești antreprenori să se fi folosit de iluziile geopolitice ale lui Putin, care visa la exportul de gaze în China, la ocolirea Ucrainei cu Nord Stream și South Stream, sau la controlul asupra Arcticii, și să-i fi livrat președintelui idei absurde, dar avantajoase pentru ei. Sau poate că Putin era pur și simplu implicat în aceste planuri absurde.
  • În industrie circula o poveste despre cum Putin i-a adunat pe proprietarii a patru companii producătoare de tubulatură și le-a cerut să dezvolte producția de țevi de diametru mare pentru conducte de gaz, cu scopul de a „înlocui importul” de produse din Germania, Japonia și Ucraina. Antreprenorii au fost uimiți: erau necesare investiții masive, iar cererea care să justifice astfel de cheltuieli nu se vedea în Rusia. Președintele, mai spune bârfa, i-a asigurat că va exista o cerere, iar unul după altul au început proiecte mega-nesolicitate, necesare doar pentru specialiștii în redistribuirea fondurilor alocate.
  • Au avut de câștigat atât producătorii de țevi, cât și constructorii de conducte de gaze. Însă cheltuielile pentru proiecte nerentabile au fost și sunt acoperite din fondurile Gazprom, inclusiv din veniturile din exportul de gaze, care ar fi putut merge către bugetul federal și nevoile populației. De fapt, vedem aici funcția„Gazprom ca mecanism de transfer al banilor statului (având în vedere că Gazprom aparține statului în proporție de jumătat, chiar dacă este condusă personal de Putin) în buzunarele prietenilor președintelui – antreprenorilor și managerilor Gazprom.
  • Îndeplinirea dorințelor președintelui pe seama fondurilor Gazprom este bine remunerată. Suma recompenselor materiale ale lui Miller și a cercului său apropiat cresc fără să țină cont de situația reală a companiei. Cheltuielile neproductive (aparent nici ele lipsite de mită) cresc – fie pentru un zgârie-nori din Sankt Petersburg, fie pentru cluburi sportive în Rusia și peste hotare, fie pentru auto-promovare și mass-media coruptă. Consiliul de administrație al companiei, care ar trebui în principiu să controleze activitatea managementului, în interesul acționarilor, a devenit demult o ștampilă tip „aprobat” și o sursă de venit pentru apropiații lui Putin.
  • Sfârșitul risipei de fonduri în scopuri infracționale nu se vede – și nocivitatea acestei practici pentru Gazprom devine tot mai evidentă în condițiile în care, din dorința  președintelui, compania și-a abandonat principala piață de export, Europa, și este nevoită să oprească producția din acest motiv. Dividendele trebuie uitate, deoarece Gazprom trebuie să finanțeze finalizarea proiectului Puterea Siberiei și nu este exclus să înceapă un alt megaproiect monstruos de costisitor, Puterea Siberiei-2, așa cum a ordonat Putin, care nu este oprit nici măcar de lipsa de interes a chinezilor pentru această idee.
  • Conducerea personală a Gazprom de către Putin (Miller este considerat „poștaș” în companie, doar transmite ordinele prezidențiale consiliului de administrație) rămâne sursa de îmbogățire pe cont propriu. Dar, în același timp, ea duce „bunurile naționale” spre un colaps financiar.

Statul capturat. Cum și-a consolidat Orban puterea folosind metoda lui Putin

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here