În ciuda istoricului său neoliberal, candidatul la președinția argentiniană are o dungă autoritară, notează The Economist.
<< Argentina are nevoie de salvare. Inflația anuală este de 113%. Valoarea neoficială a peso-ului în raport cu dolarul s-a redus la jumătate în acest an. După decenii de gestiune economică defectuoasă, în principal sub administrațiile peroniste, argentinienii sunt sătui de politicienii lor venali și incompetenți. Nemulțumirea a contribuit la propulsarea lui Javier Milei, care se descrie ca libertarian și „anarho-capitalist” și care a intrat în Congres abia în 2021, în fruntea alegerilor prezidențiale din octombrie. El poate părea excentric până și după standardele politicii argentiniene: se spune că a angajat un medium pentru a intra în legătură cu spiritul mastiff-ului său decedat, Conan.
Cu toate acestea, Milei vorbește în termeni convingători. Este profund înrădăcinat în economia neoliberală, așa cum arată într-un interviu de trei ore acordat The Economist. Dorește privatizarea tuturor companiilor de stat sclerozate, dolarizarea economiei și reducerea deficitului țării la zero încă din primul an. Modelele sale politice și economice, susține el, sunt Australia, Israel, Irlanda și Noua Zeelandă. Ani în șir, într-o Argentină umflată și etatistă, discuțiile despre capitalismul de piață liberă garantau pierderi de voturi. Încercările anterioare de liberalizare au eșuat toate. Chiar și așa, dacă Milei câștigă alegerile de luna viitoare, țara ar putea deveni din nou, teoretic, un laborator pentru idei entuziasmante care promovează dinamismul.
Această publicație ar fi încântată dacă dl. Milei ar introduce în Argentina o nouă eră a liberalismului. Însă pare puțin probabil. Politicile sale sunt slab gândite. În loc să construiască un consens, va avea dificultăți în guvernare. Iar dacă l-ar frustra, se tem unii argentinieni, se poate concepe că ar deveni autoritar.
Propunerea sa de a renunța la moneda națională în favoarea dolarului este la prima vedere atrăgătoare. Și alte țări au făcut-o, printre care Ecuador și El Salvador, iar economia Argentinei cu siguranță are nevoie de reforme îndrăznețe. Dolarizarea ar reduce imediat inflația și ar pune capăt fluctuațiilor cursului de schimb, care provoacă haos în comerț. Cu toate acestea, într-un astfel de sistem, băncile și gospodăriile argentiniene ar avea nevoie de rezerve de dolari pentru a funcționa, ceea ce dl. Milei nu are cum să le asigure. În prezent, Argentina nu poate să-și achite nici măcar datoriile către FMI, cel mai mare creditor al său (folosind în acest scop yuan împrumutat de la China).
Pe termen mediu
Mai mult, deși dolarizarea ar opri statul să emită bani, nu ar restrânge automat politica fiscală risipitoare a Argentinei. Politicienii ar încerca în continuare să împrumute prea mult, și nu ar exista o bancă centrală pentru a dilua datoria. Consolidarea fiscală ar necesita voință politică, lucru pe care Argentina rar l-a demonstrat în trecut. Pentru a complica lucrurile, Argentina este pe punctul de a intra în incapacitate de plată, iar dolarizarea ar face această situație chiar mai dureroasă, deoarece nu ar exista un creditor de ultimă instanță dacă banca centrală a Argentinei ar dispărea împreună cu peso-ul.
Următorul președinte va trebui cu siguranță să meargă cu mâna întinsă la FMI, iar aceasta este genul de sarcină delicată și diplomatică pentru care Milei pare să nu aibă temperamentul potrivit. Cel mai apropiat consilier al său pare să fie sora lui. Face afirmații incendiare despre adversarii săi. A sugerat că un fost consilier prezidențial ar trebui decapitat. Este fan al lui Jair Bolsonaro, fostul președinte populist al Braziliei, care a copiat din tacticile antidemocratice ale lui Donald Trump. Pare să creadă în teorii ale conspirației despre manipularea alegerilor în Brazilia și, mai îngrijorător, a celor de acasă. Cu toate că s-a clasat pe primul loc în alegerile primare din Argentina, el susține că i-au fost „furate” 5% din voturi.
Viziunea lui Milei asupra istoriei este și ea îngrijorătoare. Partenerul său de candidatură, fost avocat al unor soldați acuzați de atrocități în timpul dictaturii militare din Argentia perioadei 1976-1983, mai degrabă subliniază acțiunile de violență ale gherilelor de stânga, gherile care au luptat împotriva juntei, decât actele mai sângeroase ale juntei înseși. Milei spune că „ambele părți au comis crime”, o afirmație pe care civilii libertarieni nu o găsesc liniștitoare. Nechibzuit, pripit și straniu: puțin din cele referitoare la Milei sugerează că el ar fi salvatorul de care Argentina are nevoie. >>
