Poliția a emis ordin de protecţie împotriva unei femei care a fost filmată în timp ce își bătea fetița de 2 ani

Poliţiştii au emis un ordin de protecţie împotriva unei femei din Constanța, după ce în spațiul public au apărut imagini cu aceasta în timp ce își bătea și amenința cu moartea fetița de 2 ani. Totodată, împotriva mamei agresoare a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru violenţă în familie.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, sâmbătă seara, că în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care se observă cum o femeie agresează o fetiţă, poliţiştii au început verificările.
În cursul zilei de astăzi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa au luat la cunoştinţă despre imaginile de pe o reţea de socializare şi au demarat verificările în cauză, stabilind identitatea persoanei. Este vorba despre o femeie, de 29 de ani, din municipiul Constanţa, iar minora agresată, în vârstă de 2 ani, este fiica acesteia. Din primele cercetări, se pare că filmarea ar fi din luna decembrie a anului 2021. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, totodată fiind emis, pe loc, un ordin de protecţie provizoriu împotriva mamei„, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, poliţiştii au înştiinţat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Constanţa, iar întrucât tatăl nu se află în ţară, minora şi fraţii acesteia, de 5, respectiv 8 ani, au fost preluaţi de reprezentanţii instituţiei, în vederea dispunerii măsurilor de protecţie socială.
Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun. Activităţile au beneficiat de sprijinul Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiei din Poliţia Română, precum şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău„, se mai spune în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here