Poliția Română l-a pierdut pe Mladin, șeful mafiei țigărilor din Arad. Este a doua când se întâmplă

Cosmin Mladin, presupusul lider al contrabandiștilor de țigări din Arad, a fost pierdut a doua oară de autoritățile române. Acesta a fost dat în urmărire naţională, luni, nefiind găsit la casele sale pentru a fi dus în arest.

Cosmin Mladin este de negăsit după ce, în urmă cu doar câteva zile, se predase Poliției.

Imediat după ce Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Mladin, dar şi a unui asociat al acestuia – Daniel Copil, poliţiştii arădeni i-au căutat pe cei doi la domiciliu şi în alte locuri.

„Poliţiştii arădeni au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis la data de 26 iulie a.c. de magistraţii Tribunalului Bucureşti, pe numele unui bărbat de 40 de ani, din Pecica, cercetat pentru mai multe infracţiuni. Acesta a fost depistat pe raza localităţii Pecica, urmând a fi preluat de poliţiştii de investigaţii criminale în vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse de instanţă”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Cel ridicat de poliţişti este Daniel Copil, în timp ce Cosmin Mladin este căutat în continuare, potrivit Agerpres.

Poliţia Română a postat pe pagina sa oficială de internet faptul că Mladin, în vârstă de 35 de ani, este dat în urmărire.

„Posedă mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, contrabandă şi spălare de bani”, anunţă Poliţia Română.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Arad, în tot judeţul au fost formate filtre rutiere, în încercarea de prindere a fugarului.

Numele lui Cosmin Mladin este legat de traficul de ţigări de contrabandă, presa locală şi naţională numindu-l lider al acestor afaceri ilegale în judeţul Arad.

Arestarea în lipsă a lui Mladin are legătură cu o anchetă care s-a soldat cu 157 de percheziţii desfăşurate, în 13 iulie, de Poliţia Română şi DIICOT. Percheziţiile au avut loc în municipiul Arad şi în alte opt judeţe, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, format din circa 100 de persoane, specializat în contrabandă cu ţigarete şi spălare de bani.

„În cursul anului 2017, în municipiul Arad a fost constituit un grup infracţional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferenţa semnificativă a preţului de piaţă a ţigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, faţă de preţul celor din spaţiul Uniunii Europene, ar fi achiziţionat cantităţi importante de ţigarete, pe care le-ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal şi comercializarea lor în România şi alte ţări vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului şi obţinând sume impresionante de bani”, informa un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române transmis în 13 iulie.

Ţigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia ar fi fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport, controlate de segmentul extern al grupării – cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare, unde erau descărcate de către membrii grupării.

„O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) şi, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia, autorităţile engleze reuşind să captureze, până în prezent, ţigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline”, mai arăta sursa citată.

După percheziţii, 23 de persoane au fost reţinute, iar anchetatorii au instituit sechestre pe 622 de autoturisme, capete de tractor şi semiremorci, 357 de suprafeţe de teren intravilane şi extravilane, 50 de imobile (apartamente şi case de locuit), dar şi asupra acţiunilor sau părţilor sociale deţinute la 18 societăţi comerciale. Au fost ridicate 27.200 de ţigarete, trei arme de vânătoare, precum şi sumele de 301.950 de lei, 101.015 de euro şi 35.880 de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here