<< De la bugetul de anul viitor până la sustenabilitatea datoriei, Bruxelles-ul și piețele urmăresc îndeaproape sondajele italiene >>, scriu Paola Tamma și Johanna Treeck, pentru Politico.eu.
<< Demisia bruscă a prim-ministrului Mario Draghi din fruntea guvernului instabil al Italiei cu jumătate de an mai devreme decât era planificat creează probleme pentru agenda economică a Europei, de la schimbarea regulilor fiscale ale UE până la implementarea reformelor în cadrul programului comun de reducere a datoriei din pandemie.
Cu excepția surprizelor, o coaliție de dreapta care unește Forza Italia de centru a lui Silvio Berlusconi, Liga de dreapta a lui Matteo Salvini și Frații post-fasciști ai Italiei ai Giorgiei Meloni este pe cale să câștige peste 40% din voturi în Italia.
Reacțiile inițiale ale pieței arată neliniște față de această perspectivă, prima pe care guvernul italian o plătește pentru obligațiunile sale în comparație cu „bund”-ul german ultra-sigur crescând la peste 230 de puncte de bază – și nedând semne de scădere.
În timp ce partidele de dreapta încă nu și-au oficializat agenda economică, UE are motive de îngrijorare pe mai multe fronturi, pe măsură ce Italia se apropie de urne, pe 25 septembrie. POLITICO le dezvăluie aici.
Criză bugetară
Una dintre primele sarcini ale viitorului guvern va fi elaborarea unui proiect de lege a bugetului pentru 2023, care trebuie trimis Comisiei până la jumătatea lunii octombrie și aprobat până la sfârșitul anului.
Având în vedere perioada limitată, guvernul ar putea cere o prelungire a acestui termen pentru a avea suficient timp pentru elaborarea legii bugetului.
Alternativ, guvernul care iese ar putea alege să prezinte un buget pe o bază „fără o schimbare a politicii”, care să-l actualizeze și să-l extindă pe cel actual. Guvernul viitor ar putea încerca ulterior să-l modifice, sub rezerva unei noi aprobări din partea Comisiei. Această rută este cea mai probabilă opțiune, potrivit oficialilor italieni.
Comisia declară că se așteaptă ca viitorul guvern să prezinte un proiect de buget actualizat „odată ce își preia funcția” și „cu cel puțin o lună înainte” are nevoie de aprobarea parlamentară, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei.
Coaliția de dreapta va face eforturi pentru scăderea impozitelor și pentru o inversare a unei reforme contestate a pensiilor care a mărit vârsta de pensionare, în prezent la 67 de ani. De asemenea, dorește o aproape dublare a plăților minime de pensie de 1.000 de euro pe lună – toate fiind probabil să afecteze suportul veniturilor statului.
Proiectul de buget al Romei va fi analizat îndeaproape de Bruxelles, care anul acesta a recomandat ca țările cu datorii mari să „greșească” de partea prudenței bugetare. Comisia a mai spus că va decide în toamnă dacă va deschide așa-numitele „proceduri de deficit excesiv” împotriva țărilor care intenționează să depășească pragul de deficit de 3% al blocului în proiectele lor de buget.
În teorie, Bruxelles-ul ar putea folosi și cealaltă unitate de măsură, o încălcare a raportului datorie/PIB de 60%. Dar nu va merge pe această cale, deoarece majoritatea țărilor UE au depășit limita, având în vedere toată datoria acumulată după trei ani de pandemie, război și inflație, spune Comisia.
Comisia are o mare marjă de manevră cu privire la lansarea unor astfel de proceduri. Dar ar fi presată să ia măsuri de către capitalele UE care văd nepăsarea din punct de vedere fiscal a Italiei ca o amenințare constantă pentru zona euro.
Revizuirea regulilor fiscale
Schimbarea gardei, la Roma, joacă un rol important, de asemenea, într-o dezbatere mai amplă asupra modului de reformare a regulilor fiscale ale blocului. Sub conducerea lui Draghi, Italia s-a asociat cu Franța pentru a genera schimbări radicale, argumentând într-un articol de opinie din Financial Times, în decembrie anul trecut, că investițiile care stimulează creșterea, finanțate prin datorii, „ar trebui să fie favorizate de regulile fiscale”. Bruxelles-ul ar trebui să adune mai mulți bani pentru a permite capitalelor UE să intensifice cheltuielile publice pentru priorități precum digitalizarea și tranziția ecologică, au susținut aceștia.
Apelul comun al celor două dintre cele mai mari țări din zona euro a generat o oarecare respingere în opt capitale conștiente de buget. Cu toate acestea, chiar și așa-numiții „șoimi” și-au dat seama că este nevoie de reforme – așa cum demonstrează improbabila asociere dintre Spania și Țările de Jos pe această temă.
Dar apoi Rusia a invadat Ucraina, eclipsând eforturile președinției franceze a Consiliului de a avansa reforma fiscală a UE în timpul mandatului său din prima jumătate a anului.
Comisia a declarat recent că își va prezenta punctele de vedere după vacanța de vară – probabil sub forma unui document de orientare, mai degrabă decât a unor propuneri legislative.
Bruxelles-ul vrea să elimine o reducere anuală obligatorie cu 5% din excesul de datorie. În schimb, ar opta pentru planuri personalizate de reducere a datoriilor, pe un număr de ani, care ar fi convenite cu țara în cauză, potrivit a doi oficiali UE. În schimbul unei mai mari marje de libertate, țările ar trebui să se conformeze reformelor structurale în cadrul ciclului complet, „Semestrul european”, al Comisiei, cu puncte de control anuale și o aplicare mai rigidă a regulilor.
Totuși, o zonă de „aterizare” pentru consens este departe. Cel care are cea mai mare „greutate”, Berlinul, nu a vorbit încă. Dar coaliția de guvernare a Germaniei – formată din verzi, social-democrați și liberali – a întocmit o lucrare care arată puțină dorință pentru reformă, în afară de modificări minore, potrivit a două persoane informate.
Reducerea investițiilor în verde sau apărare, așa-numita „regulă de aur” pe care Italia și Franța au susținut-o la începutul acestui an – sau o capacitate fiscală centrală pe care Roma o susținuse, de asemenea, este puțin probabil să aibă success în fața ministrului german de finanțe, Christian Lindner, un „şoim” al bugetului.
Odată cu plecarea lui Draghi, speranțele pentru o afacere mare între jucătorii cheie din această dezbatere sunt acum scăzute.
Test de stres comun pentru datorie
Noul guvern al Italiei va fi legat de un program exigent de reforme și investiții dacă dorește să deblocheze fonduri suplimentare de la Facilitatea de redresare și rezistență a UE, programul de îndatorare comună convenit la apogeul pandemiei, din care Italia este cel mai mare beneficiar.
Italia este pe drumul cel bun până acum, realizând 96 de obiective cărora le corespund 67 de miliarde EUR în plăți. Totuși, aceasta reprezintă mai puțin de o cincime din toate obiectivele și puțin peste o treime din toate fondurile pe care le poate accesa.
Guvernul lui Draghi și Comisia au decis să distribuie în avans acele reforme în primii doi ani ai programului, mizând pe super-majoritatea lui Draghi pentru a trece reformele cheie. Următoarea tranșă constă în plăți de 19 miliarde EUR pentru realizarea a 55 de obiective. Acestea includ implementarea reformelor regulilor de concurență și a sistemului de justiție; intensificarea eforturilor de creștere a veniturilor statului prin combaterea evaziunii fiscale; și revizuirea sistemului școlar public.
Draghi va încerca să continue acest demers atât timp cât va fi la guvernare, dar eforturile viitoare de reformă vor „pica” pe cel care urmează.
Orice încercare de a schimba planul de reformă – o posibilitate prevăzută de regulile fondului – ar necesita aprobarea Bruxelles-ului. Un astfel de proces ar putea dura cel puțin câteva luni, adăugându-se la incertitudine. Cu toate acestea, Meloni a dat asigurări, într-un interviu din weekend, că „ne vom asigura… că termenele sunt respectate la timp”.
Dacă Roma își poate ține cuvântul, va avea consecințe asupra succesului celui mai mare exercițiu de îndatorare comună a blocului vreodată, și asupra dorinței de a-l repeta în viitor. Draghi a remarcat cât de mult săptămâna trecută, în încercarea eșuată, de ultim moment, de a-și păstra majoritatea: „Dacă nu arătăm că știm să cheltuim acești bani eficient și onest, va fi imposibil să cerem noi instrumente comune de gestionare a crizelor”, a avertizat el.
Creșterea din datorii
Se poate spune că mandatul lui Draghi a fost întotdeauna prea scurt pentru a avea impact asupra perioadei de decenii de creștere scăzută a Italiei.
Într-adevăr, în ciuda unei reveniri puternice după scăderea indusă de pandemie și a ratelor de creștere peste medie pentru acest an, Comisia a estimat o creștere de 0,9% pentru Italia în 2023, în conformitate cu ratele dinainte de pandemie – cea mai proastă producție așteptată din zona euro.
Dacă Italia poate reveni la creștere pe termen lung și durabil acest lucru va avea implicații uriașe pentru datoria publică a Italiei, care a atins 150% din PIB în 2021.
Ratele de creștere sănătoasă ar fi suficiente pentru a reduce datoria țării fără a necesita reduceri bugetare, dar stagnarea ar provoca probleme pentru sustenabilitatea percepută a uriașei grămezi de datorii.
Proiecțiile de primăvară ale Ministerului italian de Finanțe, care a văzut că grămada de datorii s-a retras în mod constant în următorii ani, par acum depășite de realitate, Goldman Sachs proiectând o creștere a raportului datorie-PIB pentru următorii doi ani.
În timp ce Italia nu riscă o criză a datoriilor în viitorul imediat, datorită în mare parte unei scadențe medii a obligațiunilor de șapte ani, „înrăutățirea perspectivelor datoriei reprezintă cea mai relevantă provocare pe termen mediu pentru economia italiană”, a spus Goldman Sachs. Filippo Taddei a scris într-o notă recentă.
BCE, în ajutor?
S-ar putea ca BCE să fi prezentat noul său instrument de criză săptămâna trecută, dar nu se așteaptă ca banca centrală să alerge spre salvarea Italiei dacă costul împrumuturilor guvernamentale va crește în perioada premergătoare alegerilor.
Instrumentul, denumit instrumentul de protecție a transmisiilor (TPI), permite BCE să cumpere obligațiuni guvernamentale ale statelor membre unice dacă costurile de împrumut ale țării cresc din cauza instabilității pieței, mai degrabă decât din motive economice solide. Dar banca centrală a precizat că va face acest lucru doar în anumite condiții, incluzând sustenabilitatea fiscală și respectarea angajamentelor asumate în cadrul fondului de redresare.
După cum subliniază agenția de rating Moody’s, prăbușirea guvernului Italiei ridică semne de întrebare dacă țara poate îndeplini aceste condiții. În mod similar, economistul Barclays Silvia Ardagna a susținut că este puțin probabil ca BCE să „activeze TPI dacă piața italiană de obligațiuni este sub presiune în timp ce există incertitudine politică”.
În fața crizei politice actuale, văzută ca autoprovocată, economiștii susțin că prima linie de apărare pentru Italia ar trebui să fie programul mai vechi de cumpărare de obligațiuni, cunoscut sub numele de OMT, pe care BCE îl are în buzunar. În acest caz, asistența ar putea veni dacă Italia ar intra într-un program de salvare în cadrul Mecanismului european de stabilitate, care a supravegheat și revenirea Greciei la sănătatea fiscală.
Însă mediul politic actual, cu un război care se dezlănțuie la ușa Europei, ar putea încă obliga BCE să folosească TPI: dacă „spreads spiral” scapă de sub control și Italia refuză să aplice pentru un program, BCE ar sta pe loc și ar urmari cum se dezintegrează zona euro sau și-ar folosi discreția sa și ar cumpăra datoria italiană?
La urma urmei, Consiliul guvernatorilor băncii are o mare marjă de manevră cu privire la momentul în care să-l folosească, așa cum a remarcat săptămâna trecută președintele BCE Christine Lagarde, spunând că „există un element de discreție și judecată”.
„Spre deosebire de OMT, care era legat de un program ESM și, prin urmare, [avea nevoie] de aprobarea tuturor statelor membre, nicio altă instituție nu se află acum între presiunea politică și membrii Consiliului guvernatorilor BCE”, a menționat Volker Wieland, profesor de economie la Universitatea din Frankfurt și fost consultant al BCE și al Rezervei Federale.>>
