Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, aflat în turneu în Asia Centrală, a chemat comunitatea internaţională, duminică, să acţioneze împotriva represiunii exercitate de autorităţile chineze în Xinjiang şi să acorde azil minorităţilor musulmane din această regiune, transmite AFP, citată de Agerpres.

Statele Unite cer ca toate ţările să ni se alăture pentru a cere ca aceasta să înceteze. Cerem azil pentru cei care vor să-şi găsească refugiu şi să fugă din China”, a declarat Pompeo pentru presă.

‘Să protejăm demnitatea umană. Să facem ceea ce este just’, a insistat Pompeo, avându-l alături pe omologul său kazah Mukhtar Tleuberdi. Potrivit unor ONG-uri de apărare a drepturilor omului, peste un milion de musulmani, în principal de etnie uigură, au fost internaţi în ‘centre de reeducare’ în această vastă regiune din nord-vestul Chinei, în urma unei campanii de represiune întreprinse în ultimii ani contra terorismului şi islamismului.

Beijingul dezminte şi vorbeşte despre ‘centre de formare profesională’ destinate să ajute populaţia să găsească locuri de muncă şi să stea departe de tentaţia radicalizării islamiste. Un raport al unor parlamentari americani a acuzat în ianuarie China de ‘crime împotriva umanităţii’ în Xinjiang.

Kazahstanul întreţine relaţii apropiate cu China vecină, însă fosta republică sovietică a devenit şi un loc de mobilizare pentru organizaţiile preocupate de cauza minorităţilor musulmane. După ce vineri s-a aflat în Ucraina, iar sâmbătă în Belarus, Mike Pompeo va discuta duminică cu autorităţile din Kazahstan şi din Uzbekistan, două ţări pe care Rusia le consideră ca făcând parte din sfera sa de influenţă. Înaintea vizitei, Pompeo a afirmat că aceste state care şi-au câştigat independenţa odată cu destrămarea URSS ‘vor să fie independente şi suverane’, iar Washingtonul le va ‘ajuta să obţină acest lucru’.

El a admis totuşi că există ‘o mare prezenţă chineză şi rusă’ în regiune. Kazahstan, bogat în hidrocarburi şi în uraniu, are cea mai puternică economie din Asia Centrală. Uzbekistan a ieşit recent din aproape trei decenii de izolare odată cu decesul în 2016 al fostul său despot Islam Karimov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here