Ponta scapă de sub control partidul: 600 de membri au plecat din Pro România

victor ponta
sursa: Inquam Photos/ George Călin

Partidul Ecologist Român a absorbit 600 de membri ai Pro România, a anunțat, într-o postare pe Facebook, liderul PER, Dănuț Pop.

„Ținând cont că în ultimele zile s-au înregistrat numeroase demisii importante din partidul Pro România, Partidul Ecologist Român anunță că ieri, 600 de membri din partidul lui Victor Ponta, s-au înscris in rândurile filialei PER Dolj. Doljenii ecologiști, alături de președintele filialei, Petru Mușat, se vor implica în promovarea doctrinei și a proiectelor PER la nivel județean, având ca scop pregătirea pentru alegerile locale din primăvara anului viitor și obținerea celui mai bun scor”, a scris Dănuț Pop.

Mișcare se produce în contextul faliei majore apărută în Pro România, după ce Victor Ponta a decis ca parlamentarii partidului să nu voteze Guvernul, iar ordinul i-a fost încălcat.

Totul a culminat cu acuzații le reciproce pe care Victor Ponta și Mihai Tudose și le-au adus în spațiul public. Tudose chiar i-a cerut demisia lui Ponta din funcția de președinte al formațiunii.

Pe acest fond, s-a consumat zilele trecute și demisia unui al lider al Pro România, Daniel Constantin.

Foto: INQUAM/George Călin

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here