Mihai Tudose îi cere demisia lui Victor Ponta, într-un mesaj ironic postat pe Facebook

Fostul premier Mihai Tudose i-a cerut demisia din Pro România lui Victor Ponta, într-o postare pe Facebook, publicată în urmă cu puțin timp. Asta după ce, marți seară, Ponta i-a amenințat cu excluderea din partid pe toți cei care au votat în Parlament învestirea Guvernului Orban.

Victor Ponta l-a acuzat pe Mihai Tudose că a negociat cu PNL susținerea Guvernului Orban. Tudose, pe de altă parte, spune că Ponta a negociat doar în nume propriu, fără să se consulte cu cei din conducerea partidului.

Redăm mai jos întreg mesajul lui Mihai Tudose:

„Școala lui Dragnea….

Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu… este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desființat etc.

Eu am avut o opinie. Un grup de colegi parlamentari au avut și ei o opinie. Care, oroare, nu a corespuns cu ,,părerea” liderului-unic-și-absolut-care-numai-el-are-soluții-bune.
Nici eu și nici colegii mei nu am încălcat nicio hotărâre a unei structuri statutare de conducere. Nu aveam cum fiindcă acestea, structurile statutare în care trebuiau luate deciziile în aceste momente… nu au fost convocate.

Am avut în schimb, ca reper absolut, opinia liderului…. Care acum spune public că dă afară fondatorii partidului (care ocupă și primele poziții de conducere în partid).

Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacșu acuzându-l că negociază cu Orban…. (acuzație nefondată, nedovedită, de un ridicol extrem). Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul….

Pe mine m-a acuzat acum VVP de același lucru… și ieri era revoltat că eu am plecat de la guvern de frica lui Dragnea!!! El a plecat de la partid și de la guvern pe Facebook… și încă nu ne-a spus de frica cui…

În condițiile în care toooooate ,,negocierile” duse de Victor în ultimul timp ( absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eșuat, în condițiile în care ești foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea ProRomânia nu-ți împărtășesc ,,strategiile”…. nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninți tu cu excluderi și schimbări de președinți de organizații, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ți dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm….”.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here