Cu contribuția Ankarei, zeci de mii de sirieni atacă frontierele Greciei și Bulgariei. Ce vrea să obțină Erdogan cu ajutorul acestor provocări? – scrie Rosbalt într-un articol preluat de RADOR.
Redăm articolul integral:
Ankara a anunțat că va ieși din Acordul cu Uniunea Europeană, care are ca scop sistarea (sau cel puțin minimizarea) fluxului migraționist din Siria, măcinată de războiul civil. În trecut planul a avut, în general, succes, iar în ultimii trei ani europenii au plătit aproximativ șase miliarde de euro. Și, deși președintele turc Recep Tayyip Erdogan a amenințat în repetate rânduri ieșirea din acord, în general l-a respectat.
Fluxul migraționist dinspre sud în UE s-a redus considerabil. Deși experții afirmau că în acest caz contribuția Turciei a fost minimă, pentru că a fost vorba, în principal, de refugiați și migranți economici din alte regiuni defavorizate ale lumii, inclusiv chiar și unele îndepărtate, cum ar fi Pakistanul și Afganistanul.
Acum însă amenințarea lui Erdogan este mai mult decât serioasă. În doar câteva zile care au trecut după ce autoritățile turce au comunicat despre deschiderea frontierei pentru refugiați în direcția UE, potrivit datelor autorităților turcești au trecut frontiera peste 75 de mii de persoane, care în prezent se află în zona – tampon și iau cu asalt granițele Greciei și Bulgariei. Mai mult decât atât, potrivit datelor deținute de autoritățile locale și de jurnaliști, acestea nu sunt nicidecum niște mulțimi întâmplătoare. Oficialitățile turce le duc intenționat spre granițe, există zvonuri că chiar le constrâng să meargă în Uniunea Europeană.
Grănicerii greci, aflați deja pe punctul de a folosi arme de foc, raportează că turcii îi ajută pe „refugiați” să taie sârma ghimpată și să învingă alte obstacole.
Este evidentă o invazie neprietenoasă, organizată de Turcia. De ceva ce aducea a conspirație fusese acuzată Rusia în perioada 2015-2016. Acum, Erdogan a realizat în practică o schemă de distribuire intenționată a migranților în UE, lucru despre care pe atunci numai se vorbea.
Pentru Uniunea Europeană, acesta este, practic, un „asalt perfect”. În timp ce în interiorul Europei Unite toate țările declară carantină din cauza coronavirusului, când indicii bursieri se prăbușesc și șansele unui început de autentică criză economică sunt din ce în ce mai mari, la frontierele UE încep să fie remarcați sute de mii, chiar vreo două milioane de refugiați înfometați din Siria. Ce e de făcut cu ei, dacă ei chiar vor trece cu adevărat granița? Nimeni nu știe.
Și nu este foarte clar care este scopul pentru care Erdogan organizează tocmai acum acest asalt al frontierelor europene. Potrivit unei versiuni, liderul turc a reziliat acordul pentru că a început un conflict militar direct în Siria cu trupele președintelui Assad, susținute de Rusia. Pentru a face presiuni asupra Moscovei, unde pe 5 martie va avea convorbiri dificile cu Vladimir Putin, Erdogan chiar și acum provoacă UE. El a sperat că europenii, ca răspuns, vor face și ei presiuni asupra Rusiei, lucru pe care aceștia l-au și făcut, dar numai la nivel de declarații și apeluri la aplicarea unor noi sancțiuni. Mai mult decât atât, Ankara poartă convorbiri cu SUA, încercând să obțină ajutor militar împotriva lui Assad, iar în acest caz Uniunea Europeană ar putea, de asemenea, să pună o vorbă bună pentru ea, ca pentru un aliat pe linie NATO.
S-ar părea că totul este logic. Dar aceste presupuneri despre motivele șantajului turcesc pun sub semnul îndoielii chiar declarațiile președintelui turc. După o mulțime de declarații dure la adresa Rusiei, Erdogan a precizat pe neașteptate că tocmai cu Moscova nu are probleme. La fel ca și cu prezența militară iraniană în Siria. Cu alte cuvinte, ei pot rămâne acolo și război nu va fi, dacă se poate ajunge la o înțelegere cu Bashar Assad.
Acest lucru ar putea demonstra, de asemenea, faptul că Turcia nu a primit garanții de sprijin militar direct din partea SUA în cazul unui conflict militar cu Rusia. La consultările cu americanii nu au fost de ajutor nici șantajul UE, nici brusca relaxare a poziției generale de negociere a Ankarei.
Între timp, acțiunile dure ale lui Erdogan pot avea și consecințe neașteptate. De exemplu, dacă acum Germania critică dur Rusia pentru sprijinul acesteia pentru Bashar Assad și acțiunile militare din provincia siriană Idlib, Franța are un comportament complet diferit. Francezii (la fel ca și austriecii) au oferit deja ajutor polițienesc și militar Greciei și Bulgariei. În același timp, șeful Statului Major General francez, François Lecointre, a purtat „convorbiri fructuoase” cu șeful Statului Major General al Rusiei, Valeri Gerasimov.
Parisul, având în vedere faptul că în cadrul unui alt război civil – cel din Libia -, se situează pe o poziție comună antiturcească cu Rusia, ia în considerare în mod clar posibilitatea unei alianțe mai strânse cu Moscova. În Siria, acest lucru se poate exprima, de exemplu, în recunoașterea definitivă a lui Bashar Assad ca președinte al țării.
Ceea ce, va permite, la rândul său, expulzarea rapidă a noilor refugiați, hrănindu-i și potolindu-le setea; și nici măcar în Turcia, ci în Siria – pe teritorii controlate de susținătorii lui Assad și recunoscute în mod oficial ca sigure. Și pentru europeni sunt mai puține dureri de cap, iar planul destabilizator turcesc este dezamorsat prin consolidarea adversarilor Ankarei.
Pe calea spre această direcție stă deocamdată Germania. Dar dacă noul val de refugiați va străpunge totuși granițele europene, atunci s-ar putea schimba și poziția lui Merkel. Este puțin probabil ca ea să fi uitat că tocmai migranții din 2015-2016 au fost cei care i-au îngropat cariera politică, înrăutățind brusc atitudinea multor alegători germani față de aceasta și partidul ei.
Așa că deocamdată, în ciuda posibilității începerii unui război ruso-turc din Siria, se poate vorbi și despre faptul că Vladimir Putin are iarăși noroc. Oponenții săi fac pentru el ceea ce autoritățile ruse nu-l pot face acum singure.
[…] Presa rusă: Erdogan a pus la cale pentru Europa un asalt perfect […]