Presa ungară: Echipa lui Viktor Orban îi va împinge pe britanici prin poarta Brexit-ului

Potrivit mai multor ziare din Marea Britanie, Guvernul lui Boris Johnson aşteaptă un ajutor din partea ungurilor, respectiv ca aceştia să se folosească de dreptul lor de veto pentru a împiedica amânarea termenului stabilit pentru ieşirea Marii Britanii din UE, relatează NÉPSZAVA într-un articol preluat de RADOR.

Materialul integral:

Premierul britanic speră că Ungaria se va folosi de dreptul său de veto împotriva prelungirii termenului stabilit pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, motiv pentru care – potrivit unor surse din cadrul UE – mai mulţi minştri din Guvernul-Johnson s-au adresat politicianului ungar, scrie publicaţia The Daily Telegraph.

Aşa cum a relatat şi ziarul ungar Népszava, conform publicaţiilor din Marea Britanie, membrii Guvernului britanic ar dori ca Viktor Orbán să garanteze că va dejuca decizia Parlamentului de la Londra, potrivit căreia dacă până pe 19 octombrie nu se va încheia un acord privind ieşirea Marii Britanii din UE, Boris Johnson va trebui să solicite, printr-o scrisoare, o amânare din partea Bruxelles-ului.

Politicianul britanic a reiterat, de altminteri, că la sfârşitul lunii octombrie doreşte să îşi ia adio de la UE, fie că se va ajunge la o înţelegere, fie că nu va avea loc nicio înţelegere. „Un nou acord sau fără acord – dar nu va mai exista nicio altă amânare”, a scris Johnson în postarea sa de pe Twitter.

Cabinetul Johnson anunţase anterior că va respecta hotărârea Legislativului de la Londra. Acum,  liderul britanic doreşte să îşi rezolve această contradicţie cu ajutorul colegului său ungar.

Potrivit ziarului Express, faptul că „ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, şi ambasadorul Ungariei în Marea Britanie, Kristof Szalay-Bobrovniczky, au participat la şedinţa Guvernului britanic” indică posibilitatea de cooperare cu Ungaria.

Péter Szijjártó a declarat postului Radio BBC că „s-a săturat până peste cap de mesajele de avertizare ale UE şi de faptul că Bruxelles-ul încearcă să diminueze importanţa ieşirii Marii Britanii din UE”. „Marea Britanie asigură 14% din performanţele economice europene şi nu trebuie să fii laureat al Premiului Nobel ca să înţelegi că pierderea acestei contribuţii îi va afecta cu adevărat pe cei care vor rămâne în UE”, a subliniat Péter Szijjártó.

Mai mulţi membri ai Guvernului britanic consideră că nu există o altă alternativă, decât amânarea retragerii Marii Britanii din Blocul comunitar. Unul dintre ei a spus că poate imagina cu greu ca Viktor Orbán să folosească un astfel de instrument politic în faţa cancelarului Merkel. De altfel, de câteva săptămâni se zvoneşte că Johnson vrea să scape de această situaţie incomodă prin implicarea liderului Ungariei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here