Președinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, i-a transmis felicitări lui Nicușor Dan după victoria sa în alegerile prezidențiale de duminică din România, relatează Agerpres.ro.
‘Felicitări, Nicușor Dan! Știu că, sub conducerea ta, România va deveni tot mai puternică și va continua să modeleze Europa noastră. Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru o Europă mai inteligentă, mai puternică și mai sigură’, a scris Metsola pe X, în limbile română și engleză.
Conform rezultatelor provizorii publicate în timp real pe site-ul Autorității Electorale Permanente, candidatul independent Nicușor Dan a obținut 54,17% din voturi la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, după centralizarea a 98,56% din procesele verbale.
Roberta Metsola a discutat la telefon cu Nicușor Dan și l-a felicitat pentru victoria sa electorală
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vorbit la telefon cu Nicușor Dan și l-a felicitat pentru alegerea sa în funcția de președinte al României.
Într-un mesaj postat luni după-amiază pe rețeaua X, Metsola menționează că ‘a fost minunat să vorbească cu @NicusorDanRO’ și că, ‘după anunțarea rezultatului alegerilor, a fost emoționant să văd toate steagurile europene fluturate cu mândrie în întreaga țară’.
‘Oamenii din România se pot baza pe Europa lor. Acesta este mesajul pe care îl voi duce în România mai târziu în cursul acestei săptămâni’, a mai menționat președinta PE.
Roberta Metsola va primi joi, 22 mai, Premiul Timișoara pentru Valori Europene, pentru susținerea aderării României la spațiul Schengen și pentru sprijinul constant pentru Ucraina și Republica Moldova, potrivit organizatorilor.
Metsola l-a felicitat pe Nicușor Dan și în timpul nopții, printr-un mesaj postat pe X, în limbile română și engleză.
‘Felicitări, Nicușor Dan! Știu că, sub conducerea ta, România va deveni tot mai puternică și va continua să modeleze Europa noastră. Aștept cu nerăbdare să colaborăm pentru o Europă mai inteligentă, mai puternică și mai sigură’, a scris Metsola în primul mesaj.
Potrivit datelor finale centralizate de Biroul Electoral Central, Nicușor Dan, candidat independent, a obținut, la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, un număr de 6.168.642 voturi (53,60%), iar contracandidatul său, liderul AUR George Simion – 5.339.053 de voturi (46,40%).
Datele din toate cele 19.945 de secții de votare din țară și străinătate au fost centralizate. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 11.641.999, reprezentând 64,72% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.
Ursula von der Leyen: Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu dumneavoastră, Nicuşor Dan!












