Preşedintele Băncii Mondiale: Lumea se confruntă cu o ”catastrofă” din cauza crizei alimentare

Lumea se confruntă cu o „catastrofă umanitară” din cauza crizei alimentare apărute în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, pentru BBC. El arată că ar putea exista o creştere „uriaşă” de 37% a preţurilor la alimente, care i-ar afecta cel mai mult pe cei foarte săraci, informează News.ro.

Lumea se confruntă cu o „catastrofă umanitară” din cauza unei crize alimentare apărute în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, pentru BBC.
Malpass a avertizat că creşterile record ale preţurilor alimentelor împing sute de milioane de oameni în sărăcie şi reprezintă o provocare politică şi pentru guvernele care nu pot face nimic în privinţa asta – nu au cauzat asta şi văd preţurile crescând”, a spus el într-un interviu cu editorul de economie BBC Faisal Islam.
Banca Mondială spune că ar putea exista o creştere „uriaşă” de 37% a preţurilor la alimente, care este „amplificată pentru cei săraci”.
„Afectează alimentele de toate tipurile – uleiuri, cereale”, mai spune oficialul Băncii Mondiale.
Potrivit acestuia, accentul trebuia să se pună pe creşterea livrărilor în întreaga lume de îngrăşăminte şi alimente, alături de asistenţă direcţionată pentru cei mai săraci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here