Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, pus sub control judiciar

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost pus sub control judiciar în dosarul în care DNA a făcut, joi, mai multe percheziţii, inclusiv la sediul CJ, au precizat surse judiciare, anunță Agerpres.

La ieşirea din sediul DNA Bucureşti, acesta nu a vrut să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor.

Dumitrescu a fost adus cu mandat la DNA Bucureşti, după ce anchetatorii au efectuat percheziţii, timp de mai multe ore, la domiciliul său. La sediul DNA au ajuns anterior sora lui Dumitrescu şi cumnatul acestuia.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au efectuat joi percheziţii la 19 adrese situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Prahova, inclusiv la sediul unei instituţii publice, în legătură cu fapte de corupţie şi fals.

Potrivit DNA, cercetările vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2020 – prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi fals, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

„În cursul zilei de 1 februarie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 19 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Prahova, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, arată sursa citată.

Astfel, în acest dosar au fost efectuate percheziţii la domiciliul preşedintelui CJ Prahova, dar şi la mai mulţi membri ai familiei, printre care şi la sora acestuia, precum şi la sediul CJ şi la sediul operatorului de apă Hidro Prahova, au precizat anterior surse judiciare.

Sursele spun că preşedintele CJ Prahova ar fi suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, iar ancheta ar viza, printre altele, modul prin care ar fi fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie în cazul centurii oraşului Mizil.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a confirmat acţiunea anchetatorilor, spunând că va colabora cu aceştia şi nu se va ascunde în spatele niciunei funcţii politice sau administrative.

„Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”, a scris Dumitrescu pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here