Este esenţial pentru România ca regiunea Mării Negre să fie tratată ca una de importanţă strategică, iar Alianţa să dezvolte în continuare o abordare structurată faţă de această regiune, a declarat miercuri, la Washington, preşedintele român Klaus Iohannis, transmite Agerpres.
El a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că “o abordare mai structurată înseamnă un pachet de măsuri concrete pentru consolidarea posturii, creşterea capacităţii de monitorizare, anticipare şi răspuns, respectiv pentru creşterea prezenţei aliate” şi că România îşi aduce propria contribuţie în acest sens.
“De exemplu, împreună cu Turcia şi Bulgaria am înfiinţat un grup naval operativ care a început recent deja prima sa misiune de deminare în Marea Neagră. Iată un bun model de cooperare a statelor riverane pentru a face Marea Neagră un spaţiu mai sigur. Am convingerea că pe viitor şi alţi aliaţi vor dori să participe la eforturile noastre în regiune, pentru că securitatea unui aliat înseamnă de fapt securitatea tuturor”, a apreciat şeful statului român.
Iohannis a menţionat totodată că România a facilitat un coridor în Marea Neagră pentru tranzitul navelor ucrainene care transportă cereale şi a reiterat că ţara noastră a investit masiv în infrastructură pentru facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene, “România fiind de doi ani încoace printre cei mai activi susţinători ai viabilităţii economice a Ucrainei”.
“Veţi vedea în declaraţia finală, care va fi dată publicului mâine (joi – n.r.), că aliaţii vor exprima solidaritatea cu cei afectaţi de încălcările spaţiului aerian aliat de către Rusia şi că NATO adoptă măsuri de întărire a apărării aeriene pe Flancul Estic. Asta, sigur, ne priveşte pe noi şi cu toţii ne amintim de situaţiile în care drone au căzut pe teritoriul nostru naţional”, a declarat Iohannis.
Preşedintele român a precizat că, în ceea ce priveşte consolidarea posturii pe flancul estic, “noi urmărim în mod concret să ne asigurăm că Planurile de Apărare ale Alianţei pot fi executate întocmai” şi că “acest lucru se traduce inclusiv prin asigurarea necesarului de forţe şi capabilităţi, continuarea eforturilor în domeniul mobilităţii militare şi protecţia infrastructurii critice”.
“Am accentuat de-a lungul acestui an, de la ultimul summit până acum, importanţa mobilităţii militare şi iată că aici, la Washington, România se va alătura unui coridor de mobilitate militară, alături de Bulgaria şi Grecia. Este o iniţiativă care ne aparţine”, a mai afirmat Iohannis, precizând că România este gata să-şi asume în continuare un rol activ, “inclusiv prin găzduirea de structuri solide de comandă şi control”.
De asemenea, şeful statului român a mai menţionat că “în marja acestui summit vom definitiva cu Bulgaria decizia anunţată anul trecut la Vilnius de creare a unui Comandament regional pentru Forţele Speciale, pe care ambii aliaţi, România şi Bulgaria, îl pun la dispoziţia NATO”.













