Președintele Iohannis retrage certificatul de revoluționar al unui turnător la Securitate dovedit. După 1990 a înființat Universitatea Andrei Șaguna din Constanța

Sursa foto: presidency.ro

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care se retrage titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989” pentru 16 persoane. Printre acestea se află și Aurel Papari, președintele Universității particulare „Andrei Șaguna“ din Constanța.

Astfel, acest titlu a fost retras următoarelor persoane: Marin Bratu, Mariana Chiorean, Victor Daia, Ion Demetrescu, Liviu Goghie, Gheorghe-Mircea Neagu, Nicolae Niculescu, Ioan Niculescu, Aurel Papari, Nicu Preda, Ianos Radu, Emil Simion, Emil Udatu, Iosefina Apostu, Iuliu-Aurel Burbea-Milescu, Nicolae Constantinescu.

Aurel Papari este președintele Universității particulare „Andrei Șaguna“ din Constanța. În 2017, el a fost reținut pentru șantaj. El a condiționat unei studente susținerea unui examen de plata unei datorii mai vechi, în valoare de 500 de lei.

În iunie 2017, o femeie în vârstă de 44 de ani din Năvodari a sesizat polițiștii de la Secția 3 Constanța că președintele Universității „Andrei Șaguna“, Aurel Papari, îi condiționează susținerea unui examen de plata unei datorii financiare mai vechi, în cuantum de 500 de lei. La 30 iunie, polițiștii din cadrul Secției 3 Constanta și lucrătorii Biroului Investigații Criminale ai Politiei Municipiului Constanta au realizat un flagrant la sediul instituției de învățământ în urma căruia l-au prins pe Aurel Papari, în vârstă de 69 de ani.

Aurel Papari este un personaj extrem de controversat. Este medic psihiatru, cu un cazier pătat de acuzațiile de violare a unor paciente cu afecțiuni psihice. „Papari Aurel a funcționat că medic psihiatru la Spitalul de boli nervoase, cronice, din Oltina, iar cu intermitență a lucrat și la secția de psihiatrie a Spitalului teritorial Constanța, până în urmă cu circa doi ani când i s-a desfăcut contractul de muncă și pus sub interdicție de a mai practica profesia de medic întrucât în timpul serviciului de gardă a violat o bolnavă psihic. După ce a fost înlăturat din spital i s-a oferit posibilitatea să lucreze că asistent medical la un spital de același profil din județul Tulcea, iar din verificări rezultă că s-ar fi revenit asupra măsurii luate împotriva sa și că în prezent ar lucra ca medic în orașul Babadag. (…) În legătură cu violul sus-menționat afirma că individa l-ar fi provocat, că măsurile luate împotriva sa au fost exagerate și că anumite persoane cu funcții de răspundere din Direcția Sanitară nu l-ar fi agreat pe motiv că el este o somitate în materie și de teama de a nu le lua funcțiile, l-au înlăturat”, se arată într-o notă a Miliției din acele vremuri.

În anii ’90, Papari a înființat universitatea privată, a cumpărat sediul Centrului de Calcul din Constanța, apoi un hotel în Mamaia și este fondator al asociației de prietenie româno-chineză.

Aurel Papari a fost declarat și colaborator al Securității. Procesul prin care Papari a contestat că a fost turnător pe vremea comunismului a fost câștigat irevocabil de CNSAS în 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here