Ilie Năstase, despre întâlnirea cu Elena Ceaușescu: ”Era cu batic pe cap, stătea rezemată de un perete. Măi flăcău, unde te grăbești?”

Ilie Năstase (73 de ani) nu poate uita finala de Cupa Davis, România – SUA 2-3, disputată la București, în 1972. După acea finală, Năstase a fost acuzat că nu și-ar fi apărat corect șansele și a avut parte de o întâlnire privată cu Elena Ceaușescu, relatează Digisport.

Năstase, care era considerat printre cei mai buni din lume, nu a reușit un meci bun, astfel că după aceea au apărut și acuzațiile. S-a vehiculat la acea vreme că a fost obosit, că nu s-a odihnit cum trebuie pentru că a stat prin baruri și, cel mai grav, că ar fi fost ”cumpărat” de americani.

Pentru că, România se afla atunci sub regimul comunist condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu, rapid a apărut zvonul că Năstase va fi pedepsit.

După meci, Ilie Năstase și Ion Țiriac s-au întâlnit cu Elena și Nicolae Ceaușescu conform protocolului stabilit dinainte de finală, care prevedea să se organizeze o recepție la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

A respectat protocolul. Ne-a primit după finală, pe noi și pe americani. Eu mi-am cerut scuze că nu pot să stau prea mult, am ciocnit un pahar și am plecat, că aveam avion spre Barcelona.

Unde, la o săptămână distanță, aveam să-l bat pe Smith. Ca să vezi cum e viața!”, a spus Ilie Năstase, pentru Gsp.ro.

Năstase a avut parte, la plecare, de o surpriză pe care nu a uitat-o niciodată: o întâlnire cu Elena Ceaușescu.

Când să ies din sediul CC era o femeie cu batic pe cap, stătea, așa, rezemată de un perete. Măi flăcău, unde te grăbești așa? Ia, vino, să vorbim puțin!

Sărut mâna, doamnă! Eu îi răspund că am avion spre Barcelona.

Uite, s-au auzit zvonuri că ai vândut meciul americanilor. Dar noi nu credem așa ceva.

Tu du-te liniștit, că n-o să-ți facă nimeni nimic”, și-a reamintit Ilie Năstase întâlnirea cu soția dictatorului.

Fostul mare sportiv a fost deranjat la acel moment de faptul că a fost acuzat că le-ar fi dat meciul americanilor. A recunoscut însă că Ion Țiriac s-a supărat atunci pe el.

”Asta este o mare tâmpenie că am vândut meciul. Dar Țiriac era supărat pe mine. Și avea dreptate!”, a mai spus Năstase, care a recunoscut voalat că nu a fost pregătit cum trebuie pentru acea finală de Cupa Davis.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here